Ne așteptam ca elita protestantă să sprijine valorile creștine și morale. Din nefericire, evenimente recent petrecute dovedesc că există un segment al elitei protestante care s-a aliat cu fiii întunericului pentru promovarea non-valorilor în detrimentul valorilor creștine.
Cu sprijinul a 12 republicani, săptămâna trecuta Senatul SUA a adoptat o inițiativă legislativa care protejează căsătoriile între persoane de același sex. Nu le legiferează, dar le protejează în sensul că tribunalele nu le vor putea desființa așa cum au eliminat dreptul la avort. De asemenea, legea propusă va impune fiecărui stat să recunoască în legislația internă căsătoriile homosexuale încheiate în alte state ori țări.
Întunecimea valorică înaintează în Occident la viteza luminii. Fără ca elita creștină să blocheze drumul răutății și al imoralității.
Subiectul de astăzi este extrem de important, dar și trist. Creștinii sunt tentați să voteze creștini la alegeri neștiind că unii dintre cei pe care îi votează sunt de fapt lupi în piele de oaie.
Elita protestantă americană este o rușine și o dezamăgire totală pentru comunitatea creștină de dincolo de Ocean. În timp ce majoritatea covârșitoare a creștinilor sunt conservatori și adepți ai valorilor tradiționale și biblice, elita culturală și intelectuală protestantă este un dezastru. Un exemplu tipic este David French, un avocat creștin care cu 20 de ani în urmă apăra interesele creștine în tribunale prin ADF / Alliance Defending Freedom. Asta, însă, a fost. Nu mai e.
În timp, French a adoptat o poziție neutră față de valori, devenind un intelectual influent în mass media progresistă din America și un denigrator al valorilor creștine. [Link: David French and the Future of Orthodox Protestantism / David French și viitorul protestantismului biblic: https://www.firstthings.com/.https://www.newsnetcrestin.ro/david-french-and-the...]
Din nefericire, French nu e singurul creștin influent care a luat-o razna sub loviturile secularismului. French și cei care gândesc ca el au adoptat poziția "personally opposed, but publically supportive / personal mă opun, dar susțin în public". Formula aceasta încearcă să împace și capra și varza. La nivel personal, French se opune căsătoriilor homosexuale din motive biblice, dar le susține în spațiul public.
Tot din nefericire, majoritatea parlamentarilor creștini au adoptat această poziție față de manifestările imorale care își cer drepturile.
Este o poziție greșită, dezastruoasă. Din nefericire, și parlamentarii creștini ai României par să fi îmbrățișat această poziție. Altfel s-ar fi opus murdăriilor care își cer protecția prin lege în România.
Mântuitorul nu ne-a învățat așa. Nici apostolii lui Hristos. În Parabola Neghinei, Mântuitorul ne spune că sunt două realități paralele care co-există în viața publică până la a Doua Venire: una simbolizată de neghină și alta de grâu. Neghina reprezintă răul, iar grâul partea bună a vieții publice. Neghina a fost semănată de cel rău, de satana. În timpul nopții, adică în timp ce creștinii dormitau și nu vegheau.
Parlamentarii și intelectualii creștini care sprijină avortul, sodomia și revoluția sexuală de dragul de a fi în rând cu fiii întunericului cultivă neghină și ajută la creșterea și răspândirea ei. Se aliază cu cei care seamănă neghină împotriva intereselor Fiilor Luminii. Înnăbușesc lumina și binele în cetate. Induc în eroare tineretul creștin, pe fiii și fiicele și pe nepoții noștri. Cauzează confuzie și conflicte în gândirea celor încă nematurizați în viața creștină.
În 1971, baptiștii din SUA au adoptat o rezoluție care solicită legalizarea avortului în America. Incredibil de rușinos! În 1974 au adoptat o altă rezoluție care elogiază decizia Tribunalului Suprem din 1973 care a legalizat avortul. Din nou, incredibil de rușinos! Dar anul 1974 a declanșat o dezbatere acerbă în rândurile lor care a dus, în 1980, la eliminarea totala a elitei "progresiste" din rândurile lor. După 1980 ei au devenit vârful de lance al mișcării pentru viață din America și din lume, împreună cu ceilalți neoprotestanți ai Americii și cu colegii lor catolici și ortodocși. În fiecare an adoptă o nouă rezoluție care respinge avortul, sodomia, confuzia sexuala și revoluția sexuală.
Exemplul lor dovedește că există cale de întoarcere de la rătăcire. Din nefericire, o elită protestantă progresistă există și în România. Influența ei este mică, dar e bine să știm că există și că este un pericol pentru comunitatea creștină.
Alătură-te Alianței Renașterea Națională! Vă rugăm să alocați câteva secunde pentru a completa formularul de contact: https://aliantarenastereanationala.ro/contact
Peter Costea



%20%23%20MM.gif)





