Articole Diaspora Română Creștină

Peter Costea ◉ Forza, Georgia,! Go, Georgia, go!

elefant.ro%20
evomag.ro%20
Peter Costea ◉ Forza, Georgia,! Go, Georgia, go!
Pentru a doua oară în doar două săptămâni, conservatorii europeni au șocat elita politică europeană, votând în parlament partide conservatoare. La începutul lunii în Suedia, iar weekendul acesta în Italia.

Felicitări Georgiei Meloni! Personal, sunt încântat când femei tradiționale, conservatoare, imuabile privind valorile, ajung în funcții de conducere. În vară exprimam opinii similare privind-o pe Mayra Flores, tânără republicană care a câștigat poziția de deputat în Congres în districtul din Laredo, Texas, care până atunci fusese deținut de democrați mai mult de un secol. Mesajul ei a fost similar cu cel Georgiei: God, family, and country / Dumnezeu, familia și țara.

Opiniile sunt cvasi-unanime că Georgia Meloni va fi următorul prim ministru al Italiei, un lucru fără precedent în istoria Italiei. Nu putem decât să spunem: Forza Georgia, forza! Go, Georgia, go! Multă baftă!

Este speranța mea ca Georgia Meloni să fie pentru Italia ceea ce Margaret Thatcher a fost pentru Marea Britanie: a lady of steel / o doamnă de oțel care să restabilească normalitatea în Italia: prin reforme de bun simț. Mai puțin stat și mai multă libertate pentru cetățeni. Mai puțină birocrație și mai multă libertate economică. Mai puțin Bruxelles și mai multă suveranitate națională. Viață pentru copiii nenăscuți. Restaurarea familiei la rang de cinste în societate, atât în Italia, cât și în Europa. Stoparea îndoctrinării copiilor și adolescenților în sexualitate și imoralitate. Dezinstituționalizarea revoluției sexuale.

În fata Georgiei stau provocări multe și mari. Etichetele vor cădea asupra ei ca și o cascadă. Obtuzul Washington Post deja a numit-o, acum dimineață, „far right /extremă dreapta”, „extremistă”, un politician care cochetează cu „fascismul”. Georgia probabil va fi, în acest sens, versiunea italiană a dlui Trump în Statele Unite. Este deja clar că mass media nu va vorbi, nici scrie, nimic pozitiv despre această femeie extraordinară de 45 de ani care în doar ultimii 10 ani a parcurs traseul vieții de la vânzătoare în piață la Prim Ministru al Italiei. Lucrul acesta este încurajator și un exemplu formidabil pentru cei care, asemenea mie, cred în mobilitatea și ascensiunea profesională pe bază de muncă și merite obiective.

Georgia este un model nu doar pentru conservatori, ci și pentru femeile tinere care vor să iasă din „cutia” impusă de ideologia zilei, de Bruxelles și de elita politică, și aspiră la poziții influente în societate. Ne mândrim cu astfel de femei conservatoare.

Victoria conservatorilor italieni nu va fi primită bine de Bruxelles. Meloni intenționează să adopte legislații care să asigure suveranitatea Italiei în raport cu directivele și politica suprastatală a UE. Puțini dintre noi pricep magnitudinea acestui proiect. Ca efect, asta va însemna că italienii vor rămâne stăpâni în casa lor, iar elita bruxelliană va trebui să vină la Roma cu pălăria în mână, nu invers.

Bruxellesul nu va mai putea face ce vrea în raport cu țările conservatoare. Politica anti-conservatoare și anti-națională a Bruxellesului împotriva Poloniei și Ungariei va fi afectată. Grupul conservator din UE a crescut cu încă două țări în mai puțin de o lună. E una pentru Bruxelles să hărțuiască o țară mică precum Ungaria, dar alta să se pună rău cu Italia, a treia putere economică a Uniunii Europene.

Georgia Meloni: îți dorim succes! You go lady!

Alătură-te Alianței Renașterea Națională! Vă rugăm să alocați câteva secunde pentru a completa formularul de contact: https://aliantarenastereanationala.ro
 
Peter Costea