Și timpul picură secunde ca o ploaie bogată în care ai parte de stropii tăi, calculați doar de Dumnezeu. Azi ai o un ropot de stropi numiți timp, dăruiți ție de Arhitectul vieții.

Poate ne-ar ajuta să încercăm să auzim viața prin ticăitul secundei. Ce har să te poți trezi cu o zi încărcată de 24 de ore, sau 1440 de minute, sau de 86.400 de secunde.

86.400 de secunde...Nu m-am crezut atât de bogat.

Mi-am propus să încarc fiecare secundă cu recunoștință.

Îmi umplu ochiul cu verdele ierbii din curte, mă plimb cu privirea pe crengile de salcie și mă las luminat de infuzia de lumină. Cu vântul colind înaltul salciei și mă duc cât mai sus, acolo unde seninul este netulburat. Fredonez cu frunzele un cântec pentru Cel care ne-a făcut stăpânii atâtor frumuseți.

Tic-tac, curge sămânța mulțumirii.

Mă adâncesc în cuget și las inima să vorbească cu Tatăl ceresc.

Firav, timid, îi șoptesc cuvinte pline de farmec: Ziditorul meu, Cetățuia mea, Lumina ochilor mei, Pâinea Vieții, Izvor de apă vie, Mângâietorul sufletului meu, Ocrotirea mea, Stăpânul universului, Răscumpărătorul meu, Început și Sfârșit a toate, Pacea mea...!

Ia, Doamne viața mea în mâinile Tale și poartă-o spre premiul ceresc al alergării mele. Ferește-mă de aluatul fățărnicie, dă-mi înțelepciunea de sus și păzește-mă de murdăria păcatului. Ușa îndurării deschide-o Tu, dăruiește pâinea acestei zile și adăpostește-mă întru mila Ta.

Tic-tac curge sămânța rugăciunii.

Mintea culege cu nesaț semințele Cuvântului Sfânt.

Mă plec alături de femeia gârbovă ca să îi simt durerea. Plec împreună cu ea spre chemarea lui Isus. Îi simt mâinile de Doctor pe spate. Mă ridic împreună cu fiica lui Avram și strig alături de ea: slavă lui Dumnezeu.

Aud biciul disprețului pleznit de fruntașul sinagogii și îmi amintesc de cât de mulți mi-au zdrelit sufletul cu minciunile răutății. Dar aud și glasul binecuvântat al lui Hristos care se face scut nouă, celor trudiți și apăsați și mă bucur cu ei. Cu fiecare sămânță de Cuvânt îmi crește sufletul și rodește mintea. Cu evanghelistul Luca mă cobor în cel de-al 10-lea capitol.

Tic-tac curge sămânța Cuvântului.

Îmbrățișez cu mâinile casa, copiii, femeia dată mie, părinții, sora și lărgesc brațele să pot cuprinde toată familia lui Dumnezeu.

Om cu om, semen cu semen îi cuprind cu dragostea turnată de Dumnezeu. Pe dușmani îi țin mai mult și mai strâns până când vor simți căldura iubirii de sus. Fac loc inimii să cuprindă și străinul care se prezintă ca o carte necitită. Mâinile mele strâng părinții care nu mai sunt aici. Cum poate dragostea să strângă încă în brațe pe cei ce au plecat.

Tic-tac curge sămânța părtășiei.

Îmi fac secunda prietenă și tovarășă de drum. Pasul ei îmi face viața mai bogată. Mi s-a dat o ploaie de secunde ca să înverzească pășunea inimii.

Aud un glas care îmi spune: au mai rămas secunde până Cel ce vine, va veni...!

Între tic și tac al fiecărei secunde este viața dată de Dumnezeu. Trăiește-o!

Florin Ianovici