Articole Diaspora Română Creștină

Peter Costea ◉ Leibniz, un om de știință în slujba lui Dumnezeu (I)

elefant.ro%20
evomag.ro%20
Peter Costea ◉ Leibniz, un om de știință în slujba lui Dumnezeu (I)
Știința s-a autodiscreditat. A devenit una dintre cele mai repulsive ramuri ale breslei intelectuale. Perioada covidului a dovedit-o. Nu că știința în sine e mala in se / un rău intrinsec. Nu este. Dimpotrivă, știința a fost creată de Creator și ca atare, este bună, atâta timp cât ea funcționează în aliniere perfectă cu ceea ce Creatorul a intenționat ca ea să fie.

Trufia omenească, însă, a scos știința de sub autoritatea Creatorului, a corupt-o și a transformat-o într-un „zeu", o zeitate numită „scientism / știentismul”. A pus-o sub autoritatea omului, dezlipind-o în întregime de Cel care a creat-o. Nu de puține ori am auzit, mai ales pe perioada pandemiei, „we trust science / ne încredem în știință".

La început, însă, nu a fost așa. Când au început să apară oamenii de știință, aceștia erau oameni umili, încercând să priceapă modul în care știința ne apropie de Creator ori ne ajută să înțelegem aspectele tainice ale Creației.

În Marea Britanie, un astfel de om de știință a fost Isaac Newton, iar pe Continent, germanul Gottfried Leibniz. Despre Leibniz auzisem încă din liceu, dar uitasem tot ce ni s-a spus. După un hiat de 50 de ani am auzit din nou de el, într-o extrem de interesantă și bine pusă la punct recenzie a două cărți recent publicate privind viața, gândirea și activitățile lui Leibniz.

Autorul este Anthony Gottlieb, iar titlul recenziei este He [Leibniz] Was a Genius for the Ages. Can we Give him a Break? / Leibniz a fost un geniu care a traversat vremurile. Îi putem acorda ceva credit? [Link: https://www.newyorker.com]

Luteranul Leibniz a fost un creștin practicant și a trăit în Germania, o viață relativ lungă pentru vremurile lui, între 1646 și 1716. Copil precoce, a învățat multe lucruri și repede, tatăl lui fiind profesor de filosofie morală. Toată viața a avut interese vaste. A scris enorm de mult, Gottlieb fiind de părere că va mai lua încă 50 de ani ca toate scrierile private ale lui Leibniz să fie studiate de cercetători, iar apoi publicate. Asta va însemna, spun cercetătorii, 130 de volume de scrieri!

Jurist și filosof prin educație, Leibniz a fost avocat, diplomat (4 ani la Paris), consilier a lui Petru cel Mare (Rusia), geolog, filosof, om de știință, inginer minier (energie eoliană), medicină, scriitor (inclusiv poezii în latină la vârsta de 13 ani), și, foarte important, un matematician de renume, pasionat de cifre și de logică.

Tot ce a studiat a studiat cu dorința de a pricepe modul în care Dumnezeu lucrează în Creație și se manifestă în istoria omenirii. A iubit Scriptura, pe care o citea cu pasiune.

Împreună cu britanicul Newton a stabilit fundamentele analizei matematice (calculul în engleză), iar mai târziu în viață, sistemul de analiză binar în matematică (binary system).

Logica și pasiunea pentru logică l-au făcut pe Leibniz sa priceapă că actul Creației este cel mai fenomenal lucru creat în istoria universului. Logic vorbind, propune Leibniz, „if God is omnipotent and good, ours has to be the best of all possible worlds, because if a better world had been feasible God would have made that one instead / dacă Dumnezeu e omnipotent și bun, lumea noastră trebuie să fie cea mai bună dintre toate posibilele lumi, pentru ca dacă ar putea exista o lume mai bună, cu siguranță Dumnezeu ar fi creat-o".

Adaugă el, „all our sufferings must therefore be lesser evils that somehow serve to bring about a greater good / toate suferințele noastre sunt mai puțin dureroase și toate împreună lucrează spre un bine și mai mare".

Aici, Leibniz ajunge, prin logică, la aceeași concluzie la care a ajuns și Apostolul Pavel, prin inspirație divină, că „toate lucrurile lucrează împreună spre bine ..." (Romani 8:28)

Peter Costea