Călin Georgescu este doar începutul. Ce va urma de acum înainte, atât în ​​România, cât și în alte țări, nu este de bun augur.

Statutul artificial este deja o realitate. Nu, comentariul meu nu are nimic de-a face cu argumentele pro sau contra lui Georgescu în turul II.

Coincidența, însă, face ca recent Th New Yorker să publice un vast comentariu privind influența inteligenței artificiale și a tehnologiei asupra alegerilor și democrației. Link: www.newyorker.com

Un exemplu grăitor este dl Georgescu și campania lui neobișnuită, dar de succes, la prezidențiale. Dânsul nu a făcut o campanie electorală tradițională. Nu a trecut prin piețe. Nu sa întâlnit cu oamenii. Nu a dat mâna cu ei. A făcut o investiție masivă în TikTok, folosește tehnologia pentru a-și transmite msajul, al amplificare și a influența 23% din cetățeni să-l voteze ca președinte. O realizare remarcabilă.

Experții în intersecția tehnologiei și a procesului democratic sunt îngrijorați, însă: tehnologia se substituie procesului electoral democratic și elimină dimensiunea umană a procesului în sine. Computerele, telefoanele și tabletele determină rezultatul alegerilor.

Fără îndoială, la fel și candidații și mesajele lor, procesul în sine fiind o competiție artificială unde manipularea prin ajustarea algoritmilor devine normativă. Algoritmii decid și mesajul politic al candidaților, după reacțiile audienței.

Alegerile din 2024 au fost digitalizate. Harris și Trump au făcut campanii digitale. Evenimentele lor electorale făcute în spațiul public au fost puțin, iar în România singurul candidat care a ținut evenimente publice de campanie a fost Simion. Ceea ce nu la ajutat foarte mult, el ajungând pe locul 4 în clasamentul final.

Se pare, deci, că publicul e mai mult interesat în campanii digitale decât de campanii de tipul „om la om”. Cetățeanul preferă să urmărească procesul pe telefon, în loc să participe la evenimente de campanie.

În anul 2024 se pare că societatea civilă a trecut o linie de demarcație extrem de importantă pentru democrație. Spre bine ori spre rău, statul artificial devine astfel o realitate.

Lucrul acesta merită atenția noastră este că autorul articolului afirmă că „democrația, tehnologia și inteligența artificială nu sunt aliați naturali / democracy, technology, and artificial intelligence are not natural allies”.

De aici și definiția statului artificial: „Statul artificial este o infrastructură de comunicații digitale utilizată de strategii politici și corporații private pentru a organiza și automatiza discursul politic / statul artificial este o infrastructură digitală de comunicare folosită de strategii politice și corporații private pentru organizarea și automatizarea discursului. politică”.

Occidentul a intrat într-o nouă epocă a construcției democratice, cea digitală, un veritabil Wild Wild West / West Salbatic, unde candidații sunt digital gun slingers / pistolari digitali.

Dar, poate, la urma urmelor, această nouă frontieră are și un aspect pozitiv: șanse mai egale și echitabile pentru toți candidații.

Anticipez că de acum înainte oricare carte scrisă despre acest subiect va include și misterioasele alegeri prezidențiale din România, din 24   noiembrie 2024.

Peter Costea