Cu jumătate de secol în urma întreagă Românie sărbătorea, în ianuarie 1976, 60 de ani de la nașterea lui Elena Ceaușescu. Născută în 7 ianuarie 1916, de atunci au trecuat 110 ani. În fiecare an, o întrega luna, dar și o întreagă națiune, sărbătoreau, în fiecare ianuarie, ziua de naștere a soției lui Ceausescu.
Îmi amintesc foarte bine acele zile, fiind în liceu. Presa demara elogiile încă de la începutul anului nou și le continua pe tot parcursul lunii. Ne întorceam din vacanta de iarna înapoi la scoală pe la mijlocul lui ianuarie. În sălile de clase, cit și în sala de sport, ne stingeam, constrinsi de autorități, să sărbătorim pe cea care era numita de presa comunista «mama națiunii», iubitoare și plina de afecțiune pentru toți copiii și tinerii României.
Se făceau concursuri de compus și recitat poezii și cintece. TVR avea programe speciale dar și mai lungi că de obicei pentru onomastica Elenei, programele zilnice fiind de doar citeva ore, pe timpul serii, pe un singur canal, unde domina politica ceaușistă și programele de dezinformare privind realizările comunismului. Pentru Elena, însă, se făceau excepții, pe cînd copiii abia așteptau ziua de duminica cînd prindeau 20 de minute de desene animate (The Flinstones), iar adulții, din cînd în cînd, un meci de fotbal (intern).
Nu exista scăpare de sub teroarea presei comuniste privind onomastica Elenei. Nici la scoală. (Așa cum nu a fost scăpare de dezinformarea corona în 2020 și 2021 în “democrația” și “presa libera” europeana) Elena devenise un “sfint” al națiunii, o “eroina” a “luptei pentru dreptate sociala” (un termen marxist ubicuitos și tot mai des folosit de mass media progresista în zilele noastre). Nimeni nu îndrăznea să spună, în public, că propaganda onomasticii irita, era fară sens și rost, de teama că nu cumva să ajungă dincolo de gratii.
Onomastica Elenei Ceaușescu este doar un strop din experiență vasta și crunta a comunismului în Romania. Dar unul care exemplifica teroarea psihologica și intelectuala la care au fost supuși cetățenii României pe vremea celor 45 de ani de communism activ în Romania.
Acesta este unul din motivele pentru care găsesc lamentabila și îngrijorătoare declarația recenta a lui Oana Lasconi (fiica Elenei Lasconi) că e comunista convinsa. [Link: https://www.mediafax.ro]
La cei doar 32 de ani pe care îi are, Oanei îi lipsesc maturitatea intelectuală, discernamintul și o orientare valorică sănătoasă. Oana nu e doar comunista. Pozițiile ei pro-palestiniene o plasează direct în spațiul antisemitic. Educată și cu rezidentă la Paris, Oană, din nefericire segmentul în creșterea tinerilor din România care, odată ce fac studii și trăiesc citiva ani în Occident, se rătăcesc valoric și intelectual și revin în România cu un dispreț pronunțat fata de valorile noastre, valorile tradiționale și creștine. Acești tineri constituie axa progresista a României, cei cu care Nicusor Dan sa înconjurat pentru a conduce România.
Că părinți, bunici și supraviețuitori ai comunismului, avem obligația de a contracara influențele intelectuale și de a valorifica nocive din viețile și mințile tinerilor din familiile noastre și din România. O România sănătoasă depinde de o generație tinără sănătoasă intelectuală și morală.
Peter Costea



%20%23%20MM.gif)





