Puțini din România cunosc sau au auzit despre religia rastafariană. A apărut și s-a răspândit în Jamaica, liderii lor inversând istoria și teologia creștină. Ei cred în Dumnezeu, Hristos și Duhul lui Dumnezeu, dar adevărata întrupare divina pentru ei nu este Hristos, ci Haile Selassie, Împăratul Etiopiei, ucis în 1975, la 45 de ani, de Mengistu, teroristul marxist-leninist care într-o lovitură de stat a pus capăt celei mai vechi (se pare) dinastii regale din istoria omenirii.

Etiopia este o țară a Bibliei, un ținut misterios pe care am avut ocazia să-l vizitez în 1998. Etiopienii pretind că dinastia lor regală se intersectează cu cea israeliană încă din vremea lui Solomon, când Împărăteasa Etiopiei a vizitat Ierusalimul și că de atunci încoace dinastia lor regală descinde din Casa lui David.

Etiopia a fost, împreună cu Liberia, una dintre cele două țări africane care nu au fost cucerite sau colonizate de europeni. Asta s-a datorat tocmai identității lor creștine.

Adepții rastafarianismului sunt cunoscuți și sub numele abreviat de „rastas”, iar rădăcinile lor au apărut în Secolul XIX, când populația de culoare din Jamaica a dorit sa se reîntoarcă în Africa. Singura lor opțiune a fost Etiopia. Credințele lor sincretice s-au dezvoltat asemenea credinței etiopienilor, un amalgam de învățături ebraice (luate din Vechiul Testament) și creștine. Printre altele ei cred că „rasa africană”, nu cea ebraică, este „poporul ales”.

Ceea ce le-a lipsit rastafarianilor, însă, a fost o personalitate de culoare pe care să o desemneze ca și întrupare a divinității pe pământ. Opțiunea biblică a lui Hristos a fost respinsă, El nefiind african. Așa au ajuns la Haile Selassie, „reîncarnarea” lui Dumnezeu pe Pământ.

În aprilie 1966, Selassie a vizitat Jamaica. 100.000 de rastas l-au așteptat la aeroportul din Kingston. Înainte de sosirea lui, Jamaica a trecut printr-o seceta cumplită. În ziua când Selassie a aterizat în Kingston a plouat cu găleata – pentru rastas asta fiind un semn al „divinității” lui Selassie, „omul care face să plouă”.

Selassie a întârziat să iasă din avion auzind că 100.000 de oameni tocmai l-au ridicat la rangul de „reîntrupat al lui Dumnezeu”. Adepții lui au alergat spre avion cu muzică, țipete, emoții și călcându-se în picioare unii pe alții. Ploaia le-a „dovedit” că alegerea lor a fost corectă.

Anul viitor, în aprilie, se împlinesc 60 de ani de la acest eveniment. În deceniile imediat următoare cultura rasta s-a extins, adepții ei nepracticând căsătoria, ci concubinajul pe viață, monogamia, țintuind pe pereți în casele lor imaginea lui Selassie, practicând unele dintre ritualurile din Torra, evitând anumite mâncăruri sau băuturi alcoolice, consumând cantități uriașe de marijuana (pe care o numesc „ganja”) și dezvoltând un stil de muzică aparte, bine-cunoscuta „reggae music”. Principalul exponent al culturii rasta și a muzicii „reggae” este bine-cunoscutul Bob Marley.

Un alt obicei neobișnuit al lor este că nu își taie părul, pe care îl împletesc asemenea unei funii în ceea ce ei numesc „dreadlocks”.

NOTĂ: În următoarele zile voi posta comentarii adiționale privind această apariție editorială.

Peter Costea