Semnele vremurilor

Dragă America, nu deveni Canada!

elefant.ro%20
evomag.ro%20
Dragă America, nu deveni Canada!

Dacă ați ratat alegerile din Canada de la sfârșitul lunii trecute, nu e nicio problemă. S-au încheiat la fel ca ultimele două de dinainte: Partidul Liberal de stânga al lui Justin Trudeau a înfrânt opoziția conservatoare, așa cum au prezis majoritatea analizelor. Fiind partidul preferat constant de elita financiară și media din Toronto și Montreal, liberalii au câștigat 75% din alegerile din Canada din 1900, ceea ce face ca țara să pară un stat cu un singur partid, analizează John Kline într-un articol American Spectator.  

Ca de obicei, partidul lui Trudeau a făcut practic ceea ce fac democrații de aici la fiecare alegere: folosesc programe sociale pentru a cumpăra voturi, induc panică în rândul minorităților rasiale și, în general, se dedică oricărei tendințe politice care se întâmplă să fie la modă în mass-media. Și-au stimulat fără probleme electoratul cheie, inclusiv imigranții din prima și a doua generație, sindicatele din sectorul public și elitele albe năpădite de remușcări: blocuri identitare suficient de mari pentru a acoperi clasele de jos și medii, mai conservatoare de obicei. Același lucru e valabil, cu siguranță, și în ceea ce privește populația conservatoare din SUA.

Însă, conform mai multor analiști conservatori din Canada, lucrul care a contribuit cel mai mult la victoria lui Trudeau a fost incompetența crasă a opoziției conservatoare. Așa cum a făcut anterior în cele două campanii eșuate, conducerea Partidului Conservator a înclinat din nou spre stânga la majoritatea problemelor existente, sperând să-i atragă cumva pe susținătorii lui Trudeau și să obțină favorul mass-mediei de stânga.

Lucrul acesta a însemnat propunerea de noi idei pentru partid, cum ar fi sprijinirea impozitării emisiilor de carbon, angajamentul de a implementa mai multe interdicții privind armele de foc, acordarea de locuri în consiliul de administrație liderilor sindicali (care nu vor vota niciodată conservatori) și interzicerea terapiei de conversie a homosexualilor și chiar legalizarea medicamentului cunoscut sub denumirea „poppers“, pentru a obține votul acestora. Deloc șocant, strategia nu a funcționat ci, din contră, i-a alungat pe mulți dintre conservatori, precum și pe independenții cu înclinații de dreapta.

Este adevărat, conservatorii americani nu au ajuns încă la așa ceva. Dar ceea ce i-a preocupat pe liderii conservatori ai campaniei din Canada este aceeași mentalitate care a dus la fiasco-ul celor două campanii McCain și Romney, dezastrul de 150 de milioane de dolari al lui Jeb Bush în 2016 și, destul de uimitor, chiar și al campaniei Trump din 2020, condusă de novicele politic Jared Kushner.

De asemenea, instructive pentru Dreapta americană au fost și acele aspecte pe care conservatorii canadieni le-au ignorat complet din aceleași motive strategice, de abordare de stânga. Sondajele naționale din Canada, de exemplu, arată în mod constant că stoparea imigrației în masă este extrem de importantă în rândul celor sătui de schimbări demografice inutile și, totuși, conservatorii nu au abordat deloc acest aspect nici la ultimele alegeri, nici în cele două anterioare.

Același lucru este valabil și pentru multiculturalism, care a devenit o politică federală oficială sub conducerea tatălui lui Justin, Pierre, în anii 1970, și este cel puțin parțial responsabil pentru intensificarea atacurilor asupra istoriei „albe“ a Canadei, pe care o putem observa în prezent – Da, la fel ca în SUA, dărâmarea statuilor este un eveniment foarte frecvent în Canada.

S-ar putea ca politologul Eric Kaufmann, crescut în Canada, să aibă dreptate când afirmă că Canada este prima „națiune trezită“ de pe planetă. Pe lângă numeroasele acuzații la adresa țării pe care le-a redactat pentru Daily Telegraph din Marea Britanie, ar fi putut adăuga multe altele, dacă nu ar fi fost constrâns de spațiu. Iar americanii ar trebui să aibă grijă. Am putea avea parte în curând de multe din aceste lucruri.  

De când a fost ales, în 2015, premierul Justin Trudeau a declarat că Canada nu are identitate națională, este sistemic rasistă și se face vinovată de genocid – inutil să menționăm că nu există nicio dovadă care să-i susțină afirmațiile. Guvernul său a adoptat, de asemenea, termenul complet lipsit de sens „persoane rasializate“ atunci când se referă la canadieni care nu sunt albi (termen ce înlocuiește „minoritățile vizibile“, însă, în mod bizar, albii sunt numiți în continuare „minorități non-vizibile“), iar la începutul acestui an a introdus ceea ce el numește primul „buget feminist“ din istorie.

La sfârșitul anului trecut, „Ministrul Diversității și Incluziunii“ a acordat o subvenție de $220.000 din banii contribuabililor unei grupări având legături atât cu Antifa, cât și cu Southern Poverty Law Center, iar ministrul său de justiție a declarat în mod bizar că Proud Boys Canada este o organizație teroristă – adică o grupare de genul ISIS – în baza afirmației irelevante și neadevărate că omologii săi din SUA au ajutat la organizarea „insurecției“ din 6 ianuarie.

Vara trecută, când, în două provincii, au fost descoperite gropi comune în care erau îngropați minori indigeni – asociate cu internatele conduse de creștini la începutul secolului trecut – au avut loc o serie de 60 de atacuri asupra bisericilor în întreaga țară, care reprezintă probabil cea mai mare crimă în masă motivată de ură din istoria modernă a Canadei. În ciuda dovezilor că decesele s-ar datora gripei și că mormintele sunt pur și simplu vechi și distruse de trecerea timpului (crucile de lemn nu pot rezista mult timp, mai ales în Canada), pentru Trudeau, incendierea bisericilor a fost „un lucru pe deplin de înțeles“.

Dar probabil că cele mai înspăimântătoare lucruri sunt instanțele țării și tribunalele pentru drepturile omului. Americanii vor fi surprinși probabil de faptul că discriminarea pozitivă este un element integrat în constituția țării – un document adoptat târziu în istoria Canadei, în 1982, sub conducerea tatălui lui Justin, Pierre. Beneficiarii preconizați ai „discriminării de remediere“, canadienii indigeni, nu numai că sunt favorizați la angajare, ci li se ia în calcul și presupusul impact al „rasismului sistemic anti-nativi“ atunci când sunt condamnați pentru un delict – afro-canadienii, care reprezintă 3% din populația națională, a câștigat recent același drept, însă decizia judecătorului a fost anulată în procesul de apel.

Dar, important de știut, spre deosebire de SUA, unde discriminarea pozitivă a devenit constituțională prin decizii SCOTUS precum Bakke și Adarand, în Canada, legile și programele pot discrimina dacă se poate pur și simplu susține că au o „bază rațională“. Acesta nu reprezintă un standard ridicat și este asemănător cu cel pe care guvernele statelor americane trebuie să îl îndeplinească atunci când emit, de exemplu, licențele profesionale; lucru în mod evident mult mai puțin serios decât a transforma excluziunea rasială într-o politică guvernamentală – pentru așa ceva, instanțele americane impun standardul mult mai exigent de „analiză strictă“.

Știind cine este exclus de obicei din discriminarea de remediere, merită să ne întrebăm ce șanse au canadienii albi în a combate discriminarea. Nu prea mari, potrivit majorității comisiilor și tribunalelor pentru drepturile omului. Funcționând la nivel federal și provincial, se presupune că aceste organisme ar trebui să investigheze și să judece în mod liber și corect cazurile de discriminare în domeniul serviciilor și pe piața muncii. Dar, conform site-ului web al Comisiei pentru Drepturile Omului din Ontario , „rasa este un construct social“, canadienii albi trebuie să-și recunoască „privilegiul“ rasial, iar rasism invers, la adresa albilor, nu există.

În alte părți, alte organisme pentru drepturile omului folosesc majuscule pentru termenul „de culoare“, dar nu și pentru „alb“, atunci când precizează rasa în deciziile judecătorești și în documentație – Canadian Broadcasting Corporation, presa de stat din Canada, face același lucru în reportajele sale. Lăsând deoparte faptul că istoria Canadei privind sclavia celor de culoare este practic nulă, cu siguranță acest lucru ridică întrebări cu privire la angajamentul acestor organisme de a judeca corect, neutru și imparțial. La fel ca replica celebră a lui Juvenal: „Cine îi va păzi pe paznici“?

Ceea ce a exprimat poetul-filosof roman în urmă cu aproape 2.000 de ani este exact motivul pentru care statul de drept și toate garanțiile sale privind tragerea la răspundere sunt esențiale pentru a avea societăți echitabile, deschise și clasic liberale. Nu se mai poate spune că prietenii noștri din nord beneficiază de așa ceva. După cum au dovedit, orice poate fi eliminat. Americani, aveți grijă!

Traducere și adaptare
Tribuna.US