Articole

Tony Berbece ◉ Nu ne plecăm genunchii înaintea idolilor…

elefant.ro%20
evomag.ro%20
Tony Berbece ◉ Nu ne plecăm genunchii înaintea idolilor…
Ieri am trecut pe lângă o școală privată unde își duc unii milionari copiii, iar la intrare erau câteva sute de copii costumați în draci, vrăjitori, morți și tot felul de urâciuni. Mă gândeam cat de repede își vinde credința acest neam care se laudă totuși în mod ipocrit cu o credință veche de mii de ani. Dar vestea bună este că în acest neam idolatru, care te amenință chiar și cu moartea dacă te legi de idolii lui (moaște, sfinți și alți oameni neputincioși în a salva), se ridică o generație a lui Hristos. O generație care la fel ca Daniel, Șadrac, Mesec și Abenego nu-și va pleca genunchii înaintea niciunui Idol, ci doar înaintea lui Hristos.

Primii creștini au murit în arene și arși pe rug pentru că s-au ridicat împotriva acestui politeism demonic în care oamenii religioși încâlceau închinarea la Dumnezeu cu închinarea la oameni, animale și care practicau chiar spurcăciuni cum vedem și azi prin parade și festivaluri destrăbălare care au invadat România. Noi suntem gata să renaștem creștinismul acela care îl are în centru doar pe Hristos și închinarea la El, nu la morți, nu la sfinți, nu prin spurcăciuni sexuale și apoi fuga la Biserică să se ia o lumânare, care n-are niciun efect în afară de cel care impresionează ochiul de carne. Hristos e lumina noastră, iar această lumină nu se vede o dată pe an printr-o lumânare palidă de ceară, ci Lumina Lui este necurmat peste noi, se vede în fapte, in vorbire și în ceea ce iubim.

Mesajul este foarte clar, un singur Mijlocitor, un singur Mântuitor, un singur Mire pentru o singură Biserică, cea care nu își va pleca genunchii înaintea idolilor, înaintea oamenilor (vii sau morți) și înaintea spurcăciunii de orice fel, de la cea sexuală până la cea care celebrează dracii, vrăjitoarele și alte injosniciri de genul.

“Fiindcă este scris: „'Pe viața Mea Mă jur', zice Domnul [Iisus Hristos], 'că orice genunchi se va pleca înaintea Mea și orice limbă va da slavă lui Dumnezeu.” Romani 14:11

Cu prețuire,
Toni Berbece