Articole Diaspora Română Creștină

Peter Costea ◉ De Crăciun ne amintim și de Dante

elefant.ro%20
evomag.ro%20
Peter Costea ◉ De Crăciun ne amintim și de Dante
La Crăciun sărbătorim Nașterea Mântuitorului și Întruparea Lui. Dar și Dante, ciudat cum ni s-ar părea, își are relevanța lui, tot în acest context. El a fost muritorul care, făcând, în Comedia Divină, turul iadului și al Paradisului în mintea și imaginația lui, ne amintește de relevanța întrupării divine a lui Hristos, a cărui mântuire ne ferește de eternitatea durerii și ne oferă eternitatea bucuriei.

Comentez viața lui Dante și imensa lui Comedie Divină cu prilejul unei apariții editoriale recente (noiembrie) privind viața și creațiile literare ale acestui mare și talentat italian. E cartea lui Prue Shaw, Dante: The Essential Commedia / Dante: Comedia esențială. [Recenzie: https://www.hamiltonbook.com]

Britanica Shaw este una din cele mai influente experte în viața și opera lui Dante din ultimii 700 de ani. O fenomenală recenzie a cărții ei, intitulată Where Dante Guides Us / Unde ne duce Dante, a fost făcută de The New Yorker.

Dante e cel mai mare poet italian, unul dintre cei mai mari poeți ai Europei, și unul dintre cei mai mari scriitori ai literaturii mondiale din toate vremurilor. Opera lui pentru care e cunoscut în toată lumea este “Comedia”, titlul original al operei care 200 de ani mai târziu a fost redesemnat de către un tipograf italian în “Comedia Divină”. După acest nume rămâne cunoscută imensa și influenta creație literară a lui Dante până în ziua de astăzi.

Dante și-a intitulat uriașa operă de 14.233 de rânduri de strofe «Comedia», dând de înțeles cititorilor că ceea ce scrie e desemnat să le descrețească frunțile și să ne facă să zâmbim. Nu să luăm ceea ce scrie în serios.

Dar, totuși, cred eu, a fost desemnată și să ne facă să gândim. Stilul poetic al lui Dante, numit «terza rima», e și el unic, nu doar subiectul. Fiecare strofă are trei rânduri, primul rând făcând rimă cu al treilea rând, iar al doilea rând cu primul rând din strofa următoare.

În “Comedia” Dante nu scrie nici teologie, nici doctrină. Scrie ceea ce își imaginează privind viața de dincolo de moarte, împărțită, conform tradiției catolice din vremea lui, în (1) iad (“Inferno”); (2) Purgatoriu (“Limbo”); și (3) Paradis.

Și totuși!

Dante s-a inspirat în scrierea capodoperei lui universale dintr-o temă creștină, din preocuparea care inevitabil devine subiect de discuție pentru fiecare dintre noi, nu doar o dată în viață, ci de multe ori. Și nu doar acum, ori în creștinism, ci pretutindeni în societatea umană, în oricare religie și confesiune, încă din momentul în care, așa cum spune Solomon în Eclesiast, „gândul veșniciei” s-a înfiripat în mințile noastre și ale părinților noștri vreme de mii de ani.

I-a luat lui Dante patru (4) ani să-și scrie capodopera. Alcătuită din trei (3) părți, Dante și-a revizuit „Comedia” de mai multe ori până în momentul morții în 1321, la 55 de ani. Produsul pe care l-a lăsat în urmă, deci, pare să fi fost un “work in progress / muncă în devenire”, un produs în curs de a fi finalizat. Influenta lui “Comedia” nu poate fi exagerată.

Versurile lungului poem erau memorizate de oamenii de rând, fiind recitate din minte, chiar și sute de ani mai târziu, chiar și de fierarii și gunoierii orașelor italiene. Sute de cărți au fost publicate pe tema “Comediei”, un domeniu de studiu literar care, spune Shaw, ia o viață de om să o studiezi aprofundat.
La doar 100 de ani după apariția Comediei, deja erau în existență o sumedenie de comentarii pe marginea acestei vaste opere literare.

Peter Costea