%20%23%20OT.gif0)
%20%23%20MM.gif)
Cu câteva săptămâni în urmă mi-a venit în minte să număr câți câini sunt aduși în parc în care alergam în Bruxelles și câți copii. Mă obișnuisem să alerg pe lângă câini prin parc și am observat, de la o vreme, numărul mic de copii care sunt aduși de părinți în parc.
Cu câteva săptămâni în urmă am numărat 20 de câini și doar un singur copil pe perioada de câteva ore când eram în parc. Săptămâna trecută au fostdoar 6 câini, dar mai mulți copii — 3. Copiii erau cu mama și tatal și vorbeau o limbă slavă, probabil ucraineană. Erau doar în trecere prin parc, nu la o promenadă de familie în parc.
Priveliști de acest gen întristează, dar și îngrijorează. Tristețea devine amărăciune când observă obiceiurile locale privind animalele de companie, care sunt tratate cu mai mult interes decât copiii. Cu o ocazie am văzut un cărucior în care, în loc de doi copii, erau doi câini. Într-o altă ocazie am văzut un cărucior din care o doamnă a scos o pisică, ia orientat privirea spre Palatul Regal și vorbea cu un glas domol pisicii. Probabil îi spunea că ceea ce vede (dar fără să înțeleagă) e Casa Regelui.
Declinul demografic al Belgiei este o realitate, la fel cum este și în alte țări occidentale. Poate mai puțin pronunțat ca în România, dar unul care prevestește ceea ce declinul demografic din România (încă) nu prevestește. În ciuda migrației masive, populația Belgiei nu crește. Stabilitatea demografică și asigurată de migranți, musulmani și africani, și de refugiații ucraineni și muncitorii din Estul Europei, inclusiv România.
Înlocuirea demografică a Belgiei nu este doar o posibilitate. Ea a devenit o probabilitate tot mai certă.
România, ia aminte!
Petru Costea
