În primele 6 luni ale președinției Trump, 1,6 milioane de migranți (a se citi „persoane care au intrat ilegal și rămas ilegal în America”) au părăsit America de bunăvoie. Administrația Trump a instituit un program de auto-deportare (self-deportation), prin care statul a plătit cheltuielile de reîntoarcere în țara de baștină, plus $1.000 de persoană, fiecărei persoane care a ales opțiunea asta.
Pentru familiile cu copii au fost făcute aranjamente speciale, pentru a le permite finalizarea anului școlar.
Politica lui Trump e un succes. În iulie, doar 6.000 de persoane ilegale au intrat în America, o cifră extrem de mică, cum nu s-a mai auzit de decenii. Pe vremea lui Biden intrările ilegale erau de 6.000 de persoane pe zi! [Link: https://www.cbsnews.com]
Migrația este un act ilegal, pentru că intrarea este întotdeauna ilegală. Reversibilă în America, ea pare ireversibilă în Europa. Asta îmi comunică colegii de breaslă. Europa nu are voința să își apere granițele, identitatea și ce a mai rămas din noțiunea de „european”. Problema migrației e acuta în Europa și în Marea Britanie.
Unul dintre aspectele care fac migrația dăunătoare este nivelul ridicat de infractori care intră și rămân în Uniunea Europeană.
Publicația britanică Telegraph a publicat recent un studiu privind migrația în Marea Britanie, din care redau doua paragrafe în română. (Cei interesați pot citi articolul în întregime, în engleză, aici: https://www.telegraph.co.uk)
***
O analiză realizată de Telegraph arată că în primele șase luni ale anului, 211 persoane care locuiesc în hoteluri pentru solicitanții de azil au fost acuzate de infracțiuni. Printre acestea se numără opt persoane acuzate de 12 infracțiuni sexuale împotriva copiilor, 32 de infracțiuni sexuale împotriva adulților și 109 infracțiuni violente. Un tânăr de 24 de ani, acuzat de „tentativă de a se angaja în comunicare sexuală cu un copil”, nu s-a prezentat la procesul său din 20 iunie.
Datele raportate se referă la doar 50 din cele peste 200 de hoteluri pentru solicitanți de azil utilizate în prezent în întreaga țară, astfel încât totalul real al celor acuzați de infracțiuni ar putea fi mult mai mare. Și, bineînțeles, aceste date ignoră numărul tot mai mare de solicitanți de azil cazați în locuințe închiriate privat.
***
În ultimele luni se discută și în Europa înăsprirea regimului de primire ori deportare a migranților. Din nefericire, tribunalele naționale, dar și CEDO, previn deportarea migranților. Un caz recent e Germania, unde politica anunțată de Merz a fost blocată. Conform deciziei judecătorești, Germania e obligată să-și deschidă porțile oricărei persoane care dorește să solicite azil politic în Germania: https://www.culawreview.org
Și aici e încă o problemă. Un procent infim dintre ei primesc azil, poate 1-2% din cei care depun cereri. Iar „poveștile” spuse de solicitanții de azil sunt de cele mai multe ori doar „povești” lipsite de credibilitate. În ritmul acesta, scria recent un jurnalist britanic, dispariția europenilor din Europa e doar o chestiune de timp. [Link: https://www.spectator.co.uk]
Peter Costea



%20%23%20MM.gif)





