Articole

Florin Ianovici ◉ Clipa plecării mele este aproape

elefant.ro%20
evomag.ro%20
Florin Ianovici ◉ Clipa plecării mele este aproape

Vine un timp când viața se măsoară în clipe. Acum unii numără anii, alții lunile. E posibil pentru unii să fi rămas doar clipe.

Poate dacă am conștientiza fragilitatea vieții, dacă am înțelege că poate e ultima dimineața în care îți vezi copiii, soția sau ultima zi în care pășești pământul, atunci am privi altfel, am vorbi altfel, ne-am purta astfel.

Deși în fiecare zi citim despre accidente, îmbolnăviri, drame și suferințe care nu se mai sfârșesc, nimic nu ne înțelepțește, nimic nu domesticește sălbăticia purtărilor noastre.

Este mai limpede ca oricând faptul că omul nu poate fi în moarte altceva decât a fost întru viață. Dacă o viața întreagă ai fost dur, aspru, morocănos, nemulțumit, certăreț, intrigant, nerecunoscător,  cu siguranță că nu pacea va stăpâni sufletul tău în timpul morții.

În clipa plecării fiecare poartă cu sine ceea ce ai iubit. Mi-aș dori tare mult ca să poți defini, cristaliza cu sinceritate, care este iubirea ta. Ce iubești? Ce prețuiești?

Iubirea ce o porți, te poartă. Spre ce te poartă? Dacă Hristos e iubirea, te poartă spre mântuire, spre răsplătire, spre cunună.

Clipa morții este sumar de viață, adică un moment când nu mai poți face altceva decât să aștepți să primești ceea ce ai strâns.

Spaima morții, frigul morții nu poate fi biruit decât prin focul iubirii, prin certitudinea unei investiții care rodește.  Sentimentul de goliciune de înspăimântare din clipa morții are legătură cu lipsa unei greutăți date vieții, a unei plinătăți care nu poate fi realizată prin ultimele vorbe rostite în ceasul plecării. Dacă viața adeverește prin fapte că nu a fost goală, atunci ceasul plecării tale nu este marcat de frică, ci de liniște.

Remarcă ceea ce spune apostolul Pavel: am iubit venirea Lui, am trăit iubind pe Dumnezeu, am trăit cu așteptarea vie a întâlnirii cu El.

În clipa morții:

Contul bancar nu te ține de mână.

Mașina din garaj nu îți zâmbește.

Hainele scumpe nu îți fac un ceai.

Diplomele din sertar nu îți aranjează perna de sub cap.

Titlurile de director, avocat, general, academician nu vor umple golurile neiubirii.

Aud ecoul cuvintelor sfinte: tot ce faceți, să faceți cu dragoste:

O dragoste care acoperă totul. Da, ai citi bine...totul.

O dragoste care crede totul. Uluitoare declarație.

O dragoste nădăjduiește totul. Umple sufletul cu speranță.

O dragoste care suferă totul. Să înțelegi că dacă fugi de suferință, fugi din fața iubirii.

Omul care nu iubește, nu trăiește.

Noi ne naștem cu nevoia de a fi iubiți, nu cu știința de a iubi. Iubirea se învață, se construiește, se maturizează și se adâncește doar atunci când seamănă din ce în ce mai mult cu Cel ce poartă chipul Dragostei, adică cu Dumnezeu. Singura iubire ce te trece pragul veșnicei spre rai este iubirea sfântă.

Iubirea de bani nu e sfântă.

Iubirea nevestei altuia nu e sfântă.

Să iubești înălțare de sine nu e din Dumnezeu.

Să iubești pe cine te iubește nu e suficient.

Să iubești confortul nu e iubirea Lui.

Să iubești distracțiile este pentru Dumnezeu risipire.

Să te iubești pe tine fără să iubești pe altul înseamnă pentru El o viață ratată.

Simplitatea și naturalețea sunt însemnele unei iubiri din Dumnezeu. Iubirea cerească are marca tăcerii și nu a gălăgiei întrucât a învățat să vorbească cu fapta și adevărul.

Iubirea trebuie trezită, cultivată, menținută prin hrănirea zilnică cu învățături sfinte. În permanență trebui să ne schimbăm, să devenim asemenea chipului lui Dumnezeu în aspirația noastră de a iubi.

Nu uita:

,,...dragostea este mai tare decât moartea...’’ Cântarea cântărilor 8:6

Florin Ianovici