O nouă dimineața și poate un nou fir de păr alb. Te uiți la el îngrijorat, ca la o clepsidră care nu te iartă. Îți aduci aminte de ce spune Biblia: cinstiți perii albi... și zâmbești cu amărăciune. E frumos ce scrie doar că...!

Odinioară oamenii se grăbeau să se prezinte ca fiind mai în vârstă decât erau în realitate. Era pe vremea când bătrânețea însemna respect și cinste. Astăzi ne ferim să ne spunem anii din cauza disprețului, a respingerii unei lumii care a devenit ostilă celor care pășesc mai greu și mai rar.

Când oamenii vorbesc de moarte, de regulă întreabă: de ce a murit? De regulă primim două răspunsuri: de bătrânețe sau de boală. Astăzi, de dimineață, în rugăciune, am simțit cu putere un îndemn din partea lui Dumnezeu: conectează-te la viață.

De fapt, oamenii mor pentru că nu se mai pot conecta la viață. Ceea ce înseamnă că moartea nu devine neapărat o chestiune de bătrânețe, ci este o știință de a ne conecta la viață.

Goliciunea, plictiseala, rutina.

Deși nu o vedem atât de periculoasă, plictiseala ucide. Ucide la orice vârstă. Tânărul care s-a plictisit și a plecat pe înserate la plimbare, fără direcție, fără busolă – de ce ai avea nevoie de busolă când nu ai direcție? – a sfârșit în capcana seducției, plăcerilor de o clipă care se plătesc cu pierderea veșniciei cu sfinții.

Când nu mai ai bucuria vieții, când nu mai ai o luptă ce merită purtată, când se sting visele trăite cu ochii deschiși, umbra morții ne acoperă. Lumea aceasta este o hoață de vise și un furnizor de coșmaruri. Te golește, te amorțește și îți atrofiază bucuria aruncându-te într-o rutină care te va uza. Plictiseala este o rugină pe dinlăuntru care va duce la prăbușirea sufletului.

Nu lăsa pe alții să scrie doar ei în agenda ta. Fă loc vieții prin faptul că îți propui ceva de făcut, ceva care va aduce viață. Uite, îți mărturisesc ceva: fiecare zi de luni mă trezește devreme pentru că mi-am propus să îți dau binețe cu câteva cuvinte pline de verdeață, răcoroase ca o apă curată și limpede. Este foarte important că ceva să ne ridice din pat, altminteri vei intre în apatia care este prefața sfârșitului.

Dă ceva cuiva, fă bine cuiva, bate la ușa aproapelui, poartă viața cu tine și nu te lăsa târât de ea. Uite o întrebare ajutătoare; ce faci tu cel mai bine? După ce ai răspuns, ține-te de acest răspuns și acționează. Așa vei rămâne conectat la viață.

Singurătatea

Pentru cine să mai trăiesc? Pentru cine mai am eu rost? Când cel de lângă tine se uită des la ceas și vezi că privirea lui aleargă mereu spre fereastră, simți cum un nod ți se pune în gât și ai un gol în stomac. Când chipul tău nu mai luminează pe nimeni și când vorba ta nu mai aduce niciun zâmbet, atunci cu pași târșiți te îndrepți spre pragul dintre lumi.

Singurătatea este o condamnare mai mare decât sărăcia, boala sau suferința. Este o sărăcie a sufletului nostru care nu poate iubi până la capăt. Este o stare amnezică a binelui pe care ni l-au făcut alții și pe care acum nu mai dăm două parale.

Știu ce dinți puternici are singurătatea. De unde știi, poate mă vei întreba? În fond nu ești atât de în vârstă. O să îți spun: singurătatea este o părăsire, o tăcere pe care nu ți-ai dorit-o. Am gustat din singurătatea ca părăsire. Am iubit sincer, am luptat și am făcut bine multora, așa cum m-am priceput, ca mai apoi să primesc un șut. De aceea pot să îți împărtășesc durerea.

Uite...! Am simțit din toată ființa mea un îndemna de la Duhul Sfânt: deschide fereastra și ascultă. Ascultă sunetele zilei care aduc freamătul vieții. Vântul trece grăbit printre frunze, câteva păsări gălăgioase își fac de lucru prin apropiere, câțiva copii ținuți de mână de mama lor îngână cuvinte doar de ei înțelese, un câine latră, probabil la soare, mașinile sărută asfaltul, iar inima ta aplaudă la fiecare secundă darul vieții și pe Creatorul ei.

M-am apucat să produc și eu sunete...! Aud foșnetul paginilor din Biblie care îmi umplu sufletul de emoție, las suspinul rugăciunii să urce spre Tatăl meu și am pornit și un cântecel firav care spune: mi-așa de dor de Tine.

Sunetele vieții. Dacă îți deschizi urechea le vei auzi. Ai tot spus: când îmi vei vorbi, Doamne? Știi, de fapt, El o face în fiecare clipă. Fiecare răsărit de soare, fiecare apus, fiecare ciripit, fiecare foșnet de frunze, fiecare gângurit de copil sau lătrat de câine este o invitație a lui Dumnezeu prin care îți spune să vii alături de El în simfonia vieții, să te conectezi la viață și să o trăiești cu setea neprihănitului.

Fiecare sunet al vieții îți spune: nu ești singur, Dumnezeu nu te-a părăsit, ci este cu tine, lângă tine.

Separă-te de zgomot și antrenează-te să deprinzi sunetele vieții:

Duhul Sfânt e susur.

Cuvântul Bibliei e vocea lui Dumnezeu.

Rugăciunea e șoapta, e strigătul inimii.

Cântarea este glasul bucuriei de a fi copil de Dumnezeu.

Încurajarea este sunetul iubirii.

Aprecierea este glasul generozității.

Peste tot sunetele vieții  te cheamă să trăiești frumos, deplin și cu inima plină de forța credinței.

Iov 4:12 – "Un cuvânt s-a furişat până la mine, şi urechea mea i-a prins sunetele uşoare. "

Viața ți se oferă și azi din partea lui Dumnezeu. Trăiește-o cu folos.

O săptămână binecuvântată!

Florin Ianovici