Articole Diaspora Română Creștină

Peter Costea ◉ Echipa PSD-PNL-UDMR, echipa care a dus România în paragină

elefant.ro%20
evomag.ro%20
Peter Costea ◉ Echipa PSD-PNL-UDMR, echipa care a dus România în paragină
Șeful echipei a fost Ciolacu. Dirijorul – acum laș, care a creionat politicile economice ale României. A demisionat tocmai când România avea nevoie de și mai multă stabilitate politică. După ce, sub conducerea lui, România a ajuns în paragină.

Cu o inflație record în Europa, deficitul bugetar cel mai ridicat din Europa, și cu investițiile cele mai în declin din Europa. Românii sunt disperați. Câștigă mai puțin și coșul de cumpărături este tot mai gol, dar și mai scump. Leul scade în raport cu euro.

Ratingul internațional al României este în cădere liberă. În primăvară, firma internațională de ratinguri Moody’s a reclasificat creditul suveran al României de la „pozitiv” la „negativ”. Justificarea: „outlook shifts to negative amid economic and political uncertainty / perspectiva se schimbă în negativ ca urmare a incertitudinii economice și politice.” Creditul suveran reflectă abilitatea unei țări să-și plătească datoriile. [Link: https://events.moodys.com]

S & P (Standard & Poor), a altă firmă internațională de ratinguri, a redus și ea ratingul României, tot în sfera negativă. [Link: https://tradingeconomics.com]

Ratingul României a fost scăzut la BAA3. Ratingurile au o valoare alocată de la AAA la C. Un rating AAA denotă stabilitate economică și abilitatea țării respective să-și plătească datoriile.

Un rating B înseamnă o oarecare incertitudine, iar C înseamnă „junk status” adică inabilitatea prezentă a unui stat de a-și plăti datoriile.

SUA au ratingurile cele mai bune, motiv pentru care străinii investesc sume enorme în SUA. Japonia, de exemplu, are un trilion de dolari în notele Trezoreriei americane. Și China la fel.

Sunt banii pe care restul lumii îi pun în SUA pentru „zile negre”.

Ratingurile grăiesc multe. Ele influențează decizia investitorilor străini de a investi în România sau în altă parte. În primăvară Guvernul a emis acțiuni de stat cu speranța de a achiziționa fonduri private, pe termen în schimbul unei dobânzi anuale. Sumele achiziționate au fost sub așteptări.

Politica economică a lui Iohannis ne-a dus în paragină. Deținătorii de capital trec pe lângă România. Recent, de exemplu, au început lucrările celei mai mari firme de mașini electrice din Europa – o investiție chineză, la Szeged, la 100 de kilometri de Arad. Dacă românii vor prinde câteva locuri de munca pe acolo, vor fi fericiți. Așa este: ne-am învățat cu fărâmituri în loc ca din economia noastră să trăiască și străinii.

În aceste zile, când mințile noastre sunt agitate de alegeri și simpatii politice, marele pericol este să ignorăm economia națională. Ea ar trebui să fie unul din subiectele de impact pe care să le discute candidații. Să nu uităm și motivele pentru care ne aflăm aici, instabilitatea politică și economică a țării, cât și pe cei care au cauzat-o: CCR și PSD-PNL-UDMR.

Peter Costea