Sunt conștient că trăim zile ciudate, unice, zile în care se decide direcția în care vom merge. Este evident că pandemia a trecut de la o preocupare medicală legitimă la un genocid social.
Restricțiile și discriminările își arată colții. Accesul preferențial în funcție de vaccin este un genocid social, o îngrădire a libertății de circulație, garantată de Constituie. Vaccinarea nu mai este un act medical, ci o dictatură, o palmă pe obrazul libertății câștigate cu prețul vieților jertfite la revoluția din 1989.
Fără discuție că masca este o mascaradă. Fără discuție că certificatul de vaccinare nu mai este un document medical, ci un gard care împarte lumea în două.
Nimeni nu mai este naiv să creadă că cineva dintre guvernanți este preocupat de sănătatea populației. Cine mai poate crede un președinte care se adresează națiunii cu masca pe figură, prezicând morții înfiorătoare, dar care la congresul partidului său stă relaxat, fără nicio mască?
Economia era pe butuci. Acum am rămas și fără ei. Scumpirile vor arăta încă o dată ce ieftin e interesul guvernului pentru cetățeni. Inițial m-am gândit că trăim un timp de panică, asezonat cu prostia decidenților politici. Astăzi cred însă că asistăm la desfășurarea unui plan diabolic de distrugere a omului.
Cum era normal, mi-am îndreptat privirea spre credincioșii din țară. Am privit cu atenție ca să înțeleg ce așteptări pot avea de la ziua de mâine. Ceea ce am văzut, mă umple de neliniște.
Credincioșii sunt răniți, dar la rândul lor rănesc. Suntem departe unii de alții, ne privim ca niște străini, ne judecăm cu răutate, suntem alunecoși în purtarea noastră, trădăm cu repeziciune prieteniile, invidiem în ascuns și lingușim pe față.
Slujitorii fac politică la greu, iar slujirea este mai mult o înălțare de sine decât o slăvire a lui Dumnezeu. Biserica devine mai mult o instituție cu reguli și strategii omenești, iar amvonul a ajuns mai degrabă o treaptă de înălțare omenească decât o coborâre în fața Regelui Hristos.
Oare de ce ar trebuie să dăm vina pe lume, câtă vreme adevărul din curtea noastră e unul dureros? Dacă biserica nu mai luminează, de ce să ne mirăm că se stinge treptat lumina?
,,Cum ar fi ca mâine să rămâi numai cu lucrurile pentru care ai mulțumit azi?’’. Aceasta a fost întrebarea adresată bisericii Renovatio de către unul dintre slujitorii ei – Marius Veliceasa -
Am tăcut. Suntem tare grăbiți să spunem ce ne nemulțumește. Dacă asculți ce vorbesc cei din jur, ajungi la concluzia că nu există Dumnezeu. Aproape nimeni nu mai are o licărire de lumină în cuvintele rostite.
Cineva îmi spunea deunăzi: ,,simt că îmi fuge pământul de sub picioare’’. Nu am pretenția că îmi vorbește Dumnezeu, dar am auzit un glas lăuntric care mi-a spus: ,,nu și pământul de la crucea din Golgota’’. Când totul se clatină, dragostea lui Dumnezeu stă în picioare.
Să ne pocăim, să ne îndreptăm hotărât fața spre Dumnezeu, să ne lăsăm de răutăți, bârfe, intrigi, cancanuri, să ne dezbrăcăm de firescul nostru și să facem voia lui Dumnezeu, așa încât El să se ridice ca un Voievod în sprijinul poporului Său.
Să ne curățim mâinile de orice întinăciune și apoi să o întindem celui care este doborât. Să zidim cu o vorbă bună și să nu mai dărâmăm prin vorbe rele pe cel de lângă noi.
Să mulțumim lui Dumnezeu pentru toate lucrurile, să strângem în brațe, să încurajăm pe cel ce se clatină, să fim leac ceresc pentru rănile aproapelui.
Aseară, în slujirea din biserica Passion for Christ, mi-am strâns tare în brațe prietenii de slujire: Dan, Narcis și Radu Damian, adică echipa The Messenger. -foto mai jos – Nu avem nimic în afară de dragostea Lui.
Am plâns aseară cu frații și surorile mele în Hristos. Ne-am privit unii pe alții cu dragoste și recunoștință. Ne-am încurajat plini de speranța că prin credința în Dumnezeu, vom birui. Duhul lui Dumnezeu se odihnea peste noi.
Am cântat împreună unul dintre cântecele noi: Biserica biruitoare. Biserica este singura nădejde a unei lumi care devine un lagăr, o temniță a celui rău. Dar nu orice biserică, ci Biserica biruitoare.
Puterea noastră este puterea credinței.
Focul nostru este focul dragostei cerești.
Speranța noastră este harul lui Dumnezeu.
Lumina timpului nostru este Biblia.
Să ne întoarcem cu toată inima spre Dumnezeu și vom avea viitor.
Cu Domnul, înainte.