Estera nu a fost un actor, ci o persoană reală care a trăit o viață dedicată sfințeniei într-un palat dedicat necurăției. O femeie curată în slujba unui om dedat destrăbălării. O femeie neprihănită în slujba unui om depravat. O femeie cu calități morale în slujba unui „extremist” lipsit de valori morale. O femeie care, cu toate acestea, nu a cârtit și nu și-a arătat nemulțumirea pentru că Dumnezeu i-a rânduit o astfel de soartă.
Cu aceste gânduri am rămas citind recente recenzii ale expoziției curente din New York, intitulată „Esther in the Age of Rembrandt / Estera în Epoca lui Rembrandt”. [Link: https://www.newyorker.com]
Expoziția pune la dispoziția publicului picturi și portrete ale Esterei din vremea lui Rembrandt, pictate de pictorul olandez și de alți pictori europeni mai mult sau mai puțin contemporani lui, în Secolul XVII. Picturile diferă în prezentarea imaginii Esterei, fie singură, fie cu slujnicele ei, fie cu soțul ei, imagini care o prezintă fie într-o formă idilică, fie în chipul tinerelor europene din vremea pictorilor.
Mesajul Esterei este crucial și consistent. Nu de puține ori, oamenii lui Dumnezeu care au slujit potențaților din vechime au reprezentat valorile morale într-o cultură sau civilizație decadentă, dedată murdăriei morale.
Acesta a fost Iosif, la fel Daniel și Neemia, iar Estera se potrivește perfect în această paradigmă biblică de lungă durată. A fost rutina lui Dumnezeu de-a lungul istoriei de a plasa oameni morali în cercurile politice vicioase ale vremurilor în care au trăit.
Mulți dintre noi stăm de o parte, sau, și mai rău, cârtim împotriva acelora dintre noi care au vocația să fie în slujba potențaților vremurilor noastre, fie că sunt oameni neprihăniți, fie că sunt oameni depravați.
„Politica e murdară, spun unii, și noi, creștinii nu vrem să ne murdărim”! „Mai bine îi lăsăm pe cei „murdari” să se „murdărească cu politica”!
În timp ce citeam recenziile, mă gândeam la tinerele doamne creștine care formează echipa lui Trump, precum Bondi (Procurorul General), Leavitt (Purtătoarea de cuvânt) și altele. Trump nu e icoană pe perete. În anumite privințe se asemuiește lui Nebucadnețar, plin de sine/
Dar creștinii care fac parte din administrația lui își înțeleg rostul și rolul: ei slujesc un om etichetat de mass-media drept „extremist”, având convingerea că Dumnezeu i-a pus acolo și că poate să îi folosească spre bine.
Peter Costea



%20%23%20MM.gif)





