E bine să „nu mai pui la suflet”?

Nu. Este rău atunci când ajungem să nu ne mai pese, să trecem prea ușor peste lucruri, să „nu mai punem la suflet”, cum se spune adesea.

Nu susțin că trebuie să exagerăm, să dezvoltăm complexe mesianice și să credem că putem sau că suntem datori să purtăm toate poverile lumii. Nici nu este sănătos să ne lăsăm afectați de orice nimic ori să ne consumăm pentru lucruri pe care nu le putem controla sau schimba. În acest sens, recunosc că există situații în care este înțelept să nu punem anumite lucruri la suflet.

Totuși, există și un spațiu mult mai periculos în care această expresie devine o scuză. Ajungem să fim indiferenți față de suferința semenilor, față de nedreptățile din jur, față de călcarea în picioare a demnității umane și față de caricaturizarea spiritualității. Este foarte ușor să nu mai pui la suflet. Ceea ce mulți nu realizează este cât de gravă poate deveni o asemenea stare.

Ca să pui la suflet, trebuie mai întâi să ai suflet. Să simți. Să fii viu. Să fii om.

Există însă o formă de împietrire, de desensibilizare, extrem de periculoasă. În esență, păcatul ne usucă sufletele, după cum descrie David în Psalmul 32. Cu cât perseverăm mai mult în păcat, cu atât sufletul se stafidește mai mult, iar atunci devine firesc să „nu mai pui la suflet”. Nu mai ai, de fapt, la ce.

La polul opus, mântuirea și iertarea oferite de Dumnezeu revigorează sufletul, îl readuc la viață și ne fac capabili să scoatem „apă cu bucurie din izvoarele mântuirii” (Isaia 12:3), indiferent de circumstanțe. Ce binecuvântare!

Ce mare har este să ai suflet! Chiar dacă suferi, trăiești. Nu ai devenit un cadavru umblător. Nu ți-ai pierdut inima. Nu urma sfatul celor care îți cer să renunți la suflet! Soluția pentru a supraviețui nu este nepăsarea, nu este inima de piatră, ci bucuria mântuirii. Iar pe aceasta nu ți-o poate lua nimeni.

Unii îți vor spune „să nu pui la suflet” cu intenții bune și cu înțelepciune, referindu-se la nevoia de cumpătare și smerenie în felul în care ne evaluăm viața și capacitatea de a-i ajuta pe cei din jur. Acestea sunt sfaturi bune și demne de urmat.

Mult mai mulți însă — oameni cu suflete mici sau împietrite — te vor îndemna să-ți pese doar de tine, să îmbrățișezi egoismul, să întorci capul când alții suferă, să închizi ochii la nedreptate și să rămâi surd la strigătele după ajutor.

Nu e bine să urmăm astfel de sfaturi!

Costel Ghioancă