„Dacă îmi vei încerca inima, dacă o vei cerceta noaptea, dacă mă vei cerceta nu vei găsi nimic; căci ce-mi iese din gură aceea È™i gândesc” (Psalm 17:3).
În ultimii ani Biserica a fost serios zdruncinată de scandaluri provocate de căderea morală a unora dintre liderii ei proeminenÈ›i. A surprins neplăcut mai ales eÈ™ecul ruÈ™inos al câtorva cunoscuÈ›i slujitori din mediul evanghelic. PrăbuÈ™irea lor a fost atât de zgomotoasă încât mesajul de speranță È™i de viață adus la lumin1ă de comunitatea sfinÈ›ilor nu se mai aude, în anumite locuri, decât în surdină.
Scopul acestui articol nu este acela de a blama sau de a judeca pe cineva. Sunt puÈ›ini creÈ™tini, cred eu, care ar putea să arunce cu pietre. Sau, dacă sunt creÈ™tini, nici măcar nu se uită după pietre ci, mai degrabă, au grijă să nu cadă È™i ei. Scriind, urmăresc mai degrabă să stârnesc în rândul cititorilor un interes constant È™i sincer pentru introspecÈ›ie, pentru cercetarea inimii, pentru cultivarea unui caracter ales, sfânt.
Căderile spirituale nu se întâmplă, aÈ™a, peste noapte. Ele sunt precedate totdeauna de apariÈ›ia unor fisuri care apar la nivelul caracterului, care se adâncesc în timp È™i pot duce, în final, la dezintegrarea morală È™i spirituală a credinciosului.
Dintre însuÈ™irile de caracter cărora creÈ™tinii, dar mai ales liderii, trebuie să le acorde o atenÈ›ie sporită, într-o lume coruptă È™i coruptibilă, prioritară este integritatea. Integritate este opusul vicleniei, ipocriziei, coruptibilității. Un om integru se evidenÈ›iază prin faptul că este una în ceea ce crede, ce spune È™i face. Este cinstit. Onest.
După părerea mea, cea mai mare primejdie pentru Biserică nu este lumea sau diavolul. Isus a biruit atât lumea (Ioan 13:33) cât È™i pe diavolul (1 Ioan 3:8). Cea mai mare provocare pentru Biserică, azi, este de a confrunta È™i birui spiritul fariseic:
„Mai întâi de toate păziÈ›i-vă de aluatul Fariseilor, care este fățărnicia” (Luca 12:1).
De cele mai multe ori când Isus a folosit cuvântul „păziÈ›i-vă!” l-a folosit în relaÈ›ie cu spiritul fariseic.
Pentru a birui spiritul fariseic, care distruge integritatea mai mult ca orice È™i este izvorul celorlalte păcate care È›âÈ™nesc din el, vă propun să reflectăm asupra a patru tipuri de relaÈ›ii fundamentale ale liderului (È™i ale oricărui creÈ™tin) È™i să le analizăm din perspectiva acestei trăsături de caracter esenÈ›ială – integritatea.
1. Integru în relaÈ›ia cu Dumnezeu – de ce slujesc?
Cea mai importantă întrebare la care trebuie să răspundem, în orice tip de slujire, nu este: ce facem,nici măcar cum facem, ci, în primul rând, de ce facem ceea ce facem? Abia după ce răspundem bine la ultima întrebare ne putem gândi È™i la primele.
În fizică există un principiu, cel al vaselor comunicante, care ilustrează foarte bine ideea de mai sus. Dacă două vase comunică între ele È™i turnăm lichid într-unul, acesta se va ridica È™i în celalalt exact la acelaÈ™i nivel la care este în primul. În conducerea creÈ™tină cele două vase comunicante sunt motivaÈ›ia È™i slujirea. Asta înseamnă că valoarea slujirii este determinată în primul rând de motivaÈ›ia care o animă. Niciodată calitatea unei slujiri nu poate fi mai înaltă decât motivaÈ›ia care este în spatele ei.
Tocmai de aceea Isus avertizează: „Dacă neprihănirea voastră nu o întrece pe cea a cărturarilor È™i a fariseilor cu nici un chip nu veÈ›i intra în împărăția lui Dumnezeu” (Mat. 5:20). Cum putem să-i întrecem? În cantitate, puÈ›in probabil, dacă ne gândim la postul, zeciuielile sau determinarea fariseilor. Dacă îi putem depăși în ceva, atunci acel ceva este o slujire de calitate, care vine dintr-o motivaÈ›ie corectă.
Pentru a fi siguri că rămânem într-o slujire de calitate, bine primită înaintea lui Dumnezeu, este necesar să ne analizăm constant motivaÈ›iile noastre. Scriptura menÈ›ionează câteva astfel de mobiluri greÈ™ite care conduc orice tip de slujire creÈ™tină înspre dezastru: invidia (Filipeni 1:15), dorinÈ›a unei glorii efemere (Filipeni 2:3), setea de putere (3 Ioan 9-10), spiritul competitiv (Fapte 19:13), lăcomia sau obligaÈ›ia (1 Petru 5:2).
ReflecÈ›ia periodică este de dorit È™i pentru că, uneori, putem porni în slujire cu motivaÈ›ii corecte, sfinte dar în timp ele să fie estompate sau anulate de cele păcătoase.
AÈ™adar, de unde vine focul slujirii? De la Dumnezeu sau din alte surse? Singura motivaÈ›ie care face ca o lucrare să fie acceptată înaintea lui Dumnezeu rămâne dragostea pentru El È™i dragostea pentru oameni (Matei 22:34-40). Restul este pleavă.
2. Integru în lucrare – cum slujesc?
Abia după ce ne asigurăm că avem motivaÈ›ii corecte în lucrare putem trece înspre conturarea cadrului în care punem în valoare darurile primite de la Dumnezeu pentru binele etern al semenilor noÈ™tri. Mai exact, cum slujim?
În ceea ce mă priveÈ™te, atunci când reflectez asupra propriei mele slujiri, mă întorc mereu È™i mereu la unul dintre cele mai profunde È™i sincere discursuri pe care le-a rostit vreodată un lider în faÈ›a celorlalÈ›i lideri pe care i-a format, mentorat È™i apoi ordinat în lucrare. Mă refer la mesajul apostolului Pavel adresat, în Milet, prezbiterilor din Efes (Fapte 20).
Dincolo de menÈ›iuni care scot în evidență determinarea lui, curajul lui, altruismul lui, smerenia lui, sacrificiul lui sau dragostea lui, trăsături de caracter indispensabile conducerii creÈ™tine, un aspect calitativ al slujirii răzbate în cuvântarea lui, de la început până la sfârÈ™it – transparenÈ›a. Expresiile care revine mereu È™i mereu în discurs sunt: È™tiÈ›i. Sau: „nu m-am ferit să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu” (v. 27). „N-am ascuns nimic din ce vă era de folos…” (v. 20). „AduceÈ›i-vă aminte că…”(v. 31).
Dacă o parte din trăsăturile menÈ›ionate mai sus pot fi exersate È™i în lipsa integrității, transparenÈ›a, în schimb, este una dintre cele mai clare exprimări ale integrității în viaÈ›a unui slujitor. Ceea ce spune Pavel, de fapt, este următorul lucru: voi È™tiÈ›i totul despre mine. CunoaÈ™teÈ›i teologia mea. ViaÈ›a mea a fost accesibilă în totalitatea ei, oricăruia dintre voi. Nu am niciun secret față de voi.
AÈ™a că a putut concluziona: „vă mărturisesc astăzi că sunt curat de sângele tuturor” (v. 26). După doar trei ani de slujire.
Nu este trist când după 20 de ani de slujire enoriaÈ™ii nu È™tiu mai nimic despre liderul lor? Sau, mai dureros, când după moartea lui, cei rămaÈ™i, colegi sau familie descoperă uluiÈ›i, stupefiaÈ›i că nu l-au cunoscut deloc, că liderul avea È™i o viață ascunsă, că era altcineva È™i altceva decât pretindea a fi?
Niciun lider nu poate face o lucrare de calitate dacă nu crează un cadru sănătos de dare de socoteală, în care să existe transparență È™i onestitate.
3. Integru în relaÈ›ia cu posesiunile materiale – cum administrez?
Bunurile materiale, È™i în special banii, au fost È™i vor rămâne o cursă permanentă pentru orice lider creÈ™tin. Tocmai de aceea, din mulÈ›imea de idoli ai inimii, lăcomia de avere este singurul menÈ›ionat în scriptură (Efeseni 5:5). Pornind de la aceste realități este evident că însuÈ™irea unei perspective corecte cu privire la posesiunilor vremelnice este de mare folos pentru un lider, în cultivarea È™i păstrarea itegrității.
Dincolo de multele lucruri pe care el trebuie să le È™tie deja pe această temă aÈ™ sublinia doar un singur aspect È™i anume că noi nu suntem altceva decât niÈ™te administratori ai bunurilor trecătoare. Ideea că suntem proprietari, că putem face ce vrem È™i ce poftim cu ceea ce avem ne poate sminti È™i ne poate impinge spre un stil de viață lejer, corupt È™i păcătos. Chiar dacă în acte suntem proprietarii unei locuinÈ›e, chiar dacă autoturismul este pe numele nostru, chiar dacă salariul este virat în contul sau pe cardul nostru, în realitate noi suntem doar administratorii acestor bunuri la care Dumnezeu ne dă un acces vremelnic È™i limitat. „ … dacă a dat Dumnezeu cuiva avere È™i bogății, È™i i-a îngăduit să mănânce din ele, să-È™i ia partea lui din ele È™i să se bucure în mijlocul muncii lui …” (Eclesiastul 5:19). Modul în care gestionăm ceea ce primim de la el ne califică sau ne descalifică înaintea lui Dumnezeu (Luca 16:9-11) nu doar pentru acum, dar È™i în privinÈ›a veacului viitor.
4. Integru în viaÈ›a intimă – cum trăiesc? Cum gândesc?
Trebuie reamintit, chiar de la început, faptul că dorinÈ›a sexuală este lăsată în noi de Dumnezeu È™i nu este păcătoasă în sine. Ea este unul dintre ingredientele esenÈ›iale care aduc împlinire într-o relaÈ›ie de căsătorie. Această dorință poate fi controlată, cultivată È™i păstrată în sfera unei relaÈ›ii curate doar printr-o disciplinare deliberată a gândurilor noastre È™i a trupului nostru, doar printr-o aliniere deplină (chiar rigidă) a teologiei noastre la cuvântul lui Dumnezeu. Orice relaxare È™i orice mic compromis în acest domeniu pot duce la cumplite tragedii.
Un lider sănătos în credință, preocupat să trăiască în integritate nu va glumi È™i nu va trata niciodată superficial acest domeniu. Nu va lăsa garda jos niciodată. Nu se va considera deasupra acestei ispite (1 Corinteni 10:12) ci va lupta neîncetat cu tentaÈ›ia de a sorbi apă È™i din alte izvoare (Proverbe 5:15-18). Ispita sexuală nu È›ine cont nici de aspectul fizic È™i nici de vârsta înaintată.
Atunci când intrăm în introspecÈ›ia curativă necesară È™i pe acest domeniu (È™i ar trebui să o facem periodic) aspectele pe care trebuie să le urmărim prioritar sunt cele legate de credincioÈ™ie È™i puritate. CredincioÈ™ia față de Dumnezeu È™i față de soÈ›ie (sau soÈ› în cazul liderilor femei) nu pot fi niciodată negociată deoarece El este martorul legământului încheiat È™i doreÈ™te să demonstrăm că suntem sămânță dumnezeiască (Maleahi 2:14-16). Puritatea are în vedere nu doar relaÈ›ia fizică, monogamă, bazată pe dragoste (Evrei 13: 4, Efeseni 5:25) cât, mai ales, nivelul superior, cel al gândului, care, mai ales în zilele noastre, este expus unei poluări de imoralitate fără precedent: „ … nu mai trăiÈ›i cum trăiesc păgânii, în deÈ™ertăciune gândurilor lor … ” (Efeseni 4:17-19).
În concluzie, aÈ™ dori să amintesc declaraÈ›ia unui influent slujitor al lui Dumnezeu, Billy Graham, despre care È™tim ca a încheiat bine alergarea È™i a fost apreciat pentru caracterul său integru. Pe lângă multe proceduri È™i restricÈ›ii pe care È™i le-a impus pentru a fi deasupra oricăror suspiciuni în ceea ce priveÈ™te relaÈ›ia cu persoanele de sex opus sau administrarea banilor, el a mai aÈ™ezat o plasă de salvare suplimentară. Adesea, în rugăciunile lui (asta a devenit È™i rugăciunea mea) era rostită o frază, puÈ›in cam ciudată pentru urechile noastre: „Doamne, Tu care cunoÈ™ti viitorul meu, dacă în preÈ™tiinÈ›a ta vezi că aÈ™ putea să cad din punct de vedere moral È™i să aduc dezonoare numelui Tău, mai bine ia-mi viaÈ›a înainte ca acest posibil deznodământ să aibă loc, Te rog!”
Sigur, Biserica este a Domnului și porțile locuinței morților nu o vor birui. Dar . . .
Doamne, ridică tot mai mulÈ›i lideri cu un caracter integru, gata să plătească orice preÈ› pentru a rămâne oneÈ™ti în relaÈ›ia cu Tine, în lucrare, în administrarea bunurilor vremelnice È™i curaÈ›i în ceea ce priveÈ™te întreaga sferă a vieÈ›ii lor intime.



%20%23%20MM.gif)





