Articole Diaspora Română Creștină

Peter Costea ◉ Tragedie națională: clasa politică protejează și încurajează plagiatul

elefant.ro%20
evomag.ro%20
Peter Costea ◉ Tragedie națională: clasa politică protejează și încurajează plagiatul
În aceste zile de vară muncesc intens la un caz de plagiat legat de industria asigurărilor. Clientul meu este acuzat de plagiat. Într-un articol de specialitate de 15 pagini, clientul a cooptat, cuvânt cu cuvânt, o frază de 15 cuvinte din materialul unui alt specialist, fără a cita sursa. Clientul pretinde că ceea ce a scris nu este plagiat pentru că fraza respectiva nu îi atribuie lui însuși o idee sau concept original al unei alte persoane. Este, spune el, o frază simplă, descriptivă, ca și când ai scrie „iarba este verde”, o frază care apare în exact acest format în milioane de materiale pe internet.

Decizia și opinia oficială a judecătorului vor fi date în câteva luni, dar noțiunea de plagiat în sine este cât se poate de serioasă. Plagiatul dezonorează pe autor, înjosește pe cel care a muncit pe brânci să conceapă ideea plagiată, și constituie un model nepotrivit pentru cei care muncesc din greu și cinstit pentru a-și dezvolta o identitate intelectuală aparte.

Am mai scris privind plagiatul. Revin, având în vedere legile propuse în România în această vară de cei acuzași de plagiat. Ele au ca scop scăparea infractorilor de responsabilitate ori culpabilitate pentru faptele lor, cât și de consecințele legii. În această schema a imoralității politice se află nu doar Premierul Ciucă, dar și Curtea Constituțională a României. Dl Ciucă e acuzat de plagiat, dar CCR a distorsionat focusul cazului, afirmând că subiectul e unul politic, că ar putea deveni o armă în mâna adversarilor politici, și că pe moment cel puțin, România are mai multă nevoie de stabilitate politică decât de controverse. [Link: https://revista22.ro]

În consecință, Premierul își va menține titlul de doctor. (Îmi exprim nădejdea că nu îl va folosi. Ar fi o dezamăgire la adresa cetățenilor cinstiți ai României). Iar Parlamentul acționează în perpetuarea furtului intelectual și încurajarea plagiatului. Cei acuzați de plagiat pot evita consecințele legii dacă renunță, înainte de pronunțarea sentinței, la titlul de doctor. În plus, Parlamentul a propus o lege care impune o perioadă de prescripție pentru plagiat de trei ani.

Ceea ce înseamnă că dacă nu ești prins că ai plagiat timp de trei ani de la acordarea titlului de doctor, nu mai poți fi atacat în instanță pentru plagiat după expirarea celor trei ani. Îți menții titlul, chiar dacă l-ai dobândit ilegal.

Un număr mare de parlamentari dețin titlul de "doctor" și nu puțini dintre ei sunt suspectași de plagiat. Asta explică de ce Parlamentul e preocupat de subiect în aceste zile și încearcă să riposteze și să protejeze pe cei suspectați. Astfel de acțiuni nu fac cinste României. Aduc rușine României. Înjosesc moralitatea publică. Am putea asemui parlamentarii care săvârșesc aceste infracțiuni cu vulpile în cotețul găinilor.
Peter Costea