
Când e mai supărată îmi spune: Florine...! Dar rar am auzit-o spunându-mi așa. De regulă îmi zice: puuuuiu. Are un fel anume de a rosti acest cuvânt. E prelung, duios și plin de uimire.
De câte ori o sun e plină de îngrijorare pentru mine, pentru Mina, pentru copii. Mă întreabă dacă suntem sănătoși, dacă mai putem, dacă am obosit.
- Mai odihnește-te, îmi spune deseori.
Îmi spune că lumea e rea și să mă feresc de oamenii cu două fețe.
- Să nu ai încredere decât în familie. La greu rămâi doar cu ei.
O ști ea cum e viața. Știu însă că familia mea e mult mai mare...!
Tot timpul vorbește despre Dumnezeu.
- Roagă-te și pentru mine că tu ai credință.
Da, mămică, mă rog pentru tine, mă rog ca Dumnezeu să îți dea zile liniștite și puterea de a duce viața pe picioare. Știu că ți-a fost greu în ultimul an. Mă rog mereu să ai pace în suflet și Dumnezeu să îți păzească mintea ca să fie sănătoasă.
Niciodată nu îmi cere nimic pentru că sora mea, Gabriela, are grijă de ea.
- O necăjesc, îmi spune cu regret. A obosit și ea cu atâtea probleme pe care le are cu mine. Îi e greu și ei...
Simt în glasul ei durerea că nu mai poate să își poarte singură de grijă. Dar mereu îi amintesc că ne-a purtat pe brațe de când eram mici fără să se plângă. Mama mea a fost o leoaică care a luptat pentru puii ei.
Mama mea nu știe cine e premierul țării. Dar are o vorbă: toți o apă și-un pământ. Viața ei e mereu aproape, aici, cu frământări cotidiene.
- Să ai grijă cum conduci, să te odihnești, să nu te superi că ești bolnav, să te rogi mereu lui Dumnezeu, să mai treci pe la mine...acestea sunt cuvintele ei, frământările ei.
Mă întreabă ce mai fac surorile ei de credință.
- Îmi e atât de dor de biserică. De mi-ar da Dumnezeu putere să mai ajung. Spune surorilor că le iubesc...!
Când o sună câte o surioară e atât de recunoscătoare. Am făcut un filmuleț cu credincioșii bisericii și cu urările lor, de ziua ei și i l-am arătat. A plâns de bucurie. Ea știe că viața nu are niciun sens dacă nu ai lângă tine oameni care să te iubească.
Maria, mama mea...
Iubesc inima ta blândă.
Iubesc mintea ta care rostește adevăruri simple.
Iubesc mâinile tale obosite.
Iubesc glasul tău unic.
Iubesc ochii tăi care mă privesc cu atâta duioșie.
Iubesc lacrimile tale care nu se mai usucă.
Azi e sfânta Maria...Nu știu ce să zic. Ba da, știu: pentru mine, mama mea este frântura de rai pe care Dumnezeu a lăsat-o pe pământul acesta care e plin de umbre.
Unii vor fi supărați că vorbesc de sfinți. Îi înțeleg. Atâta am însă de spus: vremea unui cuvânt frumos este azi, nu mâine. Fiți buni unii cu alții. Sunt multe Marii care așteaptă o vorbă frumoasă...
Să îmi trăiești, mămico!
Florin Ianovici