Articole Diaspora Română Creștină

Peter Costea ◉ Legea „fascismului”, legea abrogării democrației în România

elefant.ro%20
evomag.ro%20
Peter Costea ◉ Legea „fascismului”, legea abrogării democrației în România
În România, CCR și Parlamentul își dau mâna să ne elimine libertatea cuvântului și, prin ea, democrația însăși. Mă refer la recenta decizie a CCR care a respins excepția de neconstituționalitate inițiată de „extremiști” privind legea care interzice „discursul anti-semit, fascist, legionar, extremist” și opinii în general „extremiste”. Poziția mea este aceea a unui avocat care 35 de ani a luptat pentru drepturile civile în tribunalele americane, inclusiv libertatea cuvântului. O astfel de lege în America nu ar fi putut fi dată. Ori dacă ar fi fost promulgată, Tribunalul Suprem ar fi anihilat-o cu unanimitate de voturi.

Din nefericire, de partea aceasta a Atlanticului lucrurile stau diferit. Progresismul, prin Școala de la Frankfurt, a îndoctrinat generații de europeni să vadă în libertatea cuvântului o unealtă a luptei de clasă. O unealtă în mâna – și doar în mâna – marxiștilor și progresiștilor, pentru suprimarea pluralismului în gândire și a diversității de opinii.

La fel era și pe vremea lui Ceaușescu: opinii contrare regimului comunist erau interzise, fiind în prealabil etichetate drept „fasciste”, „împotriva clasei muncitoare”, ori „împotriva securității statului”.

Termenii folosiți în legea atacată în CCR sunt foarte vagi, foarte alunecoși și, asemenea legilor comuniste, ușor pot cuprinde cele mai inocente afirmații privind istoria, cultura, civilizația sau personalitățile istorice române. Nicolae Iorga ar putea fi interzis, unele din scrierile lui fiind peiorative la adresa evreilor. La fel Eminescu, Slavici, Sadoveanu, Rebreanu și toți marii creatori de cultură ai neamului românesc.

Asta, însă, nu înseamnă că antisemitismul este acceptabil. Nu este. Reafirm ceea ce am spus de nenumărate ori: antisemitismul nu este o valoare creștină. Este o manifestare josnică incompatibilă cu valorile creștine.

Observ de asemenea că legea declarată constituțională nu interzice comunismul și ideile comuniste, pacostea cea mai tragică din istoria neamului românesc. Lucrul acesta surprinde, dar nu tocmai: comunismul și ideile comuniste sunt la modă între progresiști, fiind un subset al progresismului.

Președintele Dan a atacat și el legea la CCR. Dacă „extremiștii” nu au reușit să-i convingă pe cei 10 să ne protejeze libertatea cuvântului și democrația, poate Dan va avea mai multă trecere. Dacă și acțiunea lui Dan va eșua, foarte probabil în România va începe o vânătoare a vrăjitoarelor: identificarea și pedepsirea celor care vor fi etichetați drept fasciști, legionari, extremiști ori anti-semiți. Adică chiar unii dintre noi.

Peter Costea