%20%23%20OT.gif0)
%20%23%20MM.gif)
Creștinul singuratic este ușor de înfrânt. Nimeni nu vrea să fie singur. Nimeni nu vrea să stea pe margine, sau în vreun colț de viață. Necazul este acela că atunci când ne-am deschis inima am fost doborâți de răutate.
Pavel spune credincioșilor: ,,n-am nedreptățit pe nimeni, n-am vătămat pe nimeni, n-am înșelat pe nimeni’’ 2 Cor 7:2 Am stat minute în șir privind aceste versete. Duhul Sfânt mi-a străpuns inima. Câți oare dintre noi pot face aceste afirmații?
De ce ne rănim unii pe alții cu atâta ușurință? Citesc în continuare cuvintele apostolului Pavel: ,,să ne ducem sfințenia până la capăt, în frică de Dumnezeu’’ 2 Cor 7:1.
Atunci am înțeles: nu mai este frică de Dumnezeu. Toți sunt cu dragostea pe buze, dar nu au frică de Dumnezeu, nu trăiesc însuflețiți de gândul că în curând toți vom da socoteală de fiecare faptă, gând și vorbă.
Cum altfel se poate explica răutatea? Cum altfel se poate explica cruzimea cu care lovesc unii pe alții? Unde nu este sfințenie, dragostea este o ciorbă reîncălzită. Unde nu este sfințenie nu este frică de Dumnezeu.
De aceea multora nu le mai pasă atunci când doboară pe cei de lângă ei.
Fără cutremur lăuntric devenim cutremur pentru aproapele. Fără frică de Dumnezeu devenim de speriat pentru semenii noștri. Fără sfințenie, dragostea este o minciună cu care ne îmbătăm cugetul.
Pavel a scris corintenilor adevăruri dureroase care i-au întristat, dar întristarea aceasta a fost după voia lui Dumnezeu, pentru că a dus la pocăință.
Și cum se vede pocăința prin ochii lui Dumnezeu? Pocăința trezește o frământare lăuntrică, cuvinte de dezvinovățire, mânie față de diavolul, frică față de Dumnezeu, o dorință aprinsă de schimbare, râvnă fața de Dumnezeu, lacrimi...
Poți fi bine cu semenii când ești rău cu Dumnezeu?
Dacă dragostea nu are sfințenie, atunci nu mai e frică de Dumnezeu și de aceea fiecare lovește cu nepăsare, fiecare folosește pe cel de lângă el pentru sine, fiecare aruncă vorbele ca noroiul care împroașcă când demarezi, fiecare caută rezolvări rapide, facile chiar cu prețul dărâmării aproapelui.
,,Sunteți în inimile noastre pe viață și pe moarte’’. 2 Cor 7:3
Poți citi fără să te cutremuri? Mă simt atât de mic în fața acestor cuvinte rostite de omul lui Dumnezeu, Pavel.
Noi nu avem loc pentru cei de lângă noi, nici măcar la firul gleznei, darămite să îi luăm în inimă. Noi nu suntem loiali celor care ne fac bine, nici măcar până a doua zi așa că ce să mai vorbim de dragoste pe viață și moarte?
Pavel era doborât. Poate și tu vezi viața de jos, din prăbușirea în care te-a culcat răutatea, trădarea, cruzimea celor de la care așteptai un bine.
Cum l-a ridicat Dumnezeu pe Pavel? O spune el: ,,ne-a mângâiat prin venirea lui Tit’’. Știu că Dumnezeu nu ne lasă, doar că uneori ai nevoie de un cuvânt, o privire, o mână întinsă de către un Tit.
Un singur gând stăruie în minte, o singură rugăciune se înalță spre cerul lui Dumnezeu: ridică, Doamne cât mai mulți oameni ca Tit. Umple, Duhule Sfânt, biserica de oameni ca Tit. Fă din mine, din noi, prieteni sfinți, oameni plini de dragoste, credincioșie și loialitate.
Pavel a fost înviorat de Tit. Pavel a fost înviorat de corintenii care l-au primit bine pe Tit. Pavel a fost înviorat de bucuria lui Tit față de corinteni. Bucuria înseamnă să vezi relații pline de dragoste între credincioși, o dragoste pe care o poate naște doar sfințenia, doar frica de Dumnezeu.
Pavel spune în final: ,,mă bucur că mă pot încrede în voi în toate privințele’’ 2 Cor 7:16
Tu ești un om de încredere?
Tu știi să iubești precum Tit?
Tu ai frică de Dumnezeu?
Fii un Tit în această săptămână.
foto - cu John Antonescu, frate și prieten drag
