Majoritatea creștinilor susțin și cred în doctrina ”trinității”, nu sunt ei astfel politeiști?
Noi, evreii mesianici nu susținem și nu credem în această doctrină. În primul rând, cuvântul ”trinitate” nu se regăseste niciunde în Noul Legământ și desigur nici în Tanach, este de fapt invenție teologică greșită, falsă. Adonay Elohim echad (este unul)! El se revelează și se manifestă prin Yeshua, Fiul Său, HaMashiach, Cel Care este imaginea și reflexia exactă a Lui Adonay, iar Adonay ne ”atinge” și ne vorbește prin Spiritul Său, Ruach HaKodesh, Spiritul Sfânt/Sfințeniei.
Adonay este Unul, cu multiple dimensiuni și multiple aspecte, însă nu este mai multe persoane într-o persoană. Doctrina ”trinității” afirmă că este vorba de ”un D-zeu în trei persoane coegale și coexistente”. Dar problema este că dacă Spiritul sfințeniei ar fi coegal și o persoană distinctă atunci cel puțin ar avea nume. Ori, faptul că nu are nume ca Tatăl și Fiul ar fi o discriminare urâtă față de ”el” dacă ar fi o persoană, ne mai vorbind de faptul, că atunci mai este coegal. Oricum, argumentele scripturale care demonstrează că doctrina trinității nu este adevărată sunt mai mult decât destule. În ceea ce privește ”identitatea” Spiritului sfințeniei, Tanachul ne spune că este ”Spiritul Lui Elohim” Breshit 1:2. iar Noul Legământ, că ”Adonay este Spiritul” 2Kor.3:17., deci nu o ”persoană” distinctă.
Dar să ne întoarcem la subiectul nostru și să vedem ce ne invață Tanachul. D'varim 6:4. – însăși mărturisirea noastră de credință începe și revine aici – S'hma Israel: Adonay Eloheynu, Adonay echad (Asculta Israele, Adonay este Elohimul nostru, Adonay este unul singur). Este interzis a avea alți Elohimi/”Dumnezei”. În Yeshayahu 44:8. Adonay zice că nu există alți Elohimi în afară de El. La fel în Yeshayahu 45:5, 8, 22. Adonay este complex în unicitatea Lui. Adonay din Noul Legământ este același Adonay echad și complex din Primul Legământ. Complexitatea Lui Adonay și formele Lui multiple de manifestare sunt concepte din Tanach, nu au apărut (din senin) în Noul Legământ. Încă odată de reținut, ”trinitatea” NU există în Noul Legământ, e o invenție creștina neevreiască si, cum tot am mai arătat, nu tot ce e în creștinism e și scriptural.
Creștinii au interpretat cuvântul Elohim (care este o formă de plural, plural regal, sau de politețe, ca "dumneavoastră", cu referire la o persoană singulară, dar cu formă gramaticală de plural) ca fiind o dovadă (falsă) a trinității. Și în limba română avem acest plural regal, în exemplu: noi, președintele României (cu referire la o singură persoană). Când Adonay spune "să facem om dupa chipul și asemănarea noastră, vorbește cu Yeshua, dar ei nu sunt o persoană formată din doi Elohimi/”Dumnezei”, ci un Adonay Tatăl si Fiul Lui, adică persoane distincte.
Modifică Noul Legământ acest concept? Nicidecum. În Markos 12:28-30, Yeshua este întrebat care este cea mai mare poruncî, și El răspunde: Sh'ma Israel, Adonay Eloheynu, Adonay echad (Asculta Israele, Adonay este Elohimul nostru, Adonay este unul singur). Când Yeshua se roagă în Yochanan 17:3. afirmă: "Să Te cunoască pe Tine, singurul Elohim...". Shaul HaShaliach în 1Korintim 8:4-6. spune ca există un singur Elohim, apoi în 1Timoteos 2:5-6. că există un singur Elohim și un mediator, Yeshua HaMashiach. Îngerii din HaHitgalut 22:9 strigă "Glorie Lui Elohim", și nu "Elohimilor". Yeshua ar fi fost un profet fals, conform D'varim 13, dacă ne-ar fi pus să urmăm alți ”Dumnezei”, ca de exemplu o ”trinitate”. Dimpotrivă, în Markos 12:30. El spune ”Să îl iubești pe Adonay, Elohimul tău”. Cei care veneau să ia învățătura de la Yeshua, nu îi dădeau Lui gloria, ci, prin El, Lui Adonay: Mattay 15:30-31, Lukas 5:26; 19:37, Mattay 5:16, 44,45,48; 6:1; 6:9-10. Yeshua Însuși îi dădea Lui Adonay gloria și lauda, El fiind calea către Tatăl Său (Yochanan 14:6), fiind astfel împlinirea credinței iudaice și a profețiilor. Prin El a făcut Adonay semne și minuni. La Adonay se roagă ucenicii și shlichimii Lui. Pe Adonay Îl glorifică cei care Îl cunosc pe El. Legea Lui Adonay le explică și aplică și Yehsua și shlichimii Lui (Maasey 2:22, 2:46-47; 3:13; 1 Keyfa 2:12,16-17; 1 Tes. 4:1, 3-5, 7-8), ascultarea de Adonay este propovăduită de Yeshua.
În Noul Legământ există peste 1200 de referiri la Adonay - Elohey Israel, la Adonay echad. Ruach HaKodesh (Spiritul Sfânt) NU este o a treia persoană a unei ”trinități” cum am mai menționat. El nu e o noțiune ”inventată” de sau în Noul Legământ. Îl regăsim în Tanach (Yoel 2:28., Yeshayahu 63:10., Michah 2:7., Nechemiah 9:20., T'hilim 5:9-11.). El este Spiritul Lui Adonay, nu o persoană/lucru separat, distinct, individual. Adonay ne atinge, ne învață, ne dă putere etc prin Spiritul Său (Yeshayahu 63:11-14.). Este manifestarea Lui Adonay din norul de zi și focul de noapte, este prezența Lui Adonay pe pământ (2Shmuel 23:2). Se identifică cu Adonay (Yechezkel 36, 37.), deoarece este o prezența care va însoți constant oamenii Lui Adonay în era mesianică actuală. În concluzie, deși doctrina ”trinității” practic cuprinde trei persoane, trei ”d-zei distincți” poarte fi numită politeism (închinare la mai mulți zei), dar credincioșii creștini neevrei, chiar dacă li s epredă această doctrină ei totuși se închină Lui Adonay Elohim, cred în Fiul Său și în lucrarea Lui Adonay prin Spiritul Său. Și asta e important. Nu se închină la alți zei în mod conștient și intenționat. Dacă totuși sunt din aceia, atunci aceia nu mai sunt creștini.



%20%23%20MM.gif)





