Articole

Emanuel Dobrin ◉ La mulți ani, mortul să vă ocrotească!

elefant.ro%20
evomag.ro%20
Emanuel Dobrin ◉ La mulți ani, mortul să vă ocrotească!
Am auzit-o și pe asta... La mulți ani, sfântul Ioan (botezătorul, presupun) să vă ocrotească!

Doar că Ioan Botezătorul a murit, i s-a tăiat capul ca răsplată gândită de o mamă pentru dansul erotic al fiicei ei. Fascinat de lascivitatea infamei Salome, Irod îi oferă Irodiadei, amanta, dreptul de a atenta la viața proscrisului Ioan. Așezat pe tavă, capul proorocului părea trofeul perfect pentru mințile pervertite îmbibate de alcool și curvie. La urma urmei, Irod s-a ținut de cuvânt, și-a împlinit juruința născută din agitația hormonală și din ochiul adulatorului obsedat de nuduri feminine. Profetul a murit.

Când, în zilele de sărbătoare, aud urări care invocă protecția, binecuvântarea și ocrotirea morților, am așa un simțământ că, într-adevăr, suntem ocrotiți și conduși de morți.

Dragi sărbătoriți, morții, oricât de sfinți ar fi fost, nu vă pot oferi nici sănătate, nici protecție și nici răspuns la rugăciuni.

Cel care poate face acestea este Cel Viu, Isus Hristos Fiul lui Dumnezeu.

Pentru fiecare Ioan... La mulți ani, Dumnezeul veșnic viu să te ocrotească!

Emanuel Dobrin