Articole Devoționale / Motivaționale Diaspora Română Creștină

Peter Costea ◉ Hatun Tash, apostolul creștin la musulmanii din Marea Britanie

elefant.ro%20
evomag.ro%20
Peter Costea ◉ Hatun Tash, apostolul creștin la musulmanii din Marea Britanie
A fost amenințată cu moartea de multe ori, agresată fizic de multe ori, tăiată cu cuțitul de câteva ori, arestată și ținută în închisoare ore întregi de multe ori. O dată, fiind lovită în braț, îi curgea sângele, dar încă propovăduia Evanghelia musulmanilor din Marea Britanie, fiind ținută în picioare de bărbații care o ascultau.

Fosta musulmana convertită la creștinism, Hasun Tash, a convertit la creștinism peste 1000 de musulmani din Marea Britanie, printre care și 17 imami. [Link: God's Firebrand: An Interview with Hatun Tash / Jăratecul lui Dumnezeu: Un interviu cu Hasun Tash: https://estheroreilly.substack.com]

Tash este, putem spune, apostolul creștin care misionează musulmanii din Marea Britanie. O femeie mică de statură, de nu mai mult de 1 metru și 60 de centimetri, creștină de origine pakistaneză, a făcut mai mult pentru răspândirea creștinismului în Marea Britanie decât oricare preot ori pastor anglican al anilor noștri. Propovăduiește Evanghelia în spațiul public, nu într-o încăpere, o biserică impozantă unde poate fi în siguranță, înconjurată de oameni care agreează cu ea.

Propovăduiește într-un mediu ostil, unei audiențe și grup împietrit care și-a pus în minte distrugerea creștinismului și care, împlinind vorba cu fapta, ucide mii de creștini anual în toată lumea.

Inevitabil, te întrebi: unde sunt bărbații? Cei cărora le-a fost încredințată Evanghelia, cu instrucțiuni specifice să propovăduiască Evanghelia și pe Hristos în toată lumea? De ce nu auzim de bărbați care ies în spațiul public și propovăduiesc Evanghelia unor mulțimi ostile? Ironic, majoritatea foștilor musulmani despre care citim că misionează lumea musulmană din Occident, sunt femei, printre ele tinere din Iran convertite la creștinism.

Una dintre ele este și Anahita Parsan, convertită la creștinism în Suedia cu mulți ani în urmă și care, la rândul ei, a convertit la creștinism mii de musulmani. [Recomand recenzia cărții lui Parsan, publicată în 2017, Stranger no More: https://moonglotexas.com]

De ce nu auzim despre bărbați care fac la fel? Bărbați care să "întreacă" femeile în râvna pentru evanghelizarea celui mai neevanghelizat grup din Europa: musulmanii. Această observație se aplică, din nefericire, și României.

Cine este exact acest apostol creștin printre musulmanii din Marea Britanie, Hatun Tash? Este femeia care, din 2013 încoace merge, aproape zilnic, la Speakers' Corner (Colțul Vorbitorilor) din Hyde Park (Londra) unde vorbește, din nou și din nou, despre Hristos, nu profetul musulman, ci adevăratul și unicul Fiu al lui Dumnezeu.

Tash este o femeie fără teamă. Jurnalistul Esther O'Reilly o numește "the most fearless critic of Islam in the world today … / cel mai temerar critic al islamului din zilele noastre …" Nu critică islamul cum o fac seculariștii, sau, mai bine zis, aceia dintre ei care încă îndrăznesc să critice islamul. Combate islamul cu evanghelia, cu Adevărul, vorbindu-le musulmanilor despre Biblie și Hristos.

Și-a început activitățile evanghelistice în 2012, în relațiile cu prietenii. Convertită la creștinism și botezată în Biserica Anglicană, în ultimii ani Tash s-a îndreptat mai mult spre zonele evanghelice din Londra. Biserica Anglicană nu îi mai priește, zice ea, din cauza secularizării ei rapide și distanțarea de Adevărul Evangheliei.