Articole

Peter Costea ◉ România trebuie să se debaraseze de Hamid Gharavi

elefant.ro%20
evomag.ro%20
Peter Costea ◉ România trebuie să se debaraseze de Hamid Gharavi
Felicitări Anei Barbosu pentru bine meritata medalie de bronz la gimnastică. Ana și-a câștigat medalia prin muncă și excelență. Nimeni nu i-a făcut o favoare, chiar dacă presa americană face zgomot în privința asta.

Regulile sunt reguli. La olimpiade se joacă după reguli. Competiția se face după reguli. Dacă regulile nu sunt respectate, consecințele sunt pe măsură – pierzi, chiar dacă teoretic câștigi. Ana și-a făcut performanța în cadrul impus de regulamentele aferente, iar confuzia care a urmat s-a datorat arbitrilor și antrenorilor.

Antrenorul american a făcut contestația cu 4 secunde prea târziu. 4 secunde constituie un timp uluitor în competițiile sportive și cu ele nu te poți juca. Antrenorul român a atenționat că această contestație a fost tardivă și ca atare decizia finală a fost ca medalia de bronz să fie decernată Anei.

Presa americană s-a scandalizat, nu împotriva Anei sau a României, ci împotriva sistemului de rezolvare a disputelor sportive, dar și împotriva lui Hamid Ghavari, avocatul României în litigii internaționale.

Probe apărute după decizia finală și acordarea medaliei, spun americanii, dovedesc că de fapt contestația ar fi fost făcută la timp. Dar nici atenționarea asta nu a fost făcuta la timp de americani. Probele noi, aduse după expirarea termenului, nu sunt luate în considerare în contextul unui arbitraj.

Argumentul americanilor privindu-l pe Hamid Gharavi, însă, mi se pare rezonabil și viabil. [Link: hwww.washingtonpost.com]

Ghavari a reprezentat România în litigii internaționale și a fost unul din cei 3 arbitri care i-au decernat Anei medalia de bronz. Asta constituie conflict de interes de partea lui Ghavari, un conflict interzis în procedurile judiciare. Ghavari nu trebuia să participe la dezbaterile și deciziile privind decernarea medaliei. [Link: https://news.yahoo.com] Este ca și când ai fi plătit, indirect, să dai câștig de cauză unui client de mulți ani. Adică să-i faci o favoare.

Câștigarea unei competiții sportive e într-adevăr o realizare grandioasă. Dar integritatea este de o și mai mare valoare.

Personal am participat la zeci de litigii de arbitraj. Regulile în arbitraj sunt total diferite de cele din tribunal și tind să fie aspre. Deciziile emise de tribunalele de arbitraj sunt cvasi-finale și foarte rar sunt dizolvate de judecători în tribunale. Ceea ce înseamnă că Ana și România foarte probabil vor putea să păstreze medalia de bronz pe drept câștigată.

România, însă, trebuie să se debaraseze de Ghavari. Ne-a creat o imagine distorsionată în străinătate. [Link: www.goodmorningamerica.com]

Ghavari trebuia să se retragă din comisia de arbitraj pentru conflict de interes. Nu a făcut-o, ceea ce denotă faliment moral din partea lui. Presa a observat lucrul acesta și, din nefericire, și imaginea noastră este afectata negativ, cu toate că pe nedrept.

De aceea e necesar să ne debarasăm urgent de Ghavari. Românii au avocați buni și Guvernul României poate ușor găsi avocați cu expertiză în România care să ne reprezinte în litigii internaționale.

Peter Costea