Articole Diaspora Română Creștină

Peter Costea ◉ Ieșiți din Babilon!

elefant.ro%20
evomag.ro%20
Peter Costea ◉ Ieșiți din Babilon!
Acestea sunt cuvintele rostite de Isaia în urmă cu 2.700 de ani, care mi-au venit instantaneu în minte, aflând că o companie de telecomunicații creștină și-a retras sponsorizările și reclamele de la Olimpiada 2024.

Motivul a fost blasfemica și decadenta portretizare a creștinilor și a valorilor lor la Olimpiada 2024 de la Paris.

Compania C Spire, o companie de telecomunicații din Mississippi, ai căror proprietari sau acționari principali sunt creștini practicanți. Compania s-a exprimat direct și puternic privind blasfemia pariziană: „We were shocked by the mockery of the Last Supper during the opening ceremony of the Paris Olympics. C Spire will be pulling our advertising from the Olympics / Am fost șocați de batjocorirea Cinei cea de Taină de la deschiderea Olimpiadei de la Paris. C Spire își va retrage reclamele de la Olimpiadă”. [Link: https://eu.clarionledger.com]

Vice-președintele companiei a mai adăugat: “C Spire is supportive of our athletes who have worked so hard to be a part of the Olympics. However, we will not be a part of the offensive and unacceptable mockery of the Last Supper, which is why we’re pulling our advertising from the Olympics / nu vrem să fim părtași la batjocorirea ofensatoare și inacceptabila a Cinei cea de Taină ...”

C Spire a făcut o alegere bună, pentru care merită simpatia și aprecierile noastre. Guvernatorul statului Mississippi a felicitat compania pentru bravura de care a dat dovadă.

C Spire a pus principiile și curățenia morală înaintea profitului și a banului. A dovedit că pentru proprietarii companiei valorile sunt de mai mare preț decât banii ori lucrurile materiale.

Au ales să nu îngăduie ca resursele lor monetare să fie folosite pentru avansarea și răspândirea decadenței.

Exemplul companiei și al proprietarilor trebuie urmat de fiecare dintre noi, în lumea modestă și relativ mică în care ne ducem viața la nivel individual.

E vremea Marelui Exod al creștinilor din murdăria neopăgână și progresistă a lumii în care trăim și care pe bună dreptate ar putea fi etichetată drept un Babilon al zilelor noastre. Asta înseamnă și ieșirea din partidele, grupurile și structurile anti-creștine ori cu poziții ambigue privind valorile creștine.

Peter Costea