Nu e doar o carte tradusă în 40 de limbi. Nu e doar o carte vândută în 13 milioane de exemplare. Nu este doar cartea lui Oswald Chambers. Este o poveste despre cum să mergi înainte când viața pare că nu mai are sens.

În anul 1917, într-un cimitir din Cairo, Biddy Chambers și-a înmormântat soțul.

Oswald Chambers avea numai 43 de ani. Plecase în Egipt în timpul Primului Război Mondial, pentru a sluji ca lucrător-capelan printre militarii australieni și neozeelandezi. Se îmbolnăvise, fusese operat de apendicită, iar complicațiile care au urmat i-au curmat viața.

În urma lui rămâneau o soție îndurerată, o fetiță de patru ani și multe întrebări fără răspuns.

Biddy ar fi putut să-și îngroape, odată cu soțul, toate speranțele. Ar fi putut considera că lucrarea lui Oswald se încheiase în acel mormânt din pământul Egiptului. Omul care rostise mesajele nu mai era, glasul lui tăcuse, iar viața pe care și-o imaginaseră împreună se sfârșise mult prea devreme.

Dar lui Biddy îi mai rămăsese ceva. Îi rămăseseră notițele soțului ei.

Ani de zile, cu o extraordinară fidelitate, ea stenografiase cursurile, predicile și meditațiile soțului ei. A început să le transcrie, să le ordoneze și să le transforme în broșuri. Le-a trimis prietenilor, foștilor studenți și celor care fuseseră atinși de slujirea lui Oswald. A continuat încet, cu răbdare și fără să știe cât de departe vor ajunge vreodată acele cuvinte.

În 1927, la zece ani după moartea lui Oswald Chambers, a apărut cartea: ,,Tot ce am mai de preț pentru Cel Preaînalt’’.

Oswald Chambers nu a ținut niciodată în mână cartea care avea să-i poarte numele. Nu i-a văzut coperta, nu a asistat la lansarea ei și nu a știut că va deveni una dintre cele mai citite cărți devoționale ale lumii. O carte din care președintele George W Bush citea adeseori. O carte care l-a atins pe Billy Grahm și care a devenit una dintre cărțile folosite la Alcolicii Anonimi.

Uneori, după o mare pierdere, suntem ispitiți să îngropăm totul: și ceea ce a murit, și ceea ce încă mai trăiește; și ceea ce ni s-a luat, și ceea ce ne-a rămas; și trecutul care nu se mai întoarce, și viitorul care încă nu ni s-a descoperit.

Credința nu înseamnă să pretinzi că nu ai pierdut nimic. Credința înseamnă să nu lași pierderea să hotărască singură ce se va întâmpla mai departe. Știu că poate nu ți-a mai rămas mult din ceea ce ai avut, dar nu îngropa ceea ce încă mai ai.

Nu îngropa viitorul împreună cu trecutul.

Ține strâns ceea ce ți-a rămas.

Pune-l în mâna lui Dumnezeu.

Fă următorul pas.

Și lasă-L pe El să decidă cât de departe poate ajunge o credință care refuză să renunțe la speranță.

Florin Ianovici