Pot lăsa îngrijorarea să îmi spună cum va fi săptămâna aceasta, dar nu mă ajută deloc. Orice ar veni, oricum ar fi, știu ceva mai bun de făcut: merg eu la altar. Mă duc pe mine înaintea lui Dumnezeu ca să am inima , mintea și trupul pregătite pentru tot ce va fi să întămpin.

Altarul inimii nu mai e din piatră așa cum nici inima nu mai e din piatră. Știu deja că prima jertfă pe altar este cea a mulțumirii. Știu cum arată pustiul: acolo bate vîntul aspru al nemulțumirii și cărtirii. Prin jertfa recunoștinței mă așez în grădina bine udată a îndurării lui Dumnezeu, de aceea spun: ,,mulțumesc Ție, Doamne, pentru tot ce mi-ai dat’’.

Am mare nevoie de altar pentru că știu deja că cea mai mare luptă este aceea de a renunța la dorința de a avea dreptate, la întâietate, la a controla, la a da lecții tuturor. Îmi aduc ,,eul’’ pe altarul lui Dumnezeu și las pe tronul inimii să domnească Isus. Îmi pregătesc cu atenție rugăciunea și o rostesc cu hotărăre: ,,Doamne, domnește Tu peste viața mea’’.

Nu voi pleca de la altar până nu voi aduce ca jertfă dorința inimii de a fi curată. Focul dragostei Sale, crucea de la Calvar și jertfa răstignirii îmi umplu inima de o dragoste sfântă care mă obligă să nu îl mai rănesc pe Hristos, să nu îl mai întristez pe Duhul Sfânt, de aceea voi zice: ,,Doamne, ajută-mă să trăiesc curat și neprihănnit înaintea Feței Tale’’.

Las la altar și planurile mele, pentru că vreau să pot spune din inimă: ,,Nu ce vreau eu, Doamne, ci ce vrei Tu’’. Cătă pace și încredere primesc când las mâna mea în Mâna Lui.

Nu uit să cer călăuzire și protecție peste viața mea și a celor dragi. Cu inima plină de recunoștință las ochii mei să poposească pe fiecare chip al celor dăruiți mie de către Dumnezeu. Îmbrac cu mijlocire liniștea dimineții și aduc pe nume la Dumnezeu pe cei din casa mea și casa lui Dumnezeu.

Nu plec până nu îi cânt cu inima, pănâ nu îi spun că îl iubesc din inimă. Se înghesuie cuvintele ca un râu țășnit din munte: ,,cinste, glorie, mărire Ție, Dumnezul măntuirii mele!’’

Și voi aduce trupul meu ca o jertfă vie. Este un har să poți aduce o zi de post. Așa voi da jertfei de la altar greutate. Așa voi putea spune că mai presus de toate contează sufletul și destinul veșnic.

Ce har să poți pleca la drum după ce te-ai așezat la altar. Cred din toată inima că voi birui, dar nu în puterea mea, ci a Lui, nu prin ceea ce sunt eu, ci prin ceea ce este El. Și mai știu că îmbrăcat fiind cu har și ocrotire sfântă voi face față furtunii, loviturilor și tuturor luptelor. Deja inima mea strigă: ,,Isus Hristos este Domnul’’.

Hai la altar, creștine!

Nu pleca la drum fără să fi stat la altar.

Du inima ta în locul unde curge harul și prezența Lui.

Florin Ianovici