Cearta a devenit pentru mulți români un mod de viață. Zgomotul de fond al acestei țărișoare a devenit bombăneală, mormăitul, scandalul.

De ce?

O posibilă explicație este că trăim, ne alimentăm din resentiment. Negreșit viața are doza ei destul de mare de nedreptate. Dar deși tuturor ni se întâmplă acte de injustiție, nu toți devenim justițiari.

De ani de zile cântăresc, evaluez și cuget la acest subiect: de ce unii devin atât plini de obidă, de necaz, de ce sunt așa de gâlcevitori și nervoși? Văd cu mirare că există o euforie a datului în cap. Un fel de beție a exterminării celuilalt.

Deși am întors subiectul pe multe părți, mereu ajung în același punct: mândria. Fără un piedestal sub propriile picioare nu ai cum să privești de sus la aproapele tău. Hristos ne spune să privim pe aproapele nostru ca fiind mai presus de noi înșine. Nu cred că există vreun verset mai ignorat ca acesta.

Omul mândru nu mai crește sănătos. De crescut crește, dar așa cum crește tumora. Se umflă, dar de la boală. Mândria niciodată nu poate spune: iartă-mă. Mândria are mereu dreptate, niciodată nu greșește. Mândria nu poate dialoga, ci se află într-un permanent monolog din cauza surzeniei.

Omul mândru dă lecții și de aceea nu învață niciodată. Omul mândru nu admite că poate comite erori în judecată din cauza încremenirii în negativitate. Relele din afară nu sunt adevărata cauză a certurilor. Adevărul este altul: otrava mândrei dinlăuntru.

Mi se pare un mare pericol să ajungi dușmănos. La noi la țară se mai zicea: ,,are o inimă chietroasă’’, adică a devenit dur, colțos. Dorința aceasta de a extermina, de a scoate pe tușă, de a arunca afară pe cel pe care nu îl suferi devine îngrijorător de simptomatică.

Una e să stai pe Piatră și alta e să stai pe pietre. Cel zidit pe Stâncă dezvoltă calmitate, liniște sufletească și pace față de oameni. Dar cei ce stau pe un morman de pietre sunt neliniștiți, agitați, încărcați de nervozitate, gata mereu să arunce cu bolovani.

Mă uit și mă cutremur:

Scena politică a devenit un spațiu al lichidării oponentului.

Jurnalistica a ajuns la un apogeu al isteriei.

Guvernanții sunt în război de gherilă.

Vecinii se dușmănesc.

Colegii se sapă unii pe alții.

Familiile se ceartă.

Copiii se războiesc.

La volan toți se înfurie.

Aproape orice conversație e răstită.

Clientul e plin de nervi, iar comerciantul disprețuiește clientul.

Frații se mănâncă între ei.

Slujitorii se dușmănesc.

Surorile se vorbesc de rău.

Internetul e plin de huiduieli.

Nu mai suntem doar nervoși, ci nevrotici.

Oameni dragi, de la atâta răutate, ne-a crescut mult factura nefericirii. Tot alergăm după fericirea care fuge de noi. Cu atâta agresivitate în noi, cu atâta furie, cu atâtea intrigi și bârfe, noi așteptăm binele, seninul, fericirea?

Un om bun nu se ceartă chiar dacă are de-a face cu oameni răi. Un om bun nu face gașcă, ci echipă. Un om bun își pune mâna la gură și nu în gâtul celuilalt.

Să ne smerim sub mâna tare a lui Dumnezeu și la vremea potrivită El ne va ridica din văile necazului.

Să ne dezbrăcăm de pretenția că suntem cineva și degrabă să părăsim ceata gâlcevitorilor ca să ne găsim cântarul cel drept, adică cântarul de sine.

Dacă vreunul are chef de ceartă, să se certe pe sine cu Biblia sub ochi.

Să se certe că nu împlinește ceea ce citește.

Să se certe că nu se roagă destul.

Să se certe că aleargă mai mult după bani în loc să strângă comori în cer.

Să se certe că nu este blând și îngăduitor cu aproapele său, cu cei din casa lui.

Să se certe că se scurg anii și rămâne la fel de rău.

Proverbele 17:14 – "Începutul unei certe este ca slobozirea unor ape; de aceea, curmă cearta înainte de a se înteţi. " Cearta este ca slobozirea unor ape mari, ca un vârtej ce mătură totul în cale, care cară cu sine totul și tulbură totul. Chiar vrei așa ceva?

Fugi de ceartă și de omul certăreț ca să nu fi tras în vârtejul batjocoririi aproapelui. Dacă nu ne oprim din mândria care stârnește certuri, vom avea parte de inundații care nu ne vor dărâma casa de pe stradă, ci casa sufletului.

Curmă cearta și aleargă după pace.

Florin Ianovici