%20%23%20OT.gif0)
%20%23%20MM.gif)
Nu poți iubi ce nu cunoști.
De aceea am întrebat ieri pe câțiva cunoscuți: ce este România pentru tine?
Când spui România, ce spui de fapt?
Mâncarea tradițională, e România?
Munții, câmpiile, dealurile, pădurile și râurile, lacuri, marea, sunt România?
Istoria luptelor pornite de Decebal, Mihai Viteazul, de Alexandru Ioan Cuza, e România?
Sportivii care au scris istorie, sunt România?
Ce este astăzi, România?
Iată ce cred eu că este România: o țară în care încă mai este frică de Dumnezeu. Neamul românesc mai are încă rușine față de păcat. Oricât de mult se străduiesc unii să îmbrace țara cu straie multicolore sau să fluture steagul noii ideologii, românii scuipă în sân și spun apăsat: ,,ferească Dumnezeu de așa spurcăciune’’.
Iată ce cred eu că este încă România: o țară în care se pune cu bucurie încă o farfurie la masă, pentru cel venit în ospeție. Românul se uită pe sine, împrumută de la cine poate ca să omenească pe cel ce-i calcă pragul. Nimeni nu pleacă flămând din casa de român.
Iată ce cred eu că este România: o țară în care copiii sunt copii și părinții sunt părinți. În România copiii nu sunt confiscați și nici părinții furați de copiii lor.
Iată ce cred eu că este România: o țară unde versul nu a murit și unde lacrima încă curge pentru Dumnezeu, pentru neam și pentru țară.
Aceasta este România pe care o cunosc.
Aceasta este România pe care o iubesc.
La mulți ani, maică Românie!
Florin Ianovici
