Nu este nimic surprinzător în faptul că sărbătoarea Nașterii Domnului produce reacții opuse. Crăciunul a fost, de la început, un eveniment care a despărțit oamenii în două tabere. Evangheliile nu ascund acest lucru, dimpotrivă, îl scot clar la lumină.

Pe câmpiile Betleemului, nașterea lui Isus Cristos a fost întâmpinată cu bucurie. Păstorii au alergat să vadă semnul vestit de îngeri. Magii au străbătut drumuri lungi, cu bucurie, ca să se închine Pruncului. În același timp, Scriptura ne spune că Irod „sa tulburat și tot Ierusalimul împreună cu el” (Matei 2:3). Aceeași naștere, două reacții radicale diferite.

Această tensiune nu sa stins odată cu trecerea secolelor. Ea reapare ori de câte ori este proclamat adevărul întrupării.

Nu sărbătoarea este problema, ci Cristos

Biblia nu ne poruncește să ținem Crăciunul într-o anumită zi, dar spune clar că Fiul lui Dumnezeu Sa făcut om. „Cuvântul Sa făcut trup și a locuit printre noi” (Ioan 1:14). Fără acest adevăr, nu există mântuire. Fără întrupare, nu există cruce. Fără cruce, nu există înviere.

Irod nu sa tulburat din cauza unei sărbători, ci din cauza unui Rege. Ierusalimul nu era speriat de o tradiție, ci de fapt că Dumnezeu intervenea în istorie și schimba lucrurile. La fel și astăzi: întruparea lui Cristos deranjează pentru că spune clar că omul nu se poate mântui   singur.

Tulburarea cu fața religioasă

Astăzi, tulburarea nu mai arată ca pe vremea lui Irod. Nu mai este politică, ci religioasă. Mulți invocă „corectitudinea biblică” ca să combată Crăciunul. Spun lucruri care pot fi adevărate, dar le folosesc ca să oprească bucuria.

Asta seamănă mult cu atitudinea cărturarilor din vremea lui Isus. Ei știau Scriptura, știau profeția despre Betleem, dar nu s-au dus să vadă. Au rămas pe loc, reci, critici, fără bucurie.

Alții resping Crăciunul din dorința de „puritate”, pentru că există obiceiuri greșite sau amestecuri culturale. Dar Dumnezeu a lucrat întotdeauna în istorie, în culturi reale, cu oameni imperfecți. Lumina nu se teme că se contaminează în întuneric. A cere o credință „fără context” nu este biblic.

Mai sunt și cei care condamnă sărbătoarea din cauza exceselor și ipocriziei. Dar păcatul oamenilor nu desființează lucrarea lui Dumnezeu. Dacă ar fi așa, ar trebui să renunțăm la orice, pentru că peste tot există oameni care greșesc.

Bucuria celor simpli

De ceaaltă parte, îi vedem pe cei care se bucură. Nu pentru că ar idealiza sărbătoarea sau ar ignora derapajele ei, ci pentru că înțeleg esența. Sunt oameni simpli, asemenea păstorilor, care cred că singura cale de mântuire este Cristos și că întruparea Lui este un motiv legitim de laudă și mulțumire.

Ei știu că păcatul oamenilor nu anulează adevărul lui Dumnezeu. Faptul că unii transformă Crăciunul într-un prilej de excese nu desființează realitatea că „astăzi, în cetatea lui David, vi Sa născut un Mântuitor” (Luca 2:11).

O concluzie necesară

Crăciunul nu divide pentru că ar fi o invenție omenească discutabilă, ci pentru că proclamă un adevăr care cere un răspuns. Aceeași naștere care a adus bucurie păstorilor a adus tulburări lui Irod. Aceeași întrupare aduce și astăzi pace unora și iritare altora.

Adevărata întrebare nu este dacă sărbătoarea a fost „contaminată” cultural, ci ce facem noi cu Cristos cel întrupat. Ne bucurăm și nu închinăm sau nu tulburăm și căutăm motiv să-L respingem?

Întruparea rămâne adevărată, indiferent de reacțiunile noastre. Iar acest adevăr merită vestit, apărat și, da, sărbătorit.

PS

Comentariile de mai jos reflectă cât se poate de clar existența celor două tabere, lăsând să se vadă cine se bucură de întrupare și cine este tulburat de ea.

Nelu Filip