%20%23%20MM.gif)
Am avut privilegiul duminica trecută să petrec timp cu minunații oameni din Pechea. Credeam că prezența mea și discuțiile cu cetățenii le vor prinde bine și îi va încuraja. Dar cred că ei și atitudinile lor m-au încurajat pe mine mai mult decât i-am încurajat eu pe ei.
Auzisem spre sfârșitul săptămânii trecute despre catastrofalele inundații care au afectat Pechea și localitățile dimprejur. Simpatia și compasiunea mea pentru cei afectați s-au dezlănțuit instantaneu. La urma urmei locuiesc de zeci de ani într-o zonă a planetei unde tot la 7 sau 10 ani se dezlănțuie uragane și se produc inundații care afectează milioane de oameni și gospodării.
Împreună cu câțiva colegi din mișcarea pro-familie din România am ajuns la Pechea înspre seară și fiecare dintre noi s-a pus pe treabă. În dreptul meu, mi-am pus experiența la treabă, vorbind cu oamenii și ascultând cu atenție ofurile lor. Ajutorul material e important, dar la fel de important este și sprijinul moral și solidaritatea sinceră.
De la casa #105 până la capătul satului am vorbit cu cetățenii de pe ambele părți ale străzii până noaptea târziu. Erau încă pe stradă, bucurându-se să vadă așa de multă lume venită în satul lor cu ajutoare și cuvinte de încurajare.
Erau, însă, bucuroși să ne și cunoască. Așa ne-am și împrietenit. Le-am ascultat cu atenție și răbdare povestirile privind dezlănțuirea furtunii și a ploilor interminabile, ridicarea vertiginoasă a nivelului apelor în gospodării și case, urcarea oamenilor în poduri ori pe acoperișurile caselor, istoria barajelor din vecinătate, gafele guvernanților privind zona inundabilă în care se află casele afectate, grija vecinilor unii față de alții, solidaritatea comună, grija pentru animalele de casă.
Ce m-a frapat profund, însă, a fost libertatea și spontaneitatea cu care oamenii vorbeau despre Dumnezeu tot la 2-3 minute. Mulțumeau lui Dumnezeu că au scăpat cu viață. „Casa se repară”, ziceau ei, „dar viața e mai prețioasă. Mulțumim lui Dumnezeu pentru că ne-a scăpat cu viață”.
Cuvinte frumoase. Nu am văzut pe nimeni într-o stare de depresie. Copiii și adolescenții erau și ei animați de prezența celor veniți să îi ajute, așteptând parcă cu nerăbdare ziua de luni când vor merge din nou la școală, acum că furtuna a trecut.
A fost o seară senină la Pechea. Și una frumoasă, sunându-mi telefonul și fiind informat că o biserică din Arad a strâns la slujba de dimineață 10.000 de euro pentru sinistrații din Pechea. Când am spus vestea celor cu care discutam, am observat și lacrimi pe ici si colo în ochii lor. Este o suma imensă pentru o singură comunitate creștină, dar simbolică privind modul în care creștinii autentici răspund nevoilor semenilor lor.
Nu este însă un caz izolat. Dimineață am vizitat o comunitate creștină din București, unde enoriașii puneau ce puteau într-o cutie la ieșirea din clădirea bisericii pentru sinistrați.
Unii din colegii cu care am fost la Pechea au rămas acolo să muncească la reclădirea caselor și a revenirii la normal a cetățenilor.
Le mulțumesc lor și tuturor celor care în aceste zile împlinesc vorba cu fapta ajutând oamenii afectați.
Peter Costea
