De multe ori mergem duminica, la slujbă, ca la supermarket. Venim, ne luăm ce avem nevoie din predică, din cântări şi rugăciuni şi-apoi... facem stânga'mprejur si pornim spre casă. Uităm de ceilalţi, uităm de cel pe care l-am avut alături preţ de un ceas sau două şi salutăm, la plecare, doar dacă ne aducem aminte. Ne luăm de acolo forţe noi pentru încă o săptămână ca şi cum am lua de pe raft doar ce ne foloseşte, punem în coş, achităm şi ducem totul acasă, la familie. Dar, oare, aşa ne vrea Dumnezeu? Ca pe nişte "clienţi" ai Bisericii? Cumpărători de Cuvânt şi plătitori de învăţăminte creştine la vrac? A devenit mersul la slujba de duminică un soi de consumerism spiritual? 

Să ne amintim că Dumnezeu e lângă noi şi pentru noi în fiecare zi, în vreme ce oamenii Îl caută mai cu seamă duminica. De ce doar duminica? Şi dacă doar duminica, de ce numai preţ de o oră-două? Ce faci după ce ieşi pe porţile bisericii? Nu-l laşi pe Dumnezeu acolo ca pe un bon la casă! Ca pe un cărucior de care nu mai ai nevoie odată ce ai ieşit din supermarket! 

"O relaţie personală cu Dumnezeu nu este, neapărat, şi privată!"