Orașe distruse, case pulverizate, apartamente eviscerate, grădini și locuri de joacă bombardate: pentru ce? Suferința a milioane de mame și copii, ca și iadul războiului din prima linie, mișcă orice inimă care nu s-a lăsat împietrită de propagandă.

Nu cunosc om normal pe care suferința provocată de agresiunea Rusiei asupra Ucrainei să nu-l fi întristat, indignat sau chiar îndoliat. N-am niciun prieten român care să fi arătat altceva decât dragostea bunului samaritean față de refugiații veniți pe timp de iarnă să-și găsească la noi, în chip vremelnic, un mic adăpost.

Decența elementară te obligă să-l recunoști pe Vladimir Putin drept cauza principală a nenorocirilor din vecinătatea României.

Condusă de niște gangsteri fără scrupule, Rusia poartă astăzi un război de agresiune, nu de apărare. Operațiunea specială este un demers ilegitim și criminal, menit să salveze nu creștinătatea, ci privilegiile unei caste îmbogățită prin exploatarea resurselor naturale ale unei țări imense, întinsă pe două continente, din Sankt Petersburg până la Vladivostok.

Puterea de la Kremlin n-are, așadar, nicio întemeiere morală pentru atrocitățile produse-n ultimul an.

În loc să urmărească prosperitatea materială și spirituală a poporului rus ori să stabilească relații comerciale pașnice cu țările vecine, democratizând instituțiile și construind o economie de piață liberă, deschisă competiției și alternanței la putere, conducătorii moscoviți au ales calea suicidului național.

Zeci de mii de tineri au murit, de-o parte și de alta a infernului. În ce scop? Cui îi slujește vărsarea de sânge nevinovat?

Din păcate, liderii Bisericii Ortodoxe Ruse au căzut din har și, în loc să trâmbițeze adevărul, au ales să acopere minciuna. Creștinismul te invită să iubești, nu să ucizi. Evanghelia îți cere să-ți respecți aproapele, nu să-i împlânți cuțitul în spate.

Din punct de vedere etic, așadar, empatia elementară ne obligă să condamnăm inițiatorii acestui război absurd și fratricid. Peste zeci de ani, conflictul inițiat de Vladimir Putin va părea doar expresia nebuniei ideologice care poate cuprinde mintea unui mafiot ahtiat după recunoaștere, control, bani și putere.

A trecut aproape un an de la inițierea conflictului și, dincolo de această evaluare morală a războiului din Ucraina, realitatea imediată ne obligă și la judecăți de ordin militar, economic și geopolitic.

În acest punct, opiniile occidentalilor diferă. E firesc. De ce? Pentru că fenomene istorice ample, precum un război, manifestă o complexitate structurală și nu trebuie evaluat maniheist.

Competențele oricărui analist sunt limitate într-o sferă a specializării anterioară conflictului. Unii înțeleg mai bine strategia militară NATO și riscul nuclear prezentat de Federația Rusă, alții pricep meandrele problemelor energetice globale. Sunt voci care discută războiul din perspectiva dreptului internațional, alții cunosc dilemele politicii externe ale SUA și planurile secrete ale Chinei. În cuvintele apostolului Pavel, cunoaștem în parte și profețim incomplet (I Corinteni 13, 9).

Vitriolul, obida sau disprețul la adresa lui Putin nu te ajută să gândești arhitectura ordinii globale: cum va arăta lumea la capătul acestui război?

Vom avea un conflict înghețat? O pace semnată de țările beligerante? Vor continua provocările Turciei la adresa Greciei? După slăbirea Europei ca urmare a epidemiei virale și-a crizei energetice, va urma oare, în plină recesiune economică, un atac al Chinei asupra insulei Taiwan?

Multitudinea de necunoscute explică faptul că, fie printre democrații progresiști, fie printre conservatorii tradiționaliști, există păreri diferite privitoare la soarta războiului.

Pentru simplificarea tabloului, voi împărți cadranul vocilor în patru: idealiștii, realiștii, optimiștii sau pesimiștii (fiecare cu nuanțe retorice belicoase sau pacifiste).

Mai întâi, să analizăm pozițiile idealiștilor războinici și optimiști. Intelectuali precum Bernard-Henri Lévy, Douglas Murray, Adrian Papahagi sau Teodor Baconschi au condamnat acțiunile genocidare ale Moscovei, dar ne-au și transmis încrederea lor nețărmurită în capacitatea Occidentului de-a învinge militar și economic Federația Rusă. Bătălia pentru Ucrainei ar avea drept miză salvarea Europei, iminent amenințată de imperialismul neo-țarist. Iată explicația lor pentru sancțiunile severe, boicotul nemilos la adresa artiștilor și sportivilor, plus alimentarea producției de arme.

Mixajul între idealism și optimism a sugerat, uneori, nu doar posibilitatea umilirii istorice a Kremlinului prin redobândirea teritoriilor pierdute de Kiev, ci și iminenta dispariție fizică a lui Vladimir Vladimirovici Putin din peisaj.

Naivitate? Utopism? Nu e clar dacă scenariul destructurării Rusiei (sugerat de lideri politici precum Boris Johnson sau Joe Biden) promite mai multă liniște. Să fie oare prudența compatibilă cu exaltarea celor care cer, astăzi, schimbarea de regim? Din experiența detronării unor dictaturi în Irak, Afganistan sau Libia, prețul plătit de aventurierii politici ai Occidentului s-a dovedit a fi, uneori, prea scump. Orice război civil (definiția răului suprem pentru Pascal) aduce cu sine mii, sute de mii sau milioane de morți. Quo vadis?

În școala realismului tragic, cum singur l-a denumit, îl găsim pe John Gray. Filozoful britanic și-a manifestat solidaritatea emoțională cu poporul ucrainean, dar ne-a avertizat că schema viitorului geopolitic al Europei nu poate elimina Federația Rusă de pe harta actorilor iraționali. Este utopic să crezi că victoriile tactice ale lui Volodymir Zelensky vor anihila Armata roșie, adică deținătoarea unui înfricoșător arsenal nuclear. Pe urmele lui Samuel Huntington, John Gray ne invită să acceptăm conflictul între civilizații, diferențele structurale între culturi și caracterul implacabil al tiraniilor. Sunt țări cu regim autocratic pe care Occidentul n-ar trebui să le convertească la democrație. Iată motivul pentru care FIFA a putut organiza-n Qatar marele Campionat Mondial de Fotbal din 2022, chiar dacă regimul politic teocratic al emirului Tamim bin Hamad Al Thani condamnă practicile homosexuale, interzice propaganda transgender și limitează drastic libertățile minorității creștine, ca și drepturile politice ale femeilor musulmane.

Între vocile pesimiste ale intelighenției occidentale, profesorul John Mearsheimer de la Chicago University ne-a spus, din perspectiva teoriei sferelor de influență, că războiul din Ucraina putea fi evitat, dacă NATO n-ar fi dorit să continue expansiunea alianței militare occidentale către Răsărit. Asistat de voci numeroase ale conservatorismului nord-american, de la congresmanul Matt Gaetz, psihologul Jordan Peterson, jurnalistul Tucker Carlson până la omul de afaceri Donald J. Trump Jr., domnul John Mearsheimer a cerut stoparea escaladării războiului, transparență fiscală-n utilizarea banilor publici americani de către guvernul ucrainean și căutarea unei soluții diplomatice care să prevină utilizarea unei arme nucleare tactice de către Federația Rusă.

Pentru Mearsheimmer, nu Moscova este amenințarea majoră la adresa Occidentului, ci Republica Populară Chineză care, față de Rusia, prezintă o superioritate evidentă sub raport economic, demografic și chiar militar. În România, Traian Ungureanu a avertizat asupra costurilor imense pe care clasa de mijloc europeană le va plăti, volens nolens, într-un război anticipat, așteptat și alimentat de complexul militaro-industrial din Washington DC.

Unii critici ai curentului realist-pesimist s-au grăbit să afirme că poziția pacifistă a republicanilor americani este eminamente egoistă. Cum să uităm bravura conservatorului Winston Churchill care, alături de FDR, l-a înfruntat pe Hitler într-un ceas de cumpănă pentru civilizația occidentală?

În ceea ce mă privește, mă limitez să observ că discursul emoțional poate împiedica elaborarea unei reflecții cerebrale despre război și pace. Speranța este o emoție necesară pentru combatanți, dar nu un pilon al gândirii strategice. Una este ce-ți dorești să se întâmple, alta e ceea ce se petrece zilnic pe linia frontului.

Pentru că ne pasă de adevăr, înaintea oricărui conformism ideologic, avem dreptul să punem întrebări, fără să renunțăm la discernământ moral și limpezime etică.

Câte mii de vieți vor mai pieri? Câte sute de miliarde va costa războiul, prin armament și bombardament? Este scenariul vietnamizării Ucrainei unul plauzibil? Dar perspectiva escaladării apocaliptice a conflictului? Să fim oare la doar la trei luni distanță de victoria lui Zelensky, așa cum ni se promite? Iată un deznodământ dezirabil pentru cetățenii ucrainieni și europeni, dar improbabil pentru analiștii din Pentagon.

Va fi Vladimir Putin eliminat de subalternii săi? Când și cine-l va înlocui? Are cineva garanții că la Kremlin nu va apărea o echipă paranoică de generali înverșunați, dispuși la conflict nuclear cu Occidentul?

Câte sute de mii de vieți trebuie să piară pentru a accepta că dialogul trebuie inițiat chiar și între dușmanii de moarte, ca pe vremea lui Kennedy și Hrusciov, a Președintelui Reagan și a Secretarului-General PCUS, Mihail Gorbaciov?

De trei sute de ani, Europa a trebuit să țină cont de ambițiile, fricile și capriciile Rusiei. Și România s-a acomodat acestor realități, atât în 1812, cât și-n 1878, 1916 sau 1945.

Există vreun lider occidental, cu excepția Victoriei Nuland, care susține că Moscova poate fi, pur și simplu, ignorată sau izolată pe termen mediu și lung? Care sunt costurile independenței energetice a industriei germane față de Rusia? Va fi aderarea Ucrainei la UE sau NATO garanția păcii europene și a stabilității în regiune?

Toate aceste întrebări elementare pot fi adresate public, fără să fie contaminate de războiul informațional hibrid lansat de către Kremlin.

Suveranitatea națională a Ucrainei nu trebuie câștigată cu prețul distrugerii minorităților etnice maghiare, slovace sau românești din Transcarpatia, Maramureșul istoric sau Bucovina de Nord. În scenariul optimist al reconstrucției Ucrainei democratice, putem cere protecție constituțională pentru toate comunitățile religioase, inclusiv pentru așezările monahale din Lavra Pecerska? Dar implementarea la Kiev a unor structuri anti-corupție de tip DNA?

Niciuna dintre interogațiile de mai sus nu slăbește forța morală cu care trebuie înfruntată tirania moscovită.

Calea diplomatică nu suspendă obligația acțiunii robuste pe plan militar. Nicio negociere nu se inițiază de pe poziții de slăbiciune. Preocupat să-și salveze propria-i piele, Putin se va folosi de naționalismul rusesc și faconda anti-occidentală a Patriarhului Chiril.

Iată de ce lumea apuseană greșește atunci când, prin spectacolul libertinajului moral și al decadenței sexuale, oferă muniție gratuită dictatorilor sans frontières.

Vorbind despre război, rămânem, așadar, cu mai multe ipoteze tehnice de lucru, dar și cu anumite certitudini morale.

Victoria împotriva satrapiilor orientale nu se poate obține prin sacrificarea libertății de exprimare specifică lumii occidentale. Pluralismul analizelor geopolitice nu inhibă condamnarea războiului lui Putin și solidaritatea noastră față de poporul ucrainean.

Mihail Neamțu

București, 5 decembrie 2022

www.mihailneamtu.substack.com