%20%23%20OT.gif0)
%20%23%20MM.gif)
Sunt deja câțiva ani de când un grup de ong-uri cu o agenda clară și cu o perseverență de invidiat lucrează "pentru" copiii noștri. Mai întâi fac tot ce pot pentru a elimina religia din școală. Ca protestant evanghelic, deși s-ar putea să-i dezamăgesc pe unii, nu sunt mare admirator al predării religiei în școală. Cel puțin nu sub forma în care se face acum.
Dacă ar fi predate de oameni competenți niște lecții de istoria creștinismului, istoria gândirii creștine, etica și morala creștină sau istoria muzicii creștine, nu aș avea obiecții. Mă tem ca nu cumva injectarea cu religie să nu-i facă pe copii imuni la realitatea creștinismului sau chiar mici atei. Cu toate acestea băiatul meu, baptist, participă la clasa de religie, ortodoxă.
Mă sperie însă insistența acestor ong-sti de a elimina religia din școlile publice și de a o înlocui cu educația sexuală. Nu contează pentru ei că părinții cu o majoritate covârșitoare au decis să-și înscrie copiii la orele de religie. Și nu contează nici că majoritatea părinților și dascălilor de la noi resping așa numita educație sexuală. Cu o perseverență de invidiat, susținătorii acestei aberații își continuă asaltul.
Pe ce se bazează? Pe politicieni corupți care le vor promova inițiativele anormale? Pe familii preocupate cu orice altceva decât sufletul scump al copiilor lor? Pe unii slujitori ai bisericilor ocupați cu "cele sfinte" în interiorul zidurilor bisericilor și absenți din lumea reală și extrem de periculoasă pentru viitorul copiilor noștri? Nu știu! Tot ce știu și ce văd este că acești oameni nu renunță la ideea de a faca "bine" copiilor noștri, fără acordul nostru.
Dragi părinți, vă sugerez să studiați programa pentru educația sexuală a copiilor recomandată de OMS și vă las să decideți singuri cât de educați vor fi copiii voștri în urma acestor lecții concepute de niște oameni care confundă perversiunile cu educația. Și ca să fie clar, nu sunt împotriva educației sexuale, nici măcar în școală, dar trebuie știm conținutul programei, educatorii și mai ales rolul părinților.
Cât despre noi, preoți sau pastori, oameni chemați de Dumnezeu să fim vocea Lui în vremuri ca și acestea, mă gândesc că vom avea de dat niște răspunsuri dacă vom tăcea, iar tăcerea noastră va fi una vinovată. Ne vor întreba bisericile pe care le slujim, ne vor întreba generațiile care vin după noi, dar mai ales ne va întreba Dumnezeu.
De ce să tăcem când nu e vremea pentru tăcere?
