(După un atac de boală ca al meu, omul are dreptul la halucinațiile lui. Mă urmărește una pe care o târăsc cu mine ca pe giuleaua unui condamnat împiedicat să fugă. Îmi dați voie să vă spun ceva despre ea?

+++

Ne zbatem adesea consumându-ne pentru fleacuri, pentru decor, pentru neesențiale, lăsând nefăcute și neglijate pe cele mai importante dintre ele.

Aceasta este unul din cele două mesaje primite între viață și moarte cu Covid în spitalul St. Jude din Fullerton, California.

În cumplita sufocare cauzată de dubla pneumonie, pompat continuu cu doza maximă și dincolo de doza maximă de oxigen, într-o febrilă surescitare am trăit ceasul providențial al cercetării și corectării divine.

În prima scenă m-am revăzut vizitator într-una din elegantele clădiri de casă de rugăciune ridicate de românii emigranți. se discuta aprins, mult peste dragostea unor relații creștine normale, despre necesitatea unei cheltuieli “arhitecturale”. Deși aveau o orgă electronică foarte performantă, una din acelea care marchează intrarea noastră în contemporaneitate, cei prezenți se împărțiseră în două tabere. Unii doreau să finanțeze construirea unor imitații de orgă clasică cu tuburi care să împodobeascâ interiorul clădirii, alții susțineau că așa ceva este o risipă ridicolă în condițiile în care mulți erau noi veniți și nu le prisoseau banii.

Ca musafir, am ascultat, am căutat să înțeleg “problema” lor și, revoltat lăuntric … mi-am ținut gura. Totul mi se părea prea incendiar, rupând viața normală de părtășie a trupului lui Christos cu o criză artificială. Chinuiau “pietrele vii” dezbătând preferințe personale pentru “pietrele moarte”.

Din spitalul în care mă aflam am diagnosticat repede boala unor preocupări pasionate pentru lucruri absolut neesențiale.

Scena a doua m-a găsit pe mine, de data aceasta, cu nemulțumirile mele de la Bethel, luat deoparte pentru o discuție cu apostolul Pavel.

Domnul m-a îndemnat: “Hai, spune-i și lui Pavel despre nemulțumirile din biserica Bethel despre care îmi spui tot timpul”.

“Ce probleme ai?” m-a întrebat cu simpatie Pavel. “Poate că le-am avut și eu și am să pot să te ajut”.

„Păi … să începem cu cei care cântă la pian. Niciodată nu ști dacă vin la timp și care cântă …“

„Ce-i aia un pian?“ păru încurcat Pavel. Eu n-am văzut niciodată așa ceva în adunările noastre.

„Apoi este vorba cu cei de la stația de amplificare și de la departamentul audio-video. Ba vin, ba nu vin. Ba merg microfoanele, ba nu merg. Ba se afișează cântările, ba nu se afișează. Ba se înregistrează predica, ba nu se înregistrează. O întreagă harababură …“

„Nu înțeleg ce spui și nici despre ce vorbești. Eu n-am avut niciodată așa ceva în adunările înființate de mine … Ce alte probleme ai ?“

„Am cu prezența la serviciile divine. În registre suntem cam 200, dar duminică seara și mai ales vineri seara dacă, dacă vin 40-45 de persoane ..“

„Ai 45 de persoane prezente cu tine la închinare? Eu n-am avut atâția în aproape nici una din bisericile înființate și vizitate de mine! Tu ai „de regulă“ cam 45, iar uneori ai până la 200? Incomparabil mai mulți decât în bisericile mele. Eu fie că erau 3, 13 sau 33 aveam același tremur în inimă. Îi îmbăiam în rugăciune, în cuvânt și în dragoste, veghind atent la mișcarea Duhului care dăruiește suveran darurile specifice pentru slujirea reciprocă în trupul lui Christos, așa ca omul potrivit să fie la locul potrivit, cu slujba potrivită“.

„Da. Văd că nu prea avem aceleași probleme, i-am spus eu. Care au fost problemele tale?“

„Păi, dacă ar fi să le luăm pe rând, cel mai mult m-a durut sufletul până ce L-am văzut pe Christos luând chip în ei. Asta m-a chinuit uneori mai mult decât durerile nașterii …

O a doua a fost să-i văd ieșind din egoismul funciar și trecând la fapte bune pentru alții. Am insistat peste tot. Lui Tit i-am repetat de patru ori:

1. Tit 2:7 şi dă-te pe tine însuţi pildă de fapte bune în toate privinţele. Iar în învăţătură, dă dovadă de curăţie, de vrednicie, In Context | Full Chapter
2. Tit 2:14 El S-a dat pe Sine Însuşi pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege şi să-Şi curăţească un norod care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune. In Context | Full Chapter
3. Tit 3:8 Adevărat este cuvântul acesta, şi vreau să spui apăsat aceste lucruri, pentru ca cei ce au crezut în Dumnezeu să caute să fie cei dintâi în fapte bune. Iată ce este bine şi de folos pentru oameni! In Context | Full Chapter
4. Tit 3:14 Trebuie ca şi ai noştri să se deprindă să fie cei dintâi în fapte bune pentru nevoile grabnice şi să nu stea neroditori.

Vezi tu, oamenii nu au nevoie de idei, de percepte religioase. Le au deja în religiile lor. Oamenii au nevoie să vadă că Dumnezeu poate structura o societate nouă cu legături noi de viață, cu o frăție a tuturor care se regăsesc în familia copiilor lui Dumnezeu. Biserica trebuie să depună mărturia asta corporativă, comună a noii societăți a lui Dumnezeu.

O altă problemă a fost să-i îndrăgostesc de citirea Cuvântului și de rugăciune, fără de care alunecăm în ritualism ieftin și lipsit de legătură vitală cu Dumnezeu. A fost dificil pentru că toate cărțile din Noul Testament de mai târziu nu existau încă. A trebuit să scriem mult și să trimitem peste tot, în condiții nu tocmai ușoare.

O altă problemă a fost să-i învăț să reziste la persecuții fiind gata chiar să și moară pentru Christos. Au fost vremuri de mare persecuție. Nu numai din partea păgânilor, ci și din partea evreilor care n-au priceput cine a fost și de ce a venit Isus Christos. Teribile persecuții!

Cea mai bună motivație pentru rezistență a fost nădejdea noastră în întoarcerea iminentă a lui Isus Christos, biruitor să-și desăvârșească lucrarea pe pământ. Cu cât mergeau în lume lucrurile mai anapoda, cu atât era mai convinși că El va veni să facă ordine.

Eu n-am avut problemele tale cu chestiile alea tehnice de spectacol, dar le-am avut pe astea de suflet. Dacă în astea se vedea un progres, o creștere cât de mică, mergeam la culcare mulțumit.

Cred că intuiți scena a treia: Pavel uitându-se pătrunzător în sufletul meu, iar eu plutind încurcat în mulțimea de lucruri strict necesare, dar pe care el nu le-a avut niciodată. Creștea în mine bănuiala, ba mai mult, convingerea că și eu eram una din “problemele apostolului Pavel”. Cine a realizat mai mult? Ce înseamnă „să realizezi“ în contextul acesta?

Mi-a fost dintr-o dată rușine că i-am judecat prea aspru pe cei cu ornamentele artificiale ale unei orgi de biserică inexistente. Eu, eu și numai eu, mă simțeam dintr-o dată cu mult mai vinovat decât ei. Eu și cu „problemele“ mele cu care-L sâcâiam pe Domnul aproape în fiecare săptămână. Tare aș fi schimbat locul cu Pavel …

Chiar așa! Să schimb locul cu apostolul Pavel!

Credeți că ar fi posibil? Ce-ar fi să încercăm s-o facem cât mai mulți dintre noi?

Daniel Brânzei