Recent, Ursula a fost în Beijing încercând achiziții majore pentru Uniunea Europeană. Nu i-a mers prea bine. S-a dus cu un alai mare, dar Xi i-a primit cu răceală. Așa cum s-a dus la Trump, așa s-a dus si la Xi: cu pălăria în mână. Cu mâna întinsă. Din nefericire, Europa nu mai negociază cu China de la egal la egal. Vremea când China cerșea investiții europene a trecut. Acum Europa cerșește investiții chinezești.

Este poziția cea mai rea imaginabilă pentru a putea negocia avantajos. Datele vorbesc de la sine.

Economic vorbind, China domină relațiile economice cu UE. În mandatele lui von der Lyen, UE a devenit un satelit al Chinei comuniste. O marionetă căreia îi lipsesc autonomia și puterea de negociere ori de a merge pe propriile picioare. Excedentul comercial al Chinei în comerțul cu UE este de 300 de miliarde de dolari anual! Asta înseamnă că Europa cumpără cu 300 de miliarde de dolari mai mult de la China decât China cumpără de la UE.

De fapt, China deține un excedent comercial cu mai toate țările lumii. În primele 6 luni ale anului, excedentul ei comercial a fost de 586 de miliarde de dolari, adică, raportat la întregul an, de aproape 1,2 trilioane de dolari. O sumă colosală!

Pe de altă parte, deficitul comercial al Americii cu întreaga lume este de 900 de miliarde de dolari anual. Nu e de mirare că comuniștii chinezi sunt cei mai bogați oameni din lume. Acum pricepem de ce: vând mult altora și cumpără puțin de la alții.

Deficitul comercial al SUA cu China era de 296 de miliarde de dolari în 2024, în creștere. China joacă cum vrea cele două mari economii ale lumii, SUA și UE. Trump vociferează. Ursula tace.

Ce ar trebui să facă UE este ceea ce UE a evitat să facă, iar Ursula a refuzat să facă. În primul rând, e nevoie ca UE să se trezească din himerele climei. Să adopte și să urmărească dezvoltarea, nu dezindustrializarea. Să stimuleze creativitatea tehnologică. UE deja e pe locul trei în lume la inovația tehnologică, în spatele SUA și a Chinei.

Fondurile europene trebuie reorientate înspre aceste obiective. Iar politica energetică a continentului (pivotată exclusiv pe eliminarea carbonului) trebuie în întregime eliminată și reorientată spre o politică diversificată care nu demonizează sursele de energie tradiționale.

Înțelegerea UE cu SUA deja a generat creșterea valorilor acțiunilor companiilor americane de lichefiere a gazului. România nu are nici măcar un singur complex de lichefiere a gazelor. Nici unul! Țara cu cele mai bogate resurse de gaze naturale din Europa. Ne-ar fi prins bine să le avem, acum că „vin americanii” cu gazele lor. Nu avem nici măcar un singur terminal pentru stocarea, descărcarea sau încărcarea gazului lichefiat care apoi să fie transmis mai departe în Europa. Dacă le-am avea, am face niște venituri formidabile.

Peter Costea