Răsturnat și uscat

Săptămâna începe cu zgomotul meselor răsturnate și se va termina cu tăcerea mormântului în care a fost pus trupul lui Hristos.

Nu mai e loc de vorbe. Mistuit de durere și aprins de mânie, Hristos a răsturnat mesele și scaunele schimbătorilor de bani. Slava lui Dumnezeu nu poate sta alături de comerțul meschin al religiei.

Mai marii Templului au venit val vârtej să îl omoare, dar nu au putut fiindcă poporul care îi sorbea vorbele stătea ca un scut împrejurul Lui. Totul devine o încleștare pe viață și pe moarte. Umbrele tăcute ale preoților, ticluirile lor ticăloase, gândurile ucigașe se ciocnesc cu Lumina, cu pace și neprihănirea Mielului care se îndreaptă hotărât spre cruce.

Nu mai e loc de metafore sau înflorituri de vorbe. Timpul e scurt, crucea aproape. Hristos e direct și apăsat. O mare durere îi străpunge pieptul. Ierusalimul, cetatea lui Dumnezeu, locul slavei lui Dumnezeu a devenit o peșteră de tâlhari.

Cine fură pe Dumnezeu devine un tâlhar. Cei mai periculoși tâlhari sunt cei ce se ascund în spatele religiei ca hoții în peșteră.

I-a scos afară din Templu pe profitori și i-a oprit pe cei ce purtau vreun vas prin Templu. Ca să nu care pe o distanță lungă apa, făcuseră o scurtătură prin curtea Templului. Ei și mulți alții nu au auzit când Isus a spus: Eu sunt Calea...! Ei tot caută scurtături în folosul lor.

Să ne cercetăm inima. Nu cumva ne ascundem în spatele vorbelor meșteșugite, ambițiile deșarte și dorința de înălțare? Oricine se ascunde în spatele unui serviciu religios, a unor cântări sau activități religioase, dar nu și-a primenit inima, devine un tâlhar care face din biserică o peșteră.

Să ne cercetăm inima. Nu cumva căutăm pe Dumnezeu ca pe o scurtătură în necazuri? Oare căutăm biserica ca să ieșim din probleme sau pentru a aduce laude lui Dumnezeu? Când doar foloasele pământești primează, când tot ce contează este să scapi de pedeapsă nu suntem decât niște pui de năpârci care fug de mânia viitoare. E timp de pocăință ca să devenim pui de Dumnezeu.

Hristos a pedepsit pomul ca să ia aminte omul. Pomul uscat este pedagogia unui Dumnezeu care lovește în cele neînsuflețite ca să priceapă cele însuflețite.

Mântuirea fără roade este amăgire. Când ai aceleași vorbe, aceleași dorințe, aceiași tovarăși, poți păcăli oamenii că ești credincios, dar nu pe Dumnezeu. Credința nu este un petic nou la haină veche, ci o haină cu totul nouă.

Dacă Hristos este Rădăcina ta, atunci roadele îți umplu viața. Credincioșii se cunosc după roadele vrednice de pocăința lor.

Luni...ziua când Hristos a răsturnat cu mâinile Sale mesele comercianților din Templu și a uscat cu vorba smochinul neroditor.

Luni e ziua când Hristos ne cheamă la înrădăcinare.

Nu vei putea fi răsturnat de nimic și de nimeni dacă temelia ta este Hristos.

Nu vei putea fi uscat de nimeni și de nimic dacă rădăcina ta este Hristos.

Să umblăm în El, fiind înrădăcinați și zidiți în El.

Florin Ianovici