%20%23%20OT.gif0)
%20%23%20MM.gif)
E greu să ai o credință proaspătă când viața te obosește peste măsură. Știu că îți dorești o credință puternică, ancorată deplin în făgăduințele lui Dumnezeu. Partea dificilă este însă cu viața care nu te mai slăbește din chingile sale.
Coridorul acela îngust de spital te apasă.
Certurile care îți fură mereu pacea.
Zilele cenușii ce par nesfârșite.
Bani tot mai puțini.
Copiii care nici măcar nu te mai salută.
Șușotelile de pe la colțuri ce nu se mai opresc...
Vrei să crezi că Dumnezeu este cu tine, că Dumnezeu este bun, că lui Dumnezeu îi pasă. Chiar vrei să crezi din toată inima, doar că tot ce vezi e viața cu valurile ei de încercări care nu se mai termină.
Îmi doresc din toată inima să cred în bunătatea Lui.
Aș vrea să știu că El mă ocrotește.
Am atâta nevoie să văd că îmi ascultă rugăciunea.
Am așa de mare nevoie de mângâierea Lui.
Hai să îți spun o poveste. O poveste biblică, nu un basm.
Este despre un tată măcinat de durere și despre un fiu care deseori era aruncat la pământ de un duh rău care îi chinuia trupul, îl înțepenea, se zvârcolea și făcea spume la gură.
Întrebarea lui Isus: ,,de câtă vreme este așa’’?, a fost cuțitul înfipt în inima tatălui. Hristos a știut ce îi macină credința. Hristos a știut ce slăbește puterea încrederii.
,,Din copilărie, i-a răspuns tatăl...’’. Adică, de foarte mult timp. De ani de zile. De prea multă vreme. Și parcă e din ce în ce mai rău. Mă uit la copil și când văd cum este aruncat în apă sau foc, mi se topește tăria, mă sufoc de durere.
Nu e frântura această de viață și lupta ta?
Împovărat peste măsură.
Cu zile în care disperarea ta copleșește.
Parcă văd cum unii colegi de amvon se încruntă. Deja simt cum unii clatină din cap dezaprobator. Deja te mănâncă degetele să scrii: cu Dumnezeu sar munții, cu Dumnezeu sunt mai mult decât biruitor. Nu mă supăr când se rostogolesc versetele sau când o ploaie de promisiuni sfinte se revarsă. Cred în ele. Cred în Dumnezeu. Cred că tot ce este scris e adevărat. Mă bucur de fiecare bucățică de cer pe care o aduce Cuvântul Sfânt.
Dar am învățat ceva la care țin tare mult. Am învățat că deși putem ocoli adevărurile dureroase, ele nu ne ocolesc pe noi.
Credința nu este o chestiune de matematică.
Credința nu este o problemă de filologie.
Credința nu este o discuție filosofică.
Credința nu este o provocare economică.
Credința nu este un efort de logică.
Credința este o mișcare a INIMII. Iar vrăjmașul știe că suferința poate pune o barieră între noi și Dumnezeu.
Lasă această narațiune din Biblie să îți hrănească sufletul cu adevăruri de care avem nevoie.
Ești copil de Dumnezeu, de aceea ești atacat de cel rău
În prezența lui Hristos duhul acela obraznic îl trântește pe copil la pământ. Nu ține seama că acolo este Fiul lui Dumnezeu. Are mare tupeu. Să nu uiți acest lucru în încercările tale. Ești copil de Dumnezeu și de aceea satana te atacă. Dacă vreodată ai gândit: de ce sunt lovit dacă sunt copil de Dumnezeu, iată răspunsul: ești atacat tocmai pentru că ești fiu de Dumnezeu.
Nu sta cu ochii pe necaz mai mult decât stai cu ochii pe Isus
În timp ce toți se uitau la copil, Hristos se uită la tatăl copilului. În timp ce copilul se zvârcolea pe jos, Hristos vrea să vorbească cu tatăl copilului. Necazurile din viață vor să îți abată atenția de la ceea ce contează cu adevărat. Fiecare situație care lovește în sufletul tău vrea să îți fure atenția de la Hristos. Nu sta cu ochii pe necaz mai mult decât stai cu ochii pe Isus.
Rugăciunea nu este o lamentație, ci o încredere deplină în Dumnezeu
Hristos îl confruntă pe tată fără ezitare. Îndurerat părintele se tânguiește spunând: dacă poți face ceva, ai milă și tămăduiește copilul. Hristos este nemulțumit de această ,,rugăciune’’. Rugăciunea nu este pe încercate. Rugăciunea nu este o plângăceală, o lamentație îndoielnică. ,,Toate sunt cu putință celui ce crede’’, va spune Isus.
E o problemă când rugăciunea devine o problemă. Acoperim altarul de lacrimi în loc să îl acoperim de laude. Ținem mâna lui Dumnezeu în loc atunci când rugăciunea este purtată de suferință și nu de credință. Rugăciunea nu este un ,,dacă poți’’, ci rugăciune este un ,,știu că poți’’.
Sinceritatea deschide calea minunilor
Tatăl pendulează între ,,cred’’ și ,,ajută necredinței mele’’. Nu face poze. Nu se ia la trântă cu cine strigă mai tare, cine vorbește mai mult în alte limbi. Pur si simplu nu se mai ascunde. El spune simplu: aș vrea să cred mai mult, dar atât pot. Sinceritatea ne eliberează de contradicții, de frământări, de tensiunea efortului de a nu părea slab. Atâta sunt, atâta pot. Știu că nu este ceea ce aștepți de la mine, dar nu fug, nu mă ascund, nu pretind că sunt ceea ce nu sunt.
Și mâna lui Isus s-a întins. Demonul a fost alungat. Copilul s-a ridicat. Tatăl a strigat de bucurie. Mulțimea a rămas încremenită de uimire. Cerul a mai înscris o dată. O biruință nouă s-a scris în istoria credinței.
Ești copil de Dumnezeu și de aceea ești atacat.
Nu sta cu ochii pe necaz, ci pe Dumnezeu.
Nu te ruga mânat de suferință, ci credință.
Fii sincer și vei mișca mâna lui Dumnezeu.
Credința ta, a noastră să sporească în această săptămână!
Florin Ianovici
