ACEASTA NU ESTE O POSTARE POLITICÄ‚!

RuÅŸinea de a fi creÅŸtin

A devenit ruÅŸinos să îÅ£i afirmi identitatea de creÅŸtin, dar absolut onorant să te identifici raton.
Sau ÅŸopârlă.
E ruÅŸinos să îÅ£i faci semnul Crucii dar este absolut fascinant să îÅ£i bagi tot felul de sârme în nas ÅŸi în sfârcuri.
E penibil să citeÅŸti ÅŸi altceva decât sfaturile de viaţă ale “influenÅ£eriÅ£elor” cu ÅŸcoala vieÅ£ii, singurele care te pot învăţa să fii părinte cool, bucătăreasă desăvârÅŸită ce găteÅŸte numai cu avocado ÅŸi cărniţă de la imprimantă, dar ÅŸi soÅ£ie modernă, care îÅŸi ajută soÅ£iorul să se epileze inghinal în timp ce alăptează ultimul copilaÅŸ al cuplului, ieÅŸit prin buricul soÅ£ului, în săptămâna când era femeie.
Totul e permis în minunata lume nouă, mai puÅ£in să fii banal de normal.
Trebuie să ÅŸochezi, să laÅŸi oamenii cu gura căscată cu “inovaÅ£iile” tale, adaptate progresului, cu originalitatea ÅŸi unicitatea ta, iubindu-Å£i corpul de 2 kintale, în pragul infarctului ÅŸi cu un diabet insulinodependent, dar, hei, ce contează asta când creatorul de conÅ£inut îÅ£i spune să te iubeÅŸti aÅŸa cum eÅŸti?
Poţi să faci orice, doar să nu vorbeşti despre Dumnezeu şi credinţă.
Pentru că, în acel moment, flăcările iadului modern te înghit.
Isus e demodat. E depăşit. E în antiteză cu tot ce iubesc ei, la modul modern ÅŸi upgradat, desigur.
Are un fix, Isus ăsta:
Iubirea salvează lumea. Bunătatea şi compasiunea sunt soluţia, nu cauza problemelor.
Încearcă, penibilul, să ne scoată din cap că ultimul model de Iphone este vital pentru supravieÅ£uirea omului.
Că valoarea ne este dată de ce avem în interiorul nostru, nu de maÅŸina bengoasă cu care o plimbă burtosul, ajuns pe cai mari ÅŸi conturi babane, pe pisi cea buzată, în timp ce mai ÅŸuteÅŸte niÅŸte bănuÅ£i de la buget.
Isus este depăşit, cu pretenÅ£iile lui de a-i hrăni pe cei flămânzi, de a le da un pahar cu apă celor însetaÅ£i.
De a-i vedea pe cei săraci.
Oamenii nu mai au nevoie de Isus pentru că îÅŸi sunt ei înÅŸiÅŸi suficienÅ£i.
A merge la biserică este ridicol.
A te ruga este ridicol.
A citi Biblia este ridicol.
A-Å£i pune speranÅ£a într-un Bărbos imaginar este ridicol.
Învierea? O poveste de prost gust.
Åži atunci, vă întreb, ce ne rămâne?
O lume fără credinţă este o lume în care mamele îÅŸi pun copiii în pungă ÅŸi îi lasă la poarta spitalului.
Este lumea în care drogurile transformă adolescenÅ£ii în morÅ£i umblători.
O lume în care un sfert de planetă aruncă mâncarea în timp ce restul moare de foame.
E lumea în care ne închinăm la roboÅ£ii ce ne vor elibera de “teroarea” muncii.
E lumea în care medicii vor ucide la împlinirea termenului de valabilitate a omului, pentru a-l scuti de suferinţă, singur ÅŸi neÅŸtiut de nimeni, dar, mai ales, neiubit.
E lumea în care suferinÅ£a este duÅŸmanul, iar plăcerea fără limite, Å£elul suprem.
Până la urmă, asta înseamnă o lume fără credinţă: o lume fără iubire.
Poate sunt demodată, poate sunt ridicolă, poate sunt cum vor unii ÅŸi alÅ£ii să îmi spună….
Dar, prefer să trăiesc în Lumina asta decât în lumina lor care nu e altceva decât un imens întuneric, coafat doar.
Åži da, sunt creÅŸtin ÅŸi nu am de gând să mă dezic de această identitate.
Capisci, buni samariteni, îngrijoraÅ£i de soarta mea?

Adriana Stoicescu