Pentru mine, cel mai surprinzător lucru despre Bruxelles este numărul mare de persoane care, pe banii noștri, muncesc împreună să distrugă Europa, dar și numărul mic de persoane care, tot pe banii noștri, luptă să apere Europa și să o păstreze. Asta este impresia cea mai relevantă după trei luni de muncă în „capitala” Europei.

Surprizător, însă, este și faptul că, aproape fără excepție, toți politicienii de aici sunt conștienți (dar și acceptă tacit) că Europa este într-un declin care pare a fi ireversibil. Nimeni nu îndrăznește să spună nimic împotriva sistemului, să facă valuri, să exprime public ceea ce gândește ori exprimă în privat. Unul dintre motive este faptul că toți sunt investiți în acest proiect de declin și au ceva de pierdut dacă se opun regimului instituțional de distrugere al Europei. De aceea îl acceptă.

Majoritatea covârșitoare a celor care conduc Europa s-au născut și au trăit în puf, pe spinarea cetățenilor care au plătit impozite. Nu au, deci, un simțământ al datoriei civice, nu cunosc greul și nici nu acceptă noțiunea imperativității sacrificiului personal sau colectiv pentru îndreptarea lucrurilor.

Sutele de mii de locuri de muncă bine plătite și relativ stabile, pensiile enorme și beneficiile exorbitante îi fac pe delegații noștri din toate structurile europene să accepte acest status quo tocmai pentru a nu le pierde.

Am întâlnit nu puțini dintre acești politicieni și eurobirocrați. Sunt triști. Sunt fataliști. S-au obișnuit cu gândul inevitabilității sfârșitului Europei. Sunt îngrijorați de viitorul ei și de soarta copiilor lor. Copiii lor merg la școli publice unde europenii au devenit o raritate în propria lor casă. Copiii lor sunt înconjurați de musulmani și africani, minoritari în sălile de clasă.

Timiditatea lor, însă, îngrijorează cel mai mult. Toți suferă de o timiditate și paralizie incurabilă. Motiv pentru care nu ne putem aștepta ca lucrurile să se îndrepte. Dacă mentalitatea se schimbă, împreună cu politicile distructive implementate până acum (de la climă, distrugerea valorilor și la migrație), atunci lucrurile se vor putea îndrepta.

Un lucru însă rămâne cert: politicienii nu vor salva Europa. Eurocrații și mai puțin. Pentru că le lipsește determinarea și nu au această viziune. Salvarea Europei implică curaj, schimbarea mentalității, curajul de a ieși în spațiul public cu un mesaj clar de redresare economică, socială și politică.

Aici este nevoie de implicarea fiecăruia dintre noi. De implicarea cetățeanului de rând. E nevoie de idei noi, perspective noi, o reînnoire a minții si a viziunii. De revitalizare culturală, spirituală, valorică.

Peter Costea