De multe ori mergem duminica, la slujbă, ca la supermarket. Venim, ne luăm ce avem nevoie din predică, din cântări ÅŸi rugăciuni ÅŸi-apoi... facem stânga'mprejur si pornim spre casă. Uităm de ceilalÅ£i, uităm de cel pe care l-am avut alături preÅ£ de un ceas sau două ÅŸi salutăm, la plecare, doar dacă ne aducem aminte. Ne luăm de acolo forÅ£e noi pentru încă o săptămână ca ÅŸi cum am lua de pe raft doar ce ne foloseÅŸte, punem în coÅŸ, achităm ÅŸi ducem totul acasă, la familie. Dar, oare, aÅŸa ne vrea Dumnezeu? Ca pe niÅŸte "clienÅ£i" ai Bisericii? Cumpărători de Cuvânt ÅŸi plătitori de învăţăminte creÅŸtine la vrac? A devenit mersul la slujba de duminică un soi de consumerism spiritual? 

Să ne amintim că Dumnezeu e lângă noi ÅŸi pentru noi în fiecare zi, în vreme ce oamenii Îl caută mai cu seamă duminica. De ce doar duminica? Åži dacă doar duminica, de ce numai preÅ£ de o oră-două? Ce faci după ce ieÅŸi pe porÅ£ile bisericii? Nu-l laÅŸi pe Dumnezeu acolo ca pe un bon la casă! Ca pe un cărucior de care nu mai ai nevoie odată ce ai ieÅŸit din supermarket! 

"O relaţie personală cu Dumnezeu nu este, neapărat, şi privată!"