%20%23%20OT.gif0)
%20%23%20MM.gif)
Oare de ce înÅŸelăciunea sau discursul derutant este o ispită atât de puternică? Ce sperăm să obÅ£inem prin minciuna care astupă orice argument rezonabil cu privire la transmiterea adevărului? Sunt enorm de multe răspunsuri, dar vreau să mă focalizez pe vreo patru dintre ele:
1. Nu credem că adevărul ne va oferi ceea ce ne dorim. De fapt, a spune adevărul de multe ori este o treabă costisitoare şi dureroasă ce duce la greutăţi pe care am dori să le evităm. Probabil, păcatul din fundal este lăcomia, iar adevărul ne va costa afacerea sau locul de muncă.
2. Un alt factor este puterea. Oamenii mint pentru a obÅ£ine un avantaj asupra altora, lucru care rar s-ar întâmpla dacă ar fi oneÅŸti, direcÅ£i ÅŸi smeriÅ£i. Această vânătoare după putere se poate manifesta în autoritatea din biserica locală sau avantaje la locul de muncă.
De ce este puterea atât de ispititoare încât ajungi să minÅ£i ca s-o obÅ£ii? Pur ÅŸi simplu pentru că deja am înghiÅ£it minciuna conform căreia valoarea personală se bazează pe modul în care eÅŸti perceput de ceilalÅ£i sau pe realizările ce atrag aplauze ÅŸi aprobarea societăţii. Dacă identitatea noastră ar fi mai clar aÅŸezată în Cristos, atunci am fi mai puÅ£in ispitiÅ£i să minÅ£im ca să obÅ£inem de la oameni ceea ce, până la urmă, numai El ne poate oferi.
3. Poate cea mai puternică motivaÅ£ie din spatele înÅŸelăciunii ÅŸi minciunii este mândria. MinÅ£im ca să ne protejăm de ruÅŸinea pe care adevărul o va aduce. Adevărul ne va expune în toată slăbiciunea, păcătoÅŸenia ÅŸi falimentul nostru. Deci, minÅ£im ca să părem că suntem altcumva ÅŸi altcineva. Suntem înspăimântaÅ£i de perspectiva pierderii respectului ÅŸi acceptării din partea celor ce ne-ar vedea dincolo de mască. Aceasta ar aduce o pierdere ireparabilă. Nu o pierdere financiară, nici măcar a puterii, ci a statutului, a respectului, o cinstei, a laudelor, a satisfacÅ£iei pe care o simÅ£im când oamenii ne privesc într-un anume fel.
Gândul că ceilalÈ›i vor cunoaÅŸte adevărul despre noi sau vor afla ceea ce noi ÅŸtim dar ne este ruÅŸine să mărturisim, ne face să minÅ£im în moduri creative, fie printr-o diversiune verbală directă fie prin crearea unei imagini publice ce nu are legătură cu sinele autentic.
În mod tragic, chiar biserica a creat un sistem de valori în care a fi perceput ca fiind competent, drept, favorizat de conducere ÅŸi cel mai important, având „ungerea” este mai de preÅ£ decât smerenia, slăbiciunea ÅŸi slujirea. Într-o astfel de atmosferă, a spune adevărul devine un obstacol în calea progresului. Autenticitatea ÅŸi sinceritatea ameninţă imaginea pe care o proiectăm pentru a impresiona sau a primi favoruri.
4. Nu în ultimul rând, ispita minciunii apare atunci când dorim să acoperim păcatul propriu. Vrem să fim văzuÅ£i niÅŸte titani spirituali, dedicaÅ£i cu adevărat, iubitori de Dumnezeu, iar adevărul ar arăta că suntem fake news.
Dar oare toate acestea chiar sunt aÅŸa de grave? Ei bine, da. În Apocalipsa 21:8 (sau 21:27), Ioan menÅ£ionează o listă parÅ£ială a calificărilor pentru „iazul care arde cu foc ÅŸi cu pucioasă, adică moartea a doua” (Apoc. 21:8b). Aici sunt incluÅŸi „laÅŸi, necredincioÅŸi, scârboÅŸi, ucigaÅŸi, desfrânaÅ£i, vrăjitori, idolatri ÅŸi *toÅ£i mincinoÅŸii*” (Apoc. 21:8a).
Pentru a sublinia ÅŸi mai bine, Ioan se repetă în Apocalipsa 22:15. Printre cei ce vor rămâne în afara porÅ£ilor Noului Ierusalim, printre cei ce nu vor fi primiÅ£i niciodată se află „vrăjitorii, desfrânaÅ£ii, ucigaÅŸii, idolatrii ÅŸi *oricine iubeÅŸte minciuna ÅŸi trăieÅŸte în minciună*!”
