Am fost surprins de numărul mare de comentarii la postarea mea anterioară. Unele pertinente, altele mai puțin, iar altele adevărate demonstrații de „exegeză” aplicată unei simple imagini.

Citindu-le, mi-am amintit de un cuvânt al Scripturii:

„Cât de bine știi să-ți întocmești căile când este vorba să cauți ce iubești!” (Ieremia 2:33)

Uneori suntem extraordinar de inventivi atunci când trebuie să justificăm ceea ce, de fapt, am hotărât deja să facem.

Am observat că mulți au încercat să găsească în imagine tot felul de lucruri pe care ea nu intenționa să le spună: despre biserici abuzive, despre lideri nepotriviți, despre situații excepționale, despre oameni răniți, despre diferența dintre Biserica universală și biserica locală și multe altele.

Toate acestea pot constitui subiecte legitime de discuție. Dar nu acesta era mesajul imaginii.

Când am studiat interpretarea pildelor, am învățat un principiu simplu: o pildă are un mesaj central. Dacă încerci să transformi fiecare detaliu într-un mesaj separat, riști să ajungi foarte departe de intenția ei.

La fel și cu imaginea pe care am postat-o.

Mesajul ei era unul singur: Un creștin are nevoie să trăiască aproape de o biserică locală.

Atât.

Nu am spus că există biserici perfecte. Nu există. După cum nu există nici pastori perfecți, nici membri perfecți și, trebuie să recunoaștem, nici comentatori perfecți.

Biserica nu este însă invenția pastorilor și nici o opțiune pentru creștinii cărora le place viața socială. Biserica este cadrul rânduit de Dumnezeu pentru părtășie, creștere, slujire, responsabilizare și protecție spirituală.

Primii creștini „stăruiau în învățătura apostolilor, în legătura frățească, în frângerea pâinii și în rugăciuni” (Faptele 2:42). Scriptura ne îndeamnă să nu părăsim „adunarea noastră” (Evrei 10:25). Iar psalmistul exclamă: „Iată, ce plăcut și ce dulce este să locuiască frații împreună!” (Psalmul 133:1)

Desigur, cine caută suficient va găsi defecte în orice biserică. Va găsi oameni dificili, decizii discutabile, slăbiciuni și dezamăgiri. Pentru simplul motiv că bisericile sunt alcătuite din oameni aflați încă în procesul transformării.

Dar există o diferență între a recunoaște imperfecțiunile bisericii și a transforma aceste imperfecțiuni într-o teologie a izolării.

Nu orice experiență neplăcută justifică ruperea de părtășia bisericii.

Și cred că înainte de a întreba: „De ce nu găsesc o biserică suficient de bună pentru mine?” ar trebui să ne întrebăm și: „Ce pot face eu pentru ca biserica din care fac parte să fie mai bună?”

Nu căutați o biserică perfectă. N-o veți găsi.

Căutați o biserică în care Cristos este proclamat, Scriptura este respectată, părtășia este cultivată și în care puteți să creșteți, să slujiți, să iubiți și să fiți iubiți.

Și, când o găsiți, stați aproape de ea!

Pentru că imaginea aceea nu era un tratat de eclesiologie. Era doar o imagine.

Dar mesajul ei rămâne cât se poate de serios: creștinul nu a fost chemat să alerge singur. Are nevoie de părtășia bisericii locale.

Nelu Filip