Ne tânguim mult atunci când traversăm perioade grele, cu necazuri și suferințe. Ne plângem lui Dumnezeu de ce nu avem și stăruim de El să ne dea izbăvire.

Odată izbăviți inima ni se schimbă. Binele devine o normalitate pe care o merităm. Uităm Cine ne-a izbăvit. Uităm cât de neputincioși am fost. Uităm Cui i-am cerut ajutorul.

Ai cerut o căsuță unde să stai.

Ai cerut un loc de muncă care să îți asigure pâinea.

Ai cerut o familie unde să îți găsești rostul.

Ai cerut să fii vindecat de bolile tale.

Ai cerut să un copil care să îți umple viața.

Ai cerut să iei examenul.

Ai cerut să ieși din impas.

Privește azi în jurul tău.

Ai o căsuță, unii chiar mai mult, dar mai mult te plângi de ea. Ba ca s-a stricat ceva, ba că îți lipsește nu știu ce.

Ai un loc de muncă, dar zilnic povestești doar despre ce e rău la locul de muncă. Colegii sunt răi, șeful nu te plătește destul, ești cel mai solicitat.

Ai o familie, dar nu vezi decât greutățile și neajunsurile ei. Aproape că ai uitat să mai privești pe cel/cea de lângă tine.

Ai o sănătate acceptabilă. Dumnezeu ți-a ajutat să depășești boala, dar ai rămas tot cu văicăreala. Mereu te vaieți de una sau alta.

Ai un copil dat de Dumnezeu care crește mereu sub ochii tăi. Nu mai vezi mâna lui Dumnezeu, ci doar greutățile zilnice și neajunsurile. Te porți mai degrabă ca un comandat cu soldatul lui decât ca un părinte.

Ai luat examenul pe care l-ai cerut cu insistență. Acum le povestești altora cât de mult ai luptat tu și cât de priceput ai fost. Nici nu mai observi tristețea lui Dumnezeu.

Ai cerut să ieși din impas. Ai făcut promisiuni ca să te scape Dumnezeu. Nu ai împlinit nimic din ce ai promis, ba încă îi mai ceri lui Dumnezeu și altele deși tu nu ai făcut ce I-ai promis.

Răzbunarea înseamnă să întorci răul celui care ți-a făcut rău. Nerecunoștința însă, înseamnă să răspunzi rău celui care ți-a făcut bine. Se pare că pentru unii Dumnezeu este Viu doar în ziua necazurilor lor. După ce au ieșit din probleme, Dumnezeu dispare din viețile lor.

Când ni se întâmplă un rău, întrebăm: Doamne, de ce mie? Când primim din mâna lui Dumnezeu izbăvirea nu ne mai întrebăm: Doamne, de ce mie?

Când trecem prin necaz postim ca să fim izbăviți. Când ieșim din necaz prea puțini mai postesc ca să aducă o jertfă de mulțumire.

E timpul să ne venim în fire și să facem ce este drept. Binele dat de Dumnezeu crește dacă este udat de recunoștință. Diavolul nu poate lua binecuvântarea dată nouă de Dumnezeu, dacă binecuvântarea este luată cu mulțumire.

Iartă-mi, Doamne, nerecunoștința și deschide-mi ochii ca să văd belșugul Tău de har revărsat peste mine și casa mea.

Mulțumește acum lui Dumnezeu pentru toate lucrurile, fie ele bune sau mai puțin bune.

Mulțumește lui Dumnezeu pentru toate izbăvirile, dar și pentru încercările prin care treci.

Mulțumește lui Dumnezeu pentru toți oamenii care te prețuiesc, dar și pentru cei care te disprețuiesc.

Mulțumește lui Dumnezeu pentru tot ce ai, dar și pentru ce ți s-a refuzat. Domnul știe mai bine ce trebuie să am sau să nu am.

1 Tesaloniceni 5:18 – "Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi."

CINE MULȚUMEȘTE LUI DUMNEZEU PENTRU CEEA CE ARE, VA CĂPĂTA ȘI CEEA CE NU ARE.

Să facem așa și Dumnezeu va lucra.

Florin Ianovici