Era vineri după amiază când am dat cu ochii de Norvegia. Țara aceea nordică, scandinavă, lungă cât jumate din Europa (1750 km), poreclită „Țara Soarelui de la miezul nopții!”. Dacă Japonia, adică Nipon, e „Țara soarelui răsare”, în Norvegia vara soarele nu mai apune! În partea de sud vara e lumină, un fel de amurg, și la miezul nopții, iar în nord lămpile nu se aprind câteva luni! Totuși, „iarna nu-i ca vara”, să folosesc un citat clasic! 

Am văzut Norvegia printre nori și m-a dezamăgit. Numai conifere, râuri și ochiuri de apă… tulbure. (Știați că Norvegia are mai multe lacuri decât Finlanda? Peste 450.000!!! Numai că nu fac atât tam-tam). Pâlcurile de luminiș dintre conifere erau presărate cu… eoliene! Norii coboară la 100 m înălțime. Vânturile de Vest îi mână toată ziua dinspre Atlantic spre Scania suedeză! De aceea ploile sunt frecvente ca umbrele copacilor. Am văzut apoi un fiord, ba încă unul-două, și niște case. Ultimele aruncate pe o pajiște ca o turmă de oi risipită. Fără soare. Aici timpul însorit e true holliday. Aerul e umed. Iar iarba verde ca brotacul. Printre pini și molizi  vezi „o droaie de uscătură”. Mulți arbori pe jumătate morți. Nu a știut nimeni să-mi explice de ce… Vreo carie, vreo insectă? Dezechilibre de mediu, stress hidric?