Marian are unsprezece ani și este prietenul meu. Ieri a fost cu mine la evanghelizare într-un cort improvizat cu câteva scânduri. E cuminte. Nu se ceartă cu niciun copil. Dacă cineva îi cere haina e-n stare să-și dea și cămașa de pe el.

Azi m-a ajutat la cules de roșii de la solariile bisericii noastre. Am vrut să-l răsplătesc, dar mi-a spus că nu vrea bani. Își dorește o mașină cu telecomandă. I-am promis că o să-i cumpăr.

Specialiștii spun despre el că are retard mintal moderat. Când mă uit în jur am convingerea că nu Marian e cel care trebuie să primească acest diagnostic ci unii din conducătorii lumii ar trebui numiți așa. Marian știe că gândacii nu-s buni de mâncat pentru că așa a fost învățat de părinții lui. Știe că mama e femeie și tata e bărbat și nu-i încurcă niciodată.

Când mă uit la Marian am impresia că pe oamenii normali îi numim bolnavi, iar pe adevărații retarzi îi punem să ne facă legi tâmpite.

Sali Sabri