Mulți se simt încuiați pe dinafară. Nu au fost atenți și ușa după ei s-a închis. Și așa au rămas pe dinafară. Lucrul teribil este că nimeni dinăuntru nu le răspunde și se simt pierduți, rușinați, plini de confuzie și amărăciune. Mai rămâne doar un pas până la resentiment.

Biserica nu ar trebui să încuie ușile. Biserica nu ar trebui să ridice ziduri, nu ar trebui să devină inaccesibilă. Când cineva nu corespunde codului intern, fie al limbajului, fie al vestimentației, se trezește încuiat pe dinafară.

Din nefericire, biserica creează uneori o subcultură în care dacă nu știi cuvintele care se cer, inflexiunile vocii – de la entuziasmul simulat până gravitatea celor ce își dau importanță – bătaia secretă în ușă, codul de la intrare, devii automat exclus.

Mesajul trist al zilelor noastre este: nu semeni cu noi. Noi facem ce trebuie, dar tu nu. Noi suntem cum trebuie, dar tu nu. Noi vorbim așa cum trebuie, dar tu nu. Cu alte cuvinte: noi suntem înlăuntru, iar tu afară. Noi sunt bine, iar tu ești un ratat.

Oamenii bisericii încă mai cred povestea cu sfântul Petru care are cheile raiului. Încă se mai cred unii stăpâni pe ușa Bisericii. Fără discuții că ușa de la adunare are cheia în buzunarul stăpânului indiferent cum s-ar chema el: pastor, organizație, comitet.

Vestea bună pentru toți cei care se simt respinși, abandonați, încuiați pe dinafară este că Isus Ușa are tot timpul deschis și pe buzele Lui este urarea: bine ai venit, acasă!

Oricât de departe te-ai dus, oricât de mare îți este păcatul, oricât de rușinoasă a fost fuga ta de Dumnezeu, oricât de grele au fost cuvintele sau faptele rele, El, Hristos, te așteaptă acasă.

Oricât de șifonați ar fi oamenii religioși, oricât de alarmați ar fi șefii pământești, oricât de furioși ar fi fariseii acestor zile, lui Isus nu îi pasă. Nu numai că ușa din față este deschisă, dar masa este pusă, iar sărbătoarea regăsirii este gata să înceapă.

Și dacă încă nu te-a cucerit harul lui Dumnezeu așa încât să pleci spre casă, îți spun ceva uluitor: vine El după tine. El nu lasă oaia rătăcită să fie mâncată de lup. El știe unde ești, El știe că nu știi cum să te întorci și vine după tine.

Și chiar dacă nu mai ai glas și strălucire fiindcă te-a acoperit praful uitării, să știi că El face curat ca să te găsească pe tine bănuțul mut, ca să te curețe și să te așeze iar în salbă.

Lasă ușa omului. Nu mai bate acolo unde nu vei găsi decât înregimentare, aliniere la reguli și mândrie religioasă.

Pune acum genunchii jos și  spune-i lui Dumnezeu: îmi pare rău, Tată. Știu că nu mai merit să fiu chemat copilul Tău, așa că primește-mă ca pe o slugă. Te asigur că vei fi dezbrăcat de haina păcatului și în deget va străluci inelul de moștenitor.

Când omul te încuie pe dinafară cu dispreț, tu să nu uiți că ușa Domnului este deschisă cu bucurie.

Hai acasă, suflet drag!

Florin Ianovici