
Dacă ar fi să evaluăm educaÈ›ia sexuală după criteriul succesului, putem spune că a avut succes – în distrugerea căsătoriilor, a femeii È™i a bărbatului, în creÈ™terea numărului de agresiuni sexuale comise asupra copiilor, precum È™i a adulÈ›ilor, în epidemia de boli sexuale. Dacă aceasta este măsura succesului educaÅ£iei sexuale, atunci da, a fost un succes!
Dr. Judith Reisman este una dintre cele mai importante cercetătoare ale revoluției sexuale din ultimii 60 de ani.
Reisman este profesoară la Liberty University, cea mai mare universitate creÈ™tină din Statele Unite ale Americii. Studiile prof. Reisman au avut drept obiect principal demantelarea „operei“ părintelui sexologiei moderne, Alfred Kinsey, cel care a legitimat È™tiinÈ›ific haosul sexual postbelic.
Aceste studii au scos în evidență fraudele uriaÈ™e pe care s-a construit cercetarea lui Kinsey, precum È™i abuzurile sexuale la care au fost supuÈ™i minorii incluÈ™i în studii. Cercetările lui Kinsey – un pedofil È™i un bisexual cel puÈ›in controversat, pentru care nu există decât o singură anomalie sexuală, abstinenÈ›a – au fost cheia de boltă a ideologiei È™i a agendei LGBTQ. Pe baza lor au fost luate decizii importante, care au schimbat faÈ›a societății americane, cea mai recentă fiind, fără îndoială, legalizarea căsătoriei între persoanele de acelaÈ™i sex.
InfluenÈ›a lui Kinsey s-a răsfrânt È™i asupra culturii populare americane, revistele pornografice de succes, dar È™i cele feministe de tipul „Cosmopolitan” fiind rezultate din revoluÈ›ia lui Kinsey. După cum afirmă dr. Judith Reisman, războiul cultural stârnit de aceste studii sexuale ilegitime È™i imorale are drept obiectiv distrugerea familiei tradiÈ›ionale, o instituÈ›ie mai veche È™i mai importantă decât orice fel de ConstituÈ›ie din lume.
–
Ce este în neregulă cu „căsătoriile” homosexuale? Care este diferenÈ›a dintre „căsătoria” homosexuală È™i cea heterosexuală?
Care sunt consecinÈ›ele culturale, politice È™i sociale ale legalizării căsătoriei homosexuale? Ce ne puteÈ›i spune din experienÈ›a dvs. în America?
De regulă, un homosexual a trăit în trecutul său evenimente care l-au traumatizat; în cazul femeilor, a fost adesea incest; în cazul bărbaÈ›ilor, poate fi vorba de bărbaÈ›i mai în vârstă care, de obicei, au abuzat victima când aceasta era copil sau adolescent. Ulterior, homosexualul îÈ™i petrece o mare parte a adolescenÈ›ei È™i a maturității căutând răspunsuri în interiorul său È™i bazându-se, ca tânăr, pe atractivitatea sa pentru a câÈ™tiga „prieteni” (ne referim la bărbaÅ£i în această discuÈ›ie). Din nefericire, victima nu se mai bucură de acceptare din punct de vedere sexual după ce iese din adolescenţă ÅŸi îÅŸi pierde înfăţiÅŸarea tânără. Astfel că va face ceea ce fac ÅŸi femeile atât de des, ÅŸi anume: se angajează toată viaÅ£a într-o campanie pentru obÅ£inerea acceptării, alături de colegii săi È™i în societate. Pentru societate, acest lucru implică revendicarea „dreptului” la căsătorie, pentru realizarea căreia are capacităţi limitate sau nule. Toate acestea nu pot fi rezolvate, nici în cazul bărbatului, nici în cazul femeii, atâta vreme cât continuă aceeaÈ™i cale sterilă È™i periculoasă sub aspect sexual (boli, violență).
Acum, cea mai mare problemă este recrutarea masivă în È™coli, fiindcă, desigur, acest lucru a schimbat natura problemei. Manualele, filmele, romanele, cursurile È™i, în special, educaÅ£ia sexuală depravantă sunt, cu certitudine, concepute pentru a-i determina pe tot mai mulÈ›i copii să adopte un stil de viaţă transgender homosexual. Acest lucru îl aduce pe tânăr într-un grup mai larg È™i ulterior devine parte a unei structuri politice masive. Am văzut ce se întâmplă în biserici. Atunci când homosexualii domină o organizaÈ›ie, apare întotdeauna posibilitatea de È™antaj, ceea ce îi plasează pe poziÅ£ia de a deÅ£ine controlul asupra instituÈ›iilor. DeÈ™i a fi homosexual nu mai este aÅŸa o mare problemă, violenÈ›a È™i promiscuitatea legate de acest stil de viață constituie o problemă majoră.
Care sunt originile acestei ultime tendinÈ›e în revoluÈ›ia sexuală?
Cum am spus ÅŸi mai sus, ultima tendinţă este controlul asupra sistemului È™colar, exercitat de către revoluÈ›ionarii sexuali, de către heterosexualii pervertiÅ£i, de homosexuali, bisexuali, transgenderi etc. TotuÈ™i, această revoluÈ›ie a fost planificată ÅŸi concepută pe un parcurs de patru generaÈ›ii, deci nu este chiar atât de nouă. De la Kinsey, în 1948, rezultatele pe care le vedem astăzi sunt consecinÅ£ele unor evoluÅ£ii începute atunci. Schimbarea a fost începută de Kinsey, care a fost homosexual, dependent de masturbare, un sadomasochist, după cum se poate vedea în tabelele sale despre copiii. Hugh Hefner, un student virgin la 22 de ani (ceea ce era un fapt normal în acei ani, dar neobiÅŸnuit astăzi), a citit Kinsey È™i a devenit, în propriile sale cuvinte, „autor de broÅŸuri despre (teoriile lui) Kinsey”.
Astfel au fost răspândite în public înclinaÅ£iile nocive promovate de Kinsey – într-adevăr, masturbarea la vizionarea de pornografie a fost una dintre cele mai vechi înclinaÅ£ii ale acestuia –, el filmându-se mai târziu, atât singur, cât ÅŸi împreună cu echipa sa, ÅŸi forÅ£ându-i pe toÅ£i să ia parte la activitățile sale sadomasochiste. Kinsley a murit în urma unui traumatism provocat organelor sale sexuale din cauza masturbării, de orhită, È™i probabil din cauza bolilor venerice preluate de la multiplii săi parteneri de sex masculin. Acesta este „omul de È™tiință“ de la care lumea a învățat comportamentul sexual! Acesta este un „om de È™tiință“ depravat, care a urmărit să schimbe legile sexuale pentru a le adapta nevoilor lui È™i pentru a se deculpabiliza de infracÅ£iunile sale.
La ce ne putem aÈ™tepta în viitor de la acest front al revoluÅ£iei sexuale?
Încercarea de a reduce vârsta consimțământului sau de a o elimina, aÈ™a cum s-a întâmplat deja în FranÈ›a, face parte din agendă. ÎnÈ›elegeÈ›i, distrugerea copiilor este sfârÈ™itul jocului, înrobirea, controlul societății, distrugerea completă a civilizaÅ£iei iudeo-creÅŸtine prin legi – aceasta se urmăreÅŸte, fără nicio îndoială.
Nu mulÈ›i au auzit de Kinsey (deÈ™i Hollywood-ul a realizat un film despre el), dar mulÈ›i oameni din întreaga lume, în special adolescenÈ›i, citesc „Playboy“ sau „Cosmopolitan“. AÈ›i examinat în articolele dvs. această legătură importantă, dar puÈ›in cunoscută. DoriÈ›i să comentaÈ›i?
Da, desigur. Activitățile sexuale recomandate, promovate, prezentate în imagini în „Cosmopolitan“, în „Playboy“ îi pregătesc pe copii să accepte È™i deseori să practice aceste activități. Toate acestea, alături de educaÅ£ia sexuală depravantă È™i pornografie („Playboy“ È™i „Cosmo“) – iar pornografia promovează promiscuitatea, bi/homosexualitatea. Acesta, desigur, va fi sfârÈ™itul civilizaÈ›iei noastre aÈ™a cum o È™tim, pentru construirea căreia am luptat din greu.
VedeÈ›i vreo legătură între Alfred Kinsey È™i membrii Școlii de la Frankfurt, care au avut, de asemenea, o influență substanÅ£ială în plan academic, cultural È™i social în SUA?
Da, desigur. Kinsey a devenit liderul formal al Școlii de la Frankfurt. În această ÅŸcoală toÈ›i erau străini de elită. Pentru a distruge È›ara È™i lumea iudeo-creÈ™tină occidentală era necesar un american anglo-saxon, alb, cu papion. FundaÈ›ia Rockefeller a descoperit omul potrivit în Alfred Kinsey. El putea elabora secÈ›iunea „InfracÈ›iuni sexuale“ din modelul de Cod Penal publicat în 1955, în timp ce „evadaÈ›ii“ germani postmoderni de elită nu puteau avea o astfel de influenţă decât cu aproximativ 10-15 ani mai târziu. Apoi, mergând pe urmele lui Kinsey, ÅŸi-au putut exercita influenÅ£a distructivă în facultăţile noastre. I-am salvat, iar ei ne-au trădat, desfiinÅ£ând întreaga noastră viziune asupra lumii.
Aici, în România, suntem, din fericire, rămaÅŸi puÈ›in în urmă, dar putem auzi mult zgomot despre transgenderism ÅŸi despre cum copiii pot fi nesiguri în privinÈ›a identității lor sexuale. Cum explicaÈ›i acest fenomen?
După cum am spus, au trecut patru generaÈ›ii până la impunerea noii sexualităţi postmoderne, profesorii au fost instruiÅ£i de oameni perverÅŸi È™i ignoranÈ›i. Cum pot oferi ei vreo învăţătură mai bună? Ei învață, la rândul lor, ceea ce au învăţat de la cei dinaintea lor. Când mi-am efectuat cercetările pentru lucrarea „Imagini cu copii, infracÅ£iuni È™i violență în Playboy, Penthouse È™i Hustler“ (1986) la Universitatea Americană, decanul Departamentului EducaÈ›ie a spus că a scăpat de toÈ›i profesorii tradiÈ›ionaliÈ™ti „pentru că profesorii de stil vechi cunosc È™i vor învăța despre vechile valori americane“.
Care sunt consecințele acestei expuneri constante și agresive a copiilor și adolescenților la pornografie și imagini cu conţinut sexual?
Toată lumea cunoaÅŸte consecinÈ›ele unei astfel de expuneri, le vedem peste tot în jurul nostru, oamenii le văd în copiii lor È™i în ei înÈ™iÈ™i. Este o tragedie. Dar, din moment ce mass-media a încetat să prezinte adevărul È™i a început să interzică orice discurs care spune adevărul, oamenii consideră că sunt singurii care observă aceste lucruri È™i, din slăbiciune omenească, neagă ceea ce È™tiu. Dar înÅ£elegem cu toÈ›ii consecinÅ£ele promovării pornografiei È™i a imaginilor cu conÅ£inut sexual. Auzim cu toÅ£ii despre violuri, abuzuri, divorÈ›uri, oamenii ajung să nu mai ÅŸtie ce înseamnă o experiență emoÈ›ională È™i sexuală normală, imitarea pornografiei este un fapt real.
Educația sexuală este o soluție pentru problemele adolescenţilor? Oferă educația sexuală o bună pregătire pentru viață?
Atât de amuzant! Au avut nevoie de aproximativ trei generaÈ›ii (începând din anii ’60) pentru a oferi copiilor noÈ™tri o educaÅ£ie sexuală depravantă È™i vor face ÅŸi mai mult în acest sens. Dacă ar fi să evaluăm educaÈ›ia sexuală după criteriul succesului, putem spune că a avut succes – în distrugerea căsătoriilor, a femeii È™i a bărbatului, în creÈ™terea numărului de agresiuni sexuale comise asupra copiilor, precum È™i a adulÈ›ilor, în dezvoltarea unor boli sexuale vechi ÅŸi noi, în număr masiv. Dacă aceasta este măsura succesului educaÅ£iei sexuale depravante, atunci ei au avut succes! Dacă dorim ceva ÅŸi mai grav de atât, să oferim educaÈ›ie sexuală oamenilor care îi vor îndruma în continuare greÅŸit pe copiii noÅŸtri, îi vor deruta ÅŸi mai mult ÅŸi îi vor transforma în victime (vezi incertitudinea de gen). Și toată lumea È™tie asta.
Ce sunt „derogările de la legile pornografiei“?
În Statele Unite, de mult timp, există legi care protejează copiii împotriva pornografiei (legile „Dăunător pentru minori“, Legea privind sănătatea minorilor). De asemenea, pornografia a fost absolut ilegală, sub orice formă. Cu toate acestea, lucrând în spatele scenei, persoane cu devieri au introdus în lege posibilitatea derogării pentru poliÈ›ie ÅŸi medici, deoarece aceÅŸtia lucrează cu rezultatele în cazuri penale. TotuÅŸi, cum am spus, aceste persoane necunoscute au introdus o legislaÈ›ie care permite ca materiale obscene să poată fi arătate copiilor de orice vârstă în È™coli È™i în biblioteci. Chipurile, acest lucru este permis în scopuri educaÈ›ionale. Ei bine, aÅŸa este: ei sunt educaÈ›i de materialele obscene pe care le văd, le aud, le citesc, È™i sunt traumatizaÅ£i, pervertiÅ£i È™i vătămaÅ£i de acestea.
Aveți recomandări pentru acei părinți care doresc să crească copii sănătoși, buni și morali?
Da, aÈ™ spune că părinÈ›ii trebuie să fie extrem de activi în sfera legislativă, politică È™i culturală din jurul lor, căutând să aibă influenţă asupra oricărui conÅ£inut mediatic distribuit către public. Ar trebui să facă parte din consiliile ÅŸcolare, să fie în mass-media, unde să determine schimbările necesare, È™i ei È™tiu ce schimbări sunt necesare, ar trebui să candideze la alegeri promovând valorile morale. Iar dacă în ÅŸcoli nu se predau principii morale È™i corecte, trebuie să-È™i ia copiii din È™colile respective. Nu È™tiu care sunt legile la voi în acest sens. Aici, copiii pot fi luaÅ£i din ÅŸcoli ÅŸi educaÅ£i acasă, deÈ™i este oarecum dificil. Trebuie să fiÈ›i atenÈ›i la asistenÈ›ii sociali care au adesea o altă agendă (formaÅ£i în a treia generaÈ›ie). Copiii au fost luaÈ›i de la părinÈ›ii lor È™i internaÅ£i în case de copii, în timp ce părinÈ›ii se luptă în tribunale pentru a-ÅŸi readuce acasă copiii. Cred că Germania stă cel mai prost la acest capitol. Dar nu este de mirare.
Care este scopul final al revoluției sexuale?
Desigur, anihilarea gândirii independente, ceea ce înseamnă o naÈ›iune înrobită prin tehnologie, care contribuie în mod natural la această înrobire. Din cauză că nu am învăţat istorie, sau ni s-a predat o istorie insuficientă ori falsă, cum este în cazul nostru. Cufundarea într-o lume a filmelor, calculatoarelor, reÅ£elelor de socializare etc., ceea ce se numeÈ™te „pâine È™i circ“. [Această lume] este aici. O vedem. O ÅŸtim. O negăm. E greu să înfrunÅ£i aceste lucruri. Desigur, nu este cunoscut, dar acesta este motivul pentru care se doreÅŸte debarasarea de Biserică È™i de orice fel de sistem religios. CredinÈ›a în Dumnezeu dă omului o putere mai mare de a se opune. Religia practicată în mod serios reprezintă un obstacol imens în calea Minunatei Lumi Noi.
Interviu realizat de Ninel Ganea pentru „România Liberă”